Stire
T?năr bătut de prietenul fostei iubite pentru.... o plapumă
13.05.2010
⋅ 0 comentarii
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost agresat în stradă de un alt tânăr de vârstă apropiată, motivul fiind... o plapumă. Agresiunea a avut loc în faţa unui bloc de pe strada Priteniei din Micălaca. Victima spune că a fost aşteptată de trei tineri, unul dintre ei aplicându-i o lovitură. Victima a reuşit să fugă şi să sune la poliţie, un echipaj deplasându-se la faţa locului. Între timp băiatul lovit a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Oamenii legii au reuşit să-l depisteze pe agresor care plecase împreună cu ceilalţi doi prieteni cu o maşină. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani din Vladimirescu. Pentru că lovitura nu i-a provocat răni grave, medici l-au lăsat pe tânărul bătut să plece acasă, acesta depunând o plângere împotriva celui care l-a agresat. Despre cele întâmplate băiatul spune că „îl cunoşteam doar pe cel care m-a lovit, l-am mai văzut o singură dată. Este prietenul fostei mele iubite. Noi am locuit împreună şi după ce ne-am despărţit i-a mai rămas la mine o plapumă şi două covoraşe. Pentru felul în care s-a purtat şi mi-a vorbit nu am mai vrut să-i dau plapuma, aşa că prietenul ei a venit să mă bată.” Chiar şi aşa agresorul nu a reuşit să recupereze plapuma, în schimb este cercetat de poliţişti pentru lovire şi alte violenţe.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info