Reducerea tuturor salariilor bugetare cu 25% de la 1 iunie, reducerea salariului minim pe economie cu 25%, reducerea tuturor pensiilor cu 15%, reducerea cu 15% a ajutorului de şomaj, reducerea subvenţiilor, eliminarea unor programe sociale, creşterea impozitării „cu procente foarte mari” pentru participările în consiliile de administraţie, reducerea banilor de la buget pentru administraţiile locale care nu scad cu 25% salariile angajaţilor, schimbarea Codului Muncii pentru ca oamenii să poată fi concediaţi mai uşor, creşterea unor taxe. Acestea sunt câteva dintre măsurile anti-criză pe care FMI le-a impus marelui său datornic, statul român. Sunt măsuri drastice, anunţate ieri de preşedintele Traian Băsescu. Sunt măsuri deosebit de dure, care vor afecta aproape fiecare familie de români. Criza economică intră astfel în toate gospodăriile ţării, extrem de palpabil, extrem de dureros. Guvernul a optat pentru o stagnare a fiscalităţii, şi nu creşterea sa. A decis, cu alte cuvinte, să îşi facă singur curăţenie în aparatul său bugetar. Dintre două rele, l-a ales pe cel mai mic: nu creşte nici TVA, nici cota unică de impozitare, dar afectează venitul majorităţii populaţiei.O veste bună ar fi faptul că reducând cu un sfert salariile bugetarilor, oamenii rămân totuşi angajaţi, îşi păstreaza capacitatea de consum şi rămân activi (până la 31 decembrie, pentru că dacă citim printre rândurile declaraţiei lui Băsescu, la finalul anului şefii de instituţii vor trebui să decidă care sunt acele persoane care pleacă din instituţii, pentru ca salariile celorlalţi să poată reveni la nivelul de acum). Alternativa la acest program, anunţat azi de Traian Băsescu, ar fi fost o creştere dramatică a fiscalităţii, care arunca statul şi mediul de afaceri în degringoladă; o creştere a TVA şi a cotei de impozit i-ar fi afectat pe toţi, cu cel puţin la fel de mult. Consecinţa este că nu se va pune în sarcina sectorului privat excesul de cheltuieli pe care îl are bugetul de stat al României, nu se va pune în sarcina tuturor celor 19 milioane de români preţul reformei. Reducerea cheltuielilor publice nu mai putea fi amânată. O întârziere ar fi însemnat împrumuturi pe mai departe ale statului, obligaţii crescânde. Pe de altă parte, creşterea fiscalităţii ar fi strivit pur şi simplu agenţii economici privaţi. Din punct de vedere economic şi al gestionării crizei deciziile anunţate ieri sunt corecte. Aşa cum şi guvernatorul Mugur Isărescu a spus, cu mai multă vreme urmă, creşterea fiscalităţii ar fi dus la adâncirea crizei. Aceste măsuri (reducerile de salarii pentru bugetari, a fondurilor de şomaj şi pensie) se pot baza şi pe un raţionament politic – dacă ar fi crescut fiscalitatea s-ar fi obţinut ostilizarea, întărâtarea a 22 de milioane de oameni, ceea ce politic ar fi fost o greşeală. Băsescu a folosit o imagine puternică pentru a exemplifica situaţia sistemului bugetar: un om gras, de 200 de kilograme, căţărat în spinarea unuia de 50 kg (care este de fapt mediul privat). Este un exemplu dur, care anatemizează un sistem, dar este un exemplu corect, pe înţelesul tuturor. Este şi o imagine utilă pentru domnul Băsescu, care îndepărtează antipatia dinspre guvern şi liderii administraţiei centrale către angajaţii bugetari, descrişi ca şi hrăpăreţi graşi care mănâncă şi ultima farfurie de mâncare din faţa privaţilor lihniţi. Traian Băsescu a făcut un joc extrem de inteligent în aceste zile, încununat cu discursul de ieri, în care a anunţat măsuri nepopulare într-un ambalaj totuşi popular. Românii s-au trezit brusc şi cu banii luaţi dar şi cu sufletul în Rai.Pe de altă parte, o veste proastă pentru ţară este că preşedintele nu a anunţat o scădere proporţională a costurilor de întreţinere, a preţului utilităţilor. Se iau banii de la pensionari, de la funcţionari, de la profesori, de la şomeri, de la toţi bugetarii, dar cum se vor descurca oamenii aceştia? Ce se va întâmpla cu ei? Cine va împiedica acele companii multinaţionale care acum mulg românii, să îi mulgă şi mai abitir pe viitor (câteva exemple: plătim combustibil la nivelul Germaniei şi Italiei, plătim curent, gaz şi apă mai scumpe decât în Occident, carnea, laptele, ouăle, pâine costă cât în Franţa şi Austria). Şi mai este o problemă importantă – faptul că pe lângă diminuarea veniturilor bugetarilor, nu s-au anunţat măsuri dure contra clientelei politice a guvernului, a ministerelor, a administraţiilor locale, a instituţiilor publice, care căpuşează cu nesimţire bugetul de stat şi fură, fură, fură, prin mecanisme validate la toate nivelurile. Această supapă prin care banii publici ţâşnesc către mafia care îmbogăţeşte aleşii locali şi naţionali ar fi trebui închisă în primul rând, dar ea a fost şi este încurajată în continuare. Sunt şi acestea teme pe care Traian Băsescu ar fi trebuit să le condamne ieri public şi, mai mult decât atât, sunt practici curente pe care ar fi trebuit demult să le curme, pe parcursul anilor de când prezidează România. Sunt şi aceşti hoţi ca nişte oameni graşi pe care îi cară în cârcă poporul sleit, trebuie pocniţi şi ei odată şi odată!Măsurile anticriză erau necesare. Sunt dure, rele, dar nu se poate fără ele. Cel puţin nu în acest moment. România este în faliment de mai multă vreme, trăieşte de doi ani în datorie şi de mult mai multă vreme în promiscuitate. Ţara suferă de cancer social. Netratată, nu ar mai fi avut nicio perspectivă...

Sursa: Observator.info