Stire

Oraşele judeţului nostru nu au probleme deosebite la ?ncadrarea ?n noile normative de personal

15.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Prefectura Arad le-a comunicat primăriilor din judeţ şi Consiliului Judeţean numărul de angajaţi pe care îl pot avea, conform noilor normative de personal. Astfel, Primăria Arad va trebui să disponibilizeze 26 de angajaţi ai Poliţiei Comunitare, pentru a ajunge la numărul de 165, asta pentru că la fiecare 1000 de locuitori este necesar doar un agent de poliţie comunitară. În ceea ce priveşte aparatul propriu al primăriei municipiului, acesta este de 520, conform Corinei Drăghici, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Normativele îi permit municipiului să aibă 699 de angajaţi, iar împreună cu Poliţia Comunitară, angajaţii de la evidenţa populaţiei şi cei care lucrează la implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile – 899.Consiliul Judeţean Arad are 199 de posturi ocupate în aparatul propriu, iar împreună cu instituţiile subordonate ajunge la 2102 angajaţi. La Evidenţa populaţiei are 32 de salariaţi, iar la direcţia publică de pază – 263. Aceştia din urmă sunt prea mulţi, conform normativelor care prevăd doar 91 de posturi. În total, CJA poate avea 455 de angajaţi în aparatul propriu, 30 la evidenţa populaţiei, 91 pentru pază şi 10 care să lucreze la proiectele cu finanţare externă nerambursabilă (total 586).Primăria Chişineu-Criş lucrează sub normativ. În acest moment administraţia locală are 40 de posturi ocupate şi poate ajunge la 71. În total, cu agenţii de poliţie comunitară, cei de la evidenţa populaţiei şi de la proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile, primăria poate ajunge la 87 de angajaţi. Primarul oraşului, Gheorghe Burdan, spune că s-ar fi bucurat mai mult să poată creşte salariile oamenilor, dacă tot lucrează cu mai puţini decât ar avea voie. „Ar fi trebuit să fie luată în calcul complexitatea fiecărei localităţi în parte”, ne-a declarat Burdan. Edilul spune că va angaja personal pentru a se încadra în cerinţe, însă de la Prefectură aflăm că primăriile care lucrează sub normativ nu pot face angajări, pentru că posturile sunt deocamdată blocate.La Ineu se pare că sunt cu 7 angajaţi mai mulţi decât ar trebui. La evidenţa populaţiei sunt 5 angajaţi, şi nu 3, aşa cum prevăd normativele. „Noi avem o zonă mai mare de deservit: Pâncota, Sebiş, Craiva”, explică primarul Gheorghe Mehelean. Primăriei Ineu i se permite în acest moment să plătească 75 de persoane în aparatul propriu, iar în total – 95.Administraţia locală Curtici va trebui să disponibilizeze o singură persoană, pentru că are 70 de salariaţi şi nu 69, prevăzuţi în normative. Nădlac se încadrează: 69 de angajaţi în aparatul propriu, 3 pentru proiectele externe şi 3 la evidenţa populaţiei, însă este depăşit numărul agenţilor de poliţie comunitară: sunt 8 şi nu 5, atât cât ar trebui. „Voi face o adresă la Prefectură în acest sens, pentru că noi suntem localitate de frontieră şi 5 agenţi nu fac faţă”, spune primarul Vasile Ciceac.La Lipova situaţia este neclară. Nu am reuşit să luăm legătura cu primarul, însă am încercat să obţinem informaţii de la viceprimarul Viorel Suciu. Acesta ne-a declarat că în primărie vor avea loc diponibilizări, însă nu ne-a putut spune care este în acest moment numărul angajaţilor. Ne-a informat totuşi că împreună cu serviciul de salubrizare, primăria ar avea 145 de angajaţi. În datele obţinute de la Prefectură se menţionează însă că numărul admis este 99, aici intrând personalul propriu, agenţii de poliţie comunitară şi evidenţa populaţiei.Primarul oraşului Sântana, Viorel Enache, lucrează cu mult mai puţini oameni decât ar fi necesar: 64, în loc de 120. Cu poliţia comunitară şi evidenţa populaţiei cu tot. „Ne descurcăm destul de greu, mai ales cu toate încurajările pe care le primim”, ne declară edilul, referindu-se la reducerile de salarii care au fost puse în practică. „Acum se confirmă că personalul suplimentar nu este la autorităţile locale, ci la cele centrale. Cu statistica asta au pus cireaşa pe tort, pentru că la noi un angajat munceşte pentru doi şi primeşte un salariu redus. Asta este răsplata muncii lui. De-aia avem procese care se deschid”, completează Viorel Enache.Sebiş se încadrează perfect în normative: fix 57 de angajaţi, atât cât li se recomandă: „Noi ne-am făcut datoria. Aşteptăm acelaşi lucru de la Guvern, care a promis că va plăti facturile restante din anii 2007 şi 2008”, spune primarul Gheorghe Feieş.Nici Pâncota nu depăşeşte limita impusă, ba chiar mai are nevoie de 17 persoane ca să o atingă. Conform datelor furnizate de Prefectura Arad, oraşul ar putea avea 68 de angajaţi. „Problema e că nici nu putem să angajăm. Ne descurcăm greu, dar ce să facem?!”, ne spune şi primarul Iosif Retter.   Pecica va rezolva problema salariaţilor până la sfârşitul anului. Conform primarului Petru Antal, în acest moment normele sunt depăşite cu 16 posturi, însă 13 persoane care sunt încadrate la serviciul edilitar gospodăresc prin programul AJOFM (Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţelor de Muncă), îşi vor încheia activitatea la sfârşitul anului, iar alţi 3 angajaţi şi-au depus deja dosarele pentru pensionare anticipată.În total, oraşele judeţului Arad vor trebui să aibă 699 de angajaţi şi 808 împreună cu serviciul de evidenţa populaţiei, poliţia comunitară şi paza obiectivelor, posturi pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.Toate comunele  din judeţ vor trebui să aibă în aparatul propriu 1497 de angajaţi şi 1577 împreună cu celelalte servicii. Nu au fost încă transmise şi criteriile în funcţie de care vor fi selectaţi salariaţii primăriilor, pentru disponibilizare.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/