Stire
Radu Berceanu ajunge vineri la Arad pentru o vizită la autostradă
10.06.2010
⋅ 0 comentarii
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, va ajunge la Arad pe parcursul zilei de vineri, urmând să întreprindă o vizită pe şantierele tronsoanelor de autostradă Arad-Timişoara şi centura Arad. Conform senatorului Ovidiu Marian, Berceanu va sta la Arad doar jumătate de zi, urmând ca după-amiaza să se deplaseze la Vama Stamora-Moraviţa, din judeţul Timiş. Berceanu va avea şi o serie de discuţii cu autorităţile locale arădene, dar şi cu reprezentanţi ai constructorilor. Vizita ministrului este foarte importantă prin prisma anunţului făcut de acesta săptămâna trecută, privind posibilitatea rezilierii contractului de execuţie pentru autostrada Arad-Timişoara. Berceanu afirma atunci că pe şantierul din jurul Aradului „nu se vede nimic”. Reacţia democrat-liberalilor arădeni a fost destul de dură, aceştia solicitându-i ministrului să nu oprească lucrările „fără o analiză atentă”.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info