Apel pentru familiile inundate de la Nădab, S?nmartin, Zărand, P?ncota
05.07.2010
⋅ 0 comentarii
Apele revărsate în ultimele zile au făcut zeci de victime, iar sute de case au devenit imposibil de locuit. În judeţul Arad terenuri, case şi zeci de familii au avut de suferit la Nădab, Sânmartin, Zărand, Pâncota şi nu numai, iar cele 103 persoane, dintre care 35 adulţi şi 68 copii, evacuate la Nădab s-au reîntors la casele lor. Majoritatea au nevoie de ajutor. Crucea Roşie Română şi Filiala Crucii Roşii Arad fac un apel către arădeni să fie alături de cei loviţi de ape. „Filiala Judeţeană de Cruce Roşie se implică şi de această dată în ajutorarea celor nevoiaşi conform principiului umanităţii de a întinde o mână de ajutor persoanelor aflate în nevoie. În primă fază, dorim ca toate alimentele donate în „Banca de alimente” să fie direcţionate spre zonele afectate în aceste zile de inundaţii”, a afirmat Iudita Cuvineanu, preşedinte la Crucea Roşie Arad. Se pot face donaţii de alimente greu perisabile prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roşii în toate magazinele din reţelele Carrefour, Real şi Metro, precum mălai, făină, zahăr, orez, paste fainoase, conserve de carne, conserve de peşte, apă. Acestea vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii în toate zonele afectate de inundaţii din judeţ şi ţară, iar sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor afectate de inundaţii şi asistarea acestora pe termen mediu. „Am dori ca în aceste zile toţi cei care vor ajunge în hipermarketurile arădene unde se desfăşoară proiectul Banca de Alimente să fie sensibilizaţi de evenimentele catastrofale petrecute în România şi să doneze alimente neperisabile. Momentan, donaţiile în bunuri nu au început, urmând ca începerea campaniei privind donaţiile de bunuri să se deruleze într-un viitor apropiat. Banii care se vor strânge atât în cutiile aflate în magazine, cât şi în cont, se vor îndrepta spre materialele de primă necesitate”, a mai menţionat preşedinta Crucii Roşii Arad. Contul în care pot fi depuse donaţiile este: BCR Agenţia Avram Iancu Arad, RO20RNCB0016005441210001, cu specificaţia „donaţie pentru sinistraţi” sau la sediul filialei, situat pe str. Lucian Blaga, nr. 8, zilnic, între orele 9 - 16. De asemenea, persoanele care vor să contribuie cu bani, pot face donaţii şi online pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române, www.crucearosie. ro sau pot face donaţii în conturile special deschise de Crucea Roşie Română la BRD - Agenţia Piaţa Romană: Cont leiRO36BRDE410SV51618614100 şi Cont EuroRO71BRDE410SV51618884100.
Ziarul Observator strângea jutoare pentru Nădab!Reporterii cotidianului Observator Arădean se implică personal în ajutorarea sinistraţilor de la Nădab. Am decis să organizăm o strângere de ajutoare, alimente, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bani, jucării, pentru cei care în urma inundaţiilor din săptămânile trecute au fost evacuaţi din locuinţe. La Nădab acoperişurile a zeci de imobile au fost deteriorate, structura de rezistenţă a multor case a fost afectată. Necazul este că urgia a lovit, cu preponderenţă, cei mai săraci oameni ai comunităţii, care nu au posibilitatea să investească în refacerea locuinţelor. De aceea ziarul Observator se va alătura eforturilor celor care, în aceste zile, fac tot posibilul pentru a întinde o mână sinistraţilor. Invităm alături de noi orice arădean care simte că este momentul să se implice, cu ce poate, pentru a ajuta! E nevoie de solidaritate şi de efortul fiecăruia, mai mic sau mai mare, după posibilităţi şi după cât ne lasă inima (şi buzunarul) să dăm. Donaţi pentru oamenii de la Nădab, să se bucure din nou de viaţă! Donaţiile pot fi făcute la sediul ziarului Observator, B-dul Decebal nr. 2 (vis-a-vis de Liceul Economic), la parterul SC Proiect SA. Vă aşteptăm până joi dimineaţa, la ora 10, când o echipă a ziarului nostru se va deplasa în zona calamitată pentru a duce oamenilor ajutoarele de care au nevoie!
Sursa:
Observator.info