A.A.: Având în vedere situaţia dificilă care s-a creat în ţară, inundaţiile care s-au abătut asupra judeţului Arad,asupra judeţului Timiş şi a judeţului Hunedoara, dar în special asupra Moldovei, vom atinge cu dl Valer Blidar acest subiect, vom discuta despre problema socială  creată de acest potop. Avem peste 20 de persoane care şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din România ultimelor săptămâni, avem mii de case distruse. Peisajul lăsat de ape este dezastruos, mai ales pentru acei oameni care şi-au construit casele aproape de albiile râurilor, acei oameni care nu au avut posibilităţi financiare de a-şi consolida clădirile şi care, iată, acum se văd în imposibilitatea de a mai avea un cămin sau vechiul cămin deasupra capului. V.B.: Sigur că este impresionant să vezi oamenii fără case, familii distruse, morţi, răniţi, dar cred că ar trebui să ne punem întrebarea de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Inundaţii grave am mai avut, nu am învăţat nimic din ele şi după cum vedem cu toţii, de la un an la altul gravitatea acestora creşte şi nimeni nu îşi pune întrebarea de ce. Eu ştiu un proverb: natura ne dă ce merităm. Dacă vă amintiţi, cu mulţi ani în urmă astfel de inundaţii nu aveau loc. Mai era câte o inundaţie pe Dunăre, au mai fost şi pe Mureş, prin anii 1970, dar asemenea catastrofe naturale n-au avut loc. Poate că ar trebui să facem apel la memorie, cu 15 ani, cu 10 ani, cu 9 ani, cu 5 ani în urmă presa scria, din păcate nimeni nu lua în seamă, faptul că dispar pădurile Moldovei, că dispar codrii seculari, că pădurile curg spre Dunăre sau spre mare şi iau calea ţărilor arabe, ale Turciei şi aşa mai departe. Deci, natura are un comportament diferit datorită oamenilor acelor locuri. Şi natura mai devreme sau mai târziu se răzbună. Ea are legile ei, ea nu cunoaşte suferinţe, ea îşi respectă legile. Prin acel jaf silvic făcut acum zeci de ani, cu concursul politicienilor, atacând natura oamenii s-au atacat pe ei înşişi. Sigur că politicienii vinovaţi de jaful comis astăzi plâng pe umerii poporului. Eu am un sentiment de revoltă văzând că bocitoarele acestea politice sunt interesate de bieţii oameni care n-au case, dar când au fost la putere n-au făcut nimic pentru ei. Digurile nu trebuiau făcute acum şase luni sau un an,digurile trebuiau începute acum 30 de ani, continuate acum 20 de ani şi aşa mai departe.  
A.A.: Întotdeuna au fost alte priorităţi…V.B.: Sigur,dar astăzi ar trebui să aibă bunul simţ să tacă. 
A.A.: Aţi amintit de marile inundaţii care au lovit şi Aradul, şi să ne amintim că atunci, în anii 1970, în urma unei asemenea catastrofe s-a creat acest dig care protejează malul Mureşului, care protejeză zona Micălaca şi Alfa, dar şi centrul oraşului, un dig care a fost construit într-o lună de zile prin efortul oamenilor de atunci, prin efortul armatei. Intervenţii de genul acesta nu prea se mai fac acum.V.B.: Un lucru pe care sigur nu îl ştiţi, la inundaţiile din 1970 eu am participat pe Mureş, ca militar, de la Ilia până la ieşirea din ţară. Numai că făcând o comparaţie între ceea ce s-a întâmplat atunci, între comportamentul oamenilor din 1970 şi cel văzut la televizor acum câteva zile, diferenţa este foarte mare. Parcă ar fi vorba despre oameni din ţări total diferite.
A.A: Vă referiţi la sinistraţi sau la cei care ar trebui să ajute sinistraţii? V.B.: Mă refer la toţi. Şi la sinistraţi şi la sătenii care nu erau sinistraţi. Acţionau împreună. Dacă un sătean era în pericol sau casa îi era luată de ape, toţi sătenii erau pe marginea apei şi încercau să-l ajute, iar noi, militarii, care duceam greul la diguri, eram pe de-o parte ajutaţi de oamenii buni de muncă şi care cărau la saci zi şi noapte, şi pe de altă parte eram asiguraţi cu ceai, cu mâncare, ca noi să putem lucra zi şi noapte. Întâmplător, acum câteva zile eram într-o ţară vecină şi într-o discuţie pe televizorul directorului general al firmei respective, ca un fapt comic, dădeau o scenă petrecută într-un sat din Moldova, îi dădeau şi numele, unde apa ieşise din albie, inundase jumătate din casele satului, iar dincolo de drum era cârciuma şi terasa ei. Localnicii stăteau cu paharele în mână, iar la apariţia televiziunii spuneau că aşteptau să vină Boc. Această scenă care era reală, era dată ca fapt comic. Deci am ajuns de râsul lumii. Comportamentul nostru, al tuturor românilor, este de netolerat, e o ruşine. 
A.A.: Există un termen care se potriveşte în acest caz, şi anume “solidaritate”. Dau românii dovadă de solidaritate în aceste momente? Nu mă refer numai la Banca de alimente organizată de Crucea Roşie şi care te solicită să laşi un kilogram de orez sau apă minerală sau o pereche de încălţări, ci la o solidaritate care înseamnă să pună mâna la treabă şi să ajute.V.B.: Nu există  solidaritate, ba chiar mai mult, acea solidaritate pe care o vedem pe unele ecrane este o solidaritate falsă, ea are menirea de a-şi face publicitate, de a plânge pe umărul bieţilor nepăstuiţi. Nici vorbă de solidaritate, sunt vorbe, scene de doi bani! 
A.A.: Ce ar trebui să facă politicienii puterii în aceste momente dificile pentru o parte din naţiune?! Puterea a încercat să se deplaseze în acele locuri calamitate. S-a descurcat ea bine acolo, avea ce căuta acolo? V.B.: Sigur că în urma unor evenimente, ca în genul celor produse la noi în ultimele săptămâni, puterea avea ce căuta, dar înainte de apariţia puterii în zonele respective, acolo erau cetăţenii, locuitorii acelor zone, care cunoscând năravul râurilor respective, trebuia să intervină. Nu trebuia să meargă armata mai întâi, sau Băsescu, sau Boc, să le protejeze, mai întâi trebuia să iasă ei şi în momentul în care aceştia nu puteau mai apăreau şi alte forţe. Să stea în cârciumă şi să îl aştepte pe Băsescu sau armata, să le scoată apa din beci sau alte asemenea lucruri, nu mi se par normale. Opoziţia critică, dar n-a făcut nimic nici înainte şi nu face nimic nici acum, adică nu face nimic bun, că rău face destul... Toate partidele care au fost la putere până acum au cel puţin o vină. Ele s-au dus în zonele respective pentru capital politic, nu să ajute cetăţenii, sau cu căruţe de rufe antice şi uneori deosebit de ieftine. Asta o fac aşa, ca să dea bine la televizor!  A.A.: Nu întâmplător vă întrebam dacă au ce căuta acolo politicienii, pentru că iată zilele trecute, un ministru de la UDMR a apărut pe un post de televiziune central şi spunea că politicienii, chiar ai puterii, nu trebuiau să meargă la locul inundaţiilor, trebuie să meargă acolo specialişti care într-adevăr să poată rezolva problema. V.B.: Una e să vezi la televizor şi una e să vezi în realitate: ştim foarte bine ce denaturări vedem pe televiziune, ce manipulări şi mi se pare normal să se fi dus să vadă. Asta spuneau unii, dar alţii spuneau că n-aveau ce căuta acolo - specialiştii să se ducă să stea de vorbă cu oamenii, de parcă asta le-ar fi făcut digurile. Am văzut în anumite emisiuni că, de fapt, sinistraţii nu erau sinistraţi adevăraţi, erau sinistraţi politici. Ieşeau să se certe cu Băsescu şi cu Boc, să arunce cu ouă după ei, deşi casele lor nu erau afectate. Deci erau împinşi în acest teatru ruşinos, nu pentru că erau afectaţi direct, ei au ieşit acolo să facă propagandă politică. 
A.A.: S-a mai întâmplat vreodată într-un stat ca premierul care se duce la locul inundaţiilor să discute cu sinistraţii, să fie lovit cu roşii şi cu ouă de către oamenii de acolo? Iar pe de altă parte s-a mai întâmplat vreodată ca şeful statului să îi acuze de minciună pe oamenii cu care stă de vorbă? V.B.: Nu ştiu dacă s-a întâmplat, dar mai cunoaşteţi vreo ţară în care să se întâmple ceea ce se întâmplă în România? Bâlciul ăsta permanent, circul ăsta ruşinos, care are loc în România zi de zi, îl mai vedeţi undeva într-o ţară din lume? Nu putem face o comparaţie. Cu cine să ne comparăm?
A.A.: Eu cred că cel care stă de-o parte şi priveşte lucrurile cu detaşare poate chiar să se distreze. Suntem un fel de Academia Caţavencu live, 24 de ore din 24. V.B.: Ne amuză.V-am zis şi de acea emisiune pe care am văzut-o despre Moldova în străinătate şi care acolo figura ca emisiune distractivă. 
A.A.: Când credeţi că se va rezolva această problemă legată de îndiguirea apelor?V.B.: Eu, care de felul meu sunt optimist, nu am nicio previziune. Sigur nu voi prinde aceste vremuri!
A.A.: O altă calamitate care s-a abătut asupra noastră în ultima vreme este creşterea TVA la 24%. O creştere care se datorează, cel puţin aşa ni se spune de către politicieni, acelei respingeri de către Curtea Constituţională a diminuării pensiilor. A intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie şi reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, dublată iată cu 5 procente în plus la TVA şi de alte măsuri fiscale. Putem discuta despre o calamitate în această situaţie, o calamitate economică?V.B.: O calamitate e criza. Şi criza nu a apărut peste noapte şi nici doar la noi. Criza este mondială, dar pe noi ne afectează mai mult decât pe alţii pentru că am avut prea multe probleme de-a lungul timpului. Rezultatul îl vedem acum. Responsabile de situaţie sunt toate partidele, poate unele într-o mai mare proporţie. Cheltuielile statului sunt extrem de mari în România. Dacă în altă parte ele se situează între 5 şi 6% la noi ajung la 16% din PIB, adică jumătate din bugetul ţării, lucru  pe care îl ştiam demult. Eu am mai spus că 40% dintre bugetari taie frunză la câini şi mi-am atras aşa multă „simpatie” din cauza asta, dar cheltuielile erau foarte mari. Deci noi trebuia să reducem aparatul acesta gigant, pentru că dacă aparatul este supradimensionat, o parte n-au ce face şi-atunci apar tot felul de mişmaşuri. Ei trebuie să creeze ceva, dacă nu pentru ţară, atunci pentru ei, tot trebuie să facă ceva. Aşa a apărut şi marea ciubucăreală, care s-a extins la nivel naţional. Nu putem vorbi despre corupţie, la noi e o ciubucăreală generală, ceea ce înseamnă altceva, noi îi spunem corupţie. Deci trebuia redus aparatul de stat. Nu s-a făcut nimic în privinţa asta şi atunci Fondul Monetar Internaţional a zis: „Acum cheltuiţi mai mult decât câştigaţi. Trebuie să ajungeţi uşor, uşor, într-un raport de rentabilitate”. Singura măsură care se putea lua rapid era reducerea salariilor cu 25%, redus numărul bugetarilor cu 25%, şi nu mai era nevoie de reducerea salariilor. Nu era destul atât, sumele nu acopereau deficitul şi atunci s-a recurs la aceste reduceri. 
A.A.: Dacă s-ar fi redus numărul bugetarilor cu 25%, practic economia nu era de 25%, pentru că cel puţin teoretic oamenii respectivi ar fi fost îndreptăţiţi la şomaj.V.B.: Sigur, dar ştiţi că un salariul mai implică multe alte cheltuieli, aproape duble.  
A.A: Pentru un salariu de 1000 de lei angajatorul plăteşte încă 780 de lei la stat. Din punctul dumneavoastră de vedere care ar fi fost soluţia cea mai bună? Scăderea numjărului de angajaţi cu 25% sau soluţia aceasta pentru care s-a optat, scăderea salariilor cu 25%?V.B.: Soluţia aceasta pentru care s-a optat din forţă majoră nu va da rezultate dacă nu va fi urmată de cealaltă, de reducerea personalului bugetar. 
A.A.: Dar credeţi că se va ajunge până la urmă şi acolo?V.B.: Dacă nu se va ajuge acolo vom păşi din rău în mai rău.
A.A.: Asta înseamnă că oamenii care vor primi 75% din salariu vor lucra dublu dacă se reduce câte-un post de lângă ei sau triplu dacă se reduc două posturi. V.B.: Vreau să vă dau un exemplu privind bugetarii. În România sunt circa 3200 de administraţii locale, din acestea 2400 nu adună taxe cât să-şi plătească măcar salariile. Într-o situaţie ca aceasta nu poţi merge la infinit! Trebuie făcutăo anumită ordine. Te mai ajută şi statul, dar dacă tu din impozitele şi taxele pe care le aduni nu îţi poţi plăti nici salariaţii, ce fel de management eşti? Pentru că orice organizaţie, oricât de mare ar fi ea, trebuie să  aibă un management profitabil, adică un management care să nu o ducă în faliment. Ori cele 2400 de administraţii sunt falimentare. Ele, dacă n-ar exista venituri de la buget, ar intra în faliment, numai dacă ar trebui să plătească doar salariile, fără curent, fără gaze, fără apă. Situaţia asta trebuie rezolvată, trebuie făcută ordine în sistem. Din circa un milion patru sute de bugetari, cam şase sute de mii sunt în administraţiile locale. Sigur că dintre aceştia cam trei sute de mii sunt în învăţământ, dar ceilalţi trei sute de mii sunt la primării. După părerea mea ar trebui şi o anumită comasare, o administraţie locală la două sate, cu 50-60 de case.
A.A: Aici este o chestiune de responsabilitate, ridicată foarte mult la televiziuni, în presa scrisă, iar aceasta priveşte în special calitatea angajaţilor care ar urma să fie disponibilizaţi. Aici este marea teamă. Pleacă din sistem oamenii neagreaţi politic sau pleacă din sistem oamenii mai puţin competenţi?  V.B.: Aţi rostit un cuvânt de care vreau să mă leg, şi anume: “responsabilitate”, nu există responsabilitate pentru o decizie aiurea, pentru pierderi de miliarde de lei.
A.A.: Ştiu directori care au lăsat la spitale datorii de sute de miliarde de lei, ştiu de miniştrii care au lăsat dezastru în urma lor. Ministrul Transporturilor este dat exemplu negativ de preşedinte, pentru că nu a atras fonduri europene şi se bazează doar pe banii din buget.V.B.: Este adevărat ce spune preşedintele, că ministrul transporturilor nu reuşeşte, dar de ce nu reuşeşte, pentru că o parte din contribuţie trebuie să o aibă, iar statului român nu îi sunt repartizaţi aceşti bani cu care să contribuie alături de subvenţia europeană, pe care o primeşte, şi atunci n-o primeşte. Mergând mai departe pe firul întrebării, dacă vor fi disponibilizaţi cei cu pile sau oamenii competenţi, dar neagreaţi politic, sigur şi aici sunt probleme. Nu numai profesionalismul înseamnă totul. Cunosc oameni care nu sunt profesionişti, dar care au caracter. Eu cred că oamenii responsabili, oamenii de caracter, valorează mai mult decât profesionaliştii. 
A.A.: Ce înseamnă pentru români creşterea la 24% a taxei pe valoare adăugată? Ştim cu toţii că acest lucru a fost generat de decizia Curţii Constituţionale de a nu tăia din pensie. Ce să înţelegem din asta? Că pensionarii sunt ţapii ispăşitori ai crizei financiare?V.B: Pensionarii vor trăi mai rău, dar măsura creşterii  TVA este mult mai rea decât cea a tăierii cu 15% din pensii. Eu am făcut un calcul pentru mine, luând ca bază coşul zilnic şi pensia medie şi am să vă dau un exemplu: un pensionar cu pensie medie putea să-şi cumpere 1000 de pâini pe lună. După tăierea a 15% ,el mai putea să-şi ia 850 de pâini. Prin creşterea TVA-ului, el va mai putea să cumpere 700 de pâini. Eu nici nu aş fi încercat să tai din pensii, chiar dacă aveam nevoie de acei bani. Eu de la început veneam cu impozitarea cu 15%, obţineam aceleaşi venituri. În majoritatea ţărilor pensiile sunt impozitate. Când rosteşti cuvântul pensionar, te gândeşti la un om care a muncit şi are 62-63 de ani, la noi vârsta medie a pensionarilor este de  54 de ani, deci vă daţi seama în ce situaţie ne aflăm şi cu pensiile. Mai mult, avem foarte multe pensii medicale. Mă uitam într-o publicaţie economică şi spunea că pensionările medicale în procent de circa 70% nu sunt corecte. Adică oamenii ăiă nu au nimic, or fi avut doar bani şi pile. Concediile medicale, peste 80% sunt abuzive. Problema cu concediile medicale la noi s-a transformat într-o industrie.  A.A.: Era o declaraţie a şefului statului Traian Băsescu, cel care denunţa o adevărată mafie cu aceste concedii medicale, şi spunea că este o mafie dovedită în România şi într-adevăr 70% din aceste pensii pe caz de boală  sunt cumpărate pe bani. V.B.: Eu cred acest lucru şi ştiu ce am păţit şi eu cu concediile medicale, pânăcând am sesizat procuratura. Aveam salariat care avea 174 de ieşiri din ţară, eu nu aveam nicio treime din ieşirile lui, şi nu avea zi  nemotivată. Toate erau concedii medicale. Am fost nevoit acum câţiva ani să sesizez procuratura şi poliţia în cazul respectiv. 
A.A.: Omul este de vină că a profitat de ceea ce i-a oferit sistemul sau statul este de vină pentru că nu a aplicat legea aşa cum trebuia?V.B.: Şi unul şi altul. Dacă te duci la furat şi furi uşor, că ăla şi-a lăsat uşa deschisă, o avea şi ăla vină că a uitat uşa deschisă, dar numai ăla e de vină? Hoţul n-are nicio vină? Orice venit fără muncă e un furt, după părerea mea. 
A.A.: Iată TVA a crescut la 24%. Era asta cea mai bună soluţie pe care o avea la îndemână Guvernul Boc? Unii spun că o creştere de 2-3% ar fi fost suficientă pentru acoperirea banilor care nu au mai fost reţinuţi de la pensionari. V.B: Eu nu aş fi luat măsura asta. Eu aş fi impozitat imediat pensiile,tot cu 15% şi în felul ăsta nu afectam rata inflaţiei. Oamenii vor avea bani mai mulţi, dar vor putea cumpăra mai puţin. Deci, nici vorbă de un avantaj. Sigur că aici au ajutat şi oamenii politici foarte mult. Ştiţi foarte bine ce campanie s-a dus, toţi plângeau pe umărul bieţilor pensionari.
A.A.: Omul acela sărac, care trăieşte din 800-900 de lei, poate să înţeleagă că împotrivirea la reducerea cu câteva procente, cu 15 procente, care până la urmă este o sumă semnificativă, reprezintă răul cel mai mic?V.B.: Omul ăla care are 800-900 de lei, nu ăla a făcut gălăgia. Gălăgia au făcut-o politicienii şi pensionarii politici. După părerea mea pensionarii ar trebui să-şi vadă de pensia lor şi să nu se mai implice activ în politică.
A.A.: S-a avansat la un momentdat nevoia revenirii la sistemul de impozitare progresivă. Să iei mai mult de la cei care au mai mult. V.B.: Cel care are mai mult, munceşte mai mult. Impozitarea progresivă nu face decât să-l descurajeze pe cel harnic şi să-l încurajezi pe leneş. Un muncitor face 10 piese şi ia 1000 de lei, iar altul face 40 de piese şi ia 4000 de lei. Dacă o să-l impozitezi pe ăla cu 4000 de lei ca să aduci la acelaşi nivel cu leneşul, sigur că nu va mai munci nici ăla. Eu aş zice fiecare să plătească acelaşi impozit. 
A.A.: Avem un ministru de finanţe contestat încă din primele zile ale mandatului său pentru că atunci când s-a pus problema să se înconjoare cu consilieri, ştim cu toţii că şi-a luat consilieri artişti. Probabil că dumneavoastră care sunteţi un om de afaceri cu posibilităţi financiare, la care unii se duc pentru sfaturi economice, iar alţii pentru bani, pentru împrumuturi sau investiţii, aţi fost întrebat: ce aţi face dacă aţi fi în locul lui Vlădescu? V.B.: Până acum niciun guvern de după 1990 nu s-a consultat cu noi,cu oamenii de afaceri. Majoritatea s-au consultat cu sindicatele, eventual cu nu ştiu ce firmă de consultanţă din afară, care au păpat multe miliarde, fără nicun rezultat pentru că România are particularităţi care nu seamănă cu ale nimănui. Noi suntem originali din cap până în picioare. Dacă nu cunoşti românii şi nu le cunoşti cultura nu poţi lua cele mai bune decizii. Sigur că ar fi fost normal ca orice ministru de finanţe aflat la guvernare să ne adune, eu ştiu 15-20 de oameni de succes, dar români, nu străini, pentru că străinii gândesc ca ei şi pentru ei, să se consulte cu ei şi ar fi tras învăţăminte care ar fi folosit României. Nu s-a întâmplat asta. 
A.A: Atunci vă întreb, dumneavostră ce aţi fi făcut? V.B.: Eu nu aş fi mărit TVA, eu aş fi impozitat pensiile tot cu 15%. 
A.A: Dar despre celelalte probleme: se introduce acum plata CAS-ului la persoanele fizice autorizate, se introduce plata aceasta la drepturile de autor, se discută despre un nou pachet referitor la evaziunea fiscală, cresc accizele.V.B.: Toate aceste măsuri care se iau nu fac decât să enerveze populaţia, şi să se ambiţioneze să nu dea bani la buget decât au dat. 
A.A.: Totuşi este o veste bună, dacă nu creşte nivelul de trai, măcar creşte ceva în ţara asta… V.B.: Evaziunea fiscală la noi are cote însemnate. Spuneaţi de datoriile faţă de stat. Statul nu ne-a dat nimic, ca să avem datorii faţă de el. Anumite legi ne obligă să îi dăm anumite sume de bani. Cu un stat normal, cu un stat pentru oameni, nu te poţi comporta decât omeneşte. Cu un stat care caută să-ţi ia tot, care sub diferite forme caută să te jumulească complet, sigur că nu te poţi comporta corect, nici cinstit şi nici legal şi atunci cauţi diverse forme să exişti. În România există multe forme de asistenţă socială. Un judeţ, care are 40% din populaţie asistaţi sociali, teren nearabil, şi văd că oamenii nu vor să meargă la muncă cu 60-80 de lei pe zi, ce şansă are? Românii nu trăiesc rău, dar avem talentul ăsta de a ne victimiza şi în presă, şi la televizor. 
A.A.: Am fost şocat de imaginile conexe inundaţiilor, care au fost transmise pe televiziuni. Efectiv oamenii arătau ca nişte cerşetori, erau în haine vechi, murdare, se vedea că nu au alte posibilităţi financiare. E un tablou al sărăciei, acesta. V.B.: Eu nu văd aşa lucrurile. Eu văd un tablou al indolenţei şi al leneviei. La noi, fuga de muncă este un sport naţional. În România este de muncă. Când îi aud pe unii că n-au de lucru, asta nu există. Nu vor să muncească! Sunt atâtea locuri de muncă în agricultură. România are potenţial economic, dar oamenii trebuie să muncească. Eu cred că sfârşitul crizei ne va învăţa că trebuie să muncim.
A.A.: Să trecem la acei oameni care într-adevăr muncesc şi care în acest moment o duc mai greu. Sigur că suntem în situaţia în care oamenii respectivi vor trebui să suporte cheltuieli de întreţinere mai mari. Şi aici revenim la o politică a statului, la o politică probabil păguboasă a statului, de a privatiza bunurile, resursele naturale pe care le-a avut. În acest moment statul ar fi putut spune: îţi scad din salarii, dar te mai ajut cu utilităţile. V.B.: V-am spus că la noi nimic nu e normal. Lumea învinovăţeşte statul pentru că, să zicem, creşte preţul caloriei. Dar preţul este dat de centrala de la marginea oraşului. Această brambureală economică generală face ca preţul utilităţilor să crească de la o lună la alta. Deci, ştiţi că această zonă sindicală, a făcut mult rău României, poate cel mai mare rău şi politicienilor care au fost slabi şi ca să se menţină în funcţie au cedat în faţa presiunii. Tot legat de sindicate, veniturile statului ar putea fi îmbunătăţite substanţial dacă ar fi impozitate.
A.A.: Ca o ştire de ultimă oră s-a anunţat că se impozitează doar veniturile din dobânzi realizate de la 1 iulie. V.B.: Ar fi culmea să le impoziteze şi pe celelalte. Oricum ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul anului fiscal, deci anul viitor, de la 1 ianuarie. 
A.A.: Dar şi cu TVA s-au grăbit, în 3-4 zile s-a aplicat. V.B.: Modificarea codului fiscal se aplică de la începutul anului fiscal viitor. La noi nimic nu-i normal, deci nimic nu mă surprinde. 
A.A.: Creşterea inflaţiei ar putea avea recul şi asupra importurilor şi exporturilor. Asta înseamnă mai puţini bani şi pentru stat. V.B.: Banii sunt aceiaşi, dar se reduce consumul. Produsele fiind mai scumpe se vor cumpăra mai puţine. Odată este un efect al creşterii TVA, inflaţia ne face să fim mai scumpi decât alţii. Americanii în loc să crească taxele, le-au scăzut, ca să fie mai competitivi, să vândă mai mult. Mărfurile americane au devenit mult mai ieftine decât cele europene, iar după ce au început să-şi revină, dolarul nu stă rău deloc. 
A.A.: TVA în Ungaria de mai multă vreme este de 25%. Când te duceai să faci cumpărături în Ungaria, asta în condiţiile în care TVA-ul la noi era de 19%, cumpărai produsele mult mai ieftin. V.B.: Sigur, în Ungaria nu o să vedeţi un petic de pământ nelucrat şi atunci produsele lor sunt mai ieftine pentru că ei muncesc şi nu vor să facă avere într-o vară, sunt cumpătaţi în stabilirea preţurilor, iar românul vrea totul dintr-o dată, noi le dăm şi subvenţii la leneşi. Din 1990 şi până acum totalul subvenţiilor în agricultura din România au fost de circa 30 de miliarde de euro, şi pe urma agriculturii România a câştigat cam 450 de milioane. Şi atunci eu mă întreb: ce rol au avut acele subvenţii? Cui au servit, unde s-au dus banii?
A.A.: Ce părere aveţi despre închisoarea de la 3 la 12 ani pentru evaziunea fiscală? Omorul din culpă este sancţionat cu până la 7 ani, loviturile cauzatoare de moarte se pedepsesc cu mai puţin de 12 ani. V.B.: Ca toate cele. Anapoda. Vina celui care a făcut evaziune fiscală este faptul că n-a furat de nicăieri, el a făcut nişte bani şi nu i-a împărţit cu statul. Dacă analizezi, crima e crimă, pentru că nu îl aduce nimeni pe înapoi pe cel omorât, iar faptul că evazionistul şi-a oprit nişte bani şi n-a dat şi la stat nu mi se pare la fel de grav. E normal să existe o pedeapsă, dar lucrurile trebuie să fie privite altfel. Pedepsele foarte aspre nu au dat rezultate niciodată. Cu pedepse grele transformi omul în fiară. 
A.A.: O statistică spune în felul următor: 65% dintre români cred că situaţia financiară a familiei se va înrăutăţi în următorul an. Sunt români optimişti aceştia sau români pesimişti? V.B.: Eu cred că situaţia se va înrăutăţi categoric. 
A.A.: Firma dumneavoastră, Astra Vagoane Călători va cere insolvenţa CFR Călători dacă nu achită datoriile către societate. Asta ce înseamnă că aţi putea ajunge patron la CFR Călători? V.B.: Am fost acuzaţi de sindicate, dar sindicatele din CFR au o frică grozavă de privatizare. Jaful pe care îl fac sindicatele în CFR nu ştiu dacă-l mai face cineva, dacă s-a mai pomenit în istoria României. Şi atunci sigur că ei sunt panicaţi de privatizare. 
A.A: Dar de ce sunt ei panicaţi până la urmă?V.B.: Pentru că ar trebui să-i punem la muncă.
A.A.: Discutăm despre stat şi mediul de afaceri. Suntem aşadar într-o perioadă de recesiune,o recesiune care aşa cum spuneaţi dumneavoastră, nu a ajuns încă la cel mai adânc punct. Cel mai greu pentru oameni nu este atunci când li se anunţă faptul că se măresc taxele şi că le scad salariile, ci momentul în care vom simţi că acele scăderi de salarii operează, la fel ca şi acele măriri de taxe. Dar putem discuta despre care este oportunitatea celor care sunt afectaţi de criză. Care sunt oportunităţile pe perioada crizei, cât este de potrivit să porneşti în acest moment o afacere?V.B.: Sigur că situaţia actuală este destul de nepotrivită pentru demararea unei afaceri. E greu de găsit astăzi o nişă, în condiţiile în care criza este în toi. Ce afaceri să facem e mai greu de zis.
A.A.: Servicii, alimentaţie publică, oamenii mănâncă tot timpul, au nevoile lor… V.B.: Şansele unei afaceri noi sunt destulde mici. Totuşi, vorbeaţi despre raportul dintre stat şi oamenii de afaceri. Ceea ce în Polonia de exemplu e o cinste, adică a lucra pentru stat,la noi e o ruşine. Dacă ai un contract cu statul toată presa roieşte în jurul tău. Noi am fost obişnuiţi ca toate nevoile să ni le satisfacem cu cumpărături din afară, şi atunci banii au ieşit afară.Această politică de anatemizare a societăţilor cu capital românesc care lucrează cu statul a fost alimentată de medii interesate, multe din ele ori din afară, ori de slugi neghioabe plătite în interior de firme din afară pentru a face lucrul ăsta, dar după opinia mea, acum ar trebui alocate fonduri pentru lucrări publice. De pildă pentru şosele. Vedeţi, dacă această belea de şosea Bechtel ar fi fost făcută de firme româneşti, era gata până acum şi ar fi costat cam 40% din preţul cu care lucrează Bechtelul, care creşte de la an la an.
A.A.: Vedeţi că la noi tocmai pe domeniul ăsta, al lucrărilor publice, tentaţia de a ciupi nişte bani este mai mare. V.B.: Cu toată ciupitura, preţurile noastre ajung la 40- 50% din preţurile celor de afară. Şi credeţi că la cei de afară nu există ciupitură?! Să fim serioşi! 
A.A.: Mai este în acest moment România o ţintă pentru investitorii străini? Discutăm despre investitori străini pentru că potrivit unei statistici, iată la noi este cel mai uşor în Europa să înfiinţezi o firmă cu capital străin.V.B.: Încet, încet, nu numai că nu mai suntem o ţintă, dar au mari reţineri şi în continuare, deşi au  proiecte începute cu ani în urmă. Mai mult, firmele româneşti conlucrau destul de bine cu firme din afară. Datorită imaginii actuale de comedie naţională avem destul de puţină credibilitate în afară, cu toate că noi suntem aceiaşi oameni, aceleaşi firme, dar faptul că tot timpul se pompează pe acest dezastru naţional, pe această apocalipsă, toate firmele încep să creadă, pentru că media la ei e altceva, nu e aiureala de la noi. Fimele din afară vor în general persoane cu studii superioare nealterate profesional. Ei îi iau în faşă şi îi formează, pentru că un om format este greu să-l reformezi, mai ales dacă are o anumită vârstă. Noi, oamenii de afaceri români, apreciem omul şi valoarea lui. 
A.A.: Iată, Traian Băsescu spune că România nu are nicio resursă să îmbunătăţească situaţia privind inundaţiile şi în subsidiar spune că speră ca Guvernul să nu mărească iar TVA, fără să impoziteze toate veniturile. Ce ar însermna asta? Ce venituri au rămas neimpozitate, în afara pensiilor?V.B.: Sunt multe venituri neimpozitate.
A.A.: Dar este o soluţie să impoziteze, de pildă, alocaţia pentru copil? V.B.: Băncile sunt în găleată. A impozita şi veniturile din dobânzi e o mare greşeală, după opinia mea. 
A.A.: Băncile sunt în găleată, dar atunci când am primit prima tranşă FMI, ca să se înlesnească creditarea, băncile ce au făcut ? Au luat banii şi i-au transferat în ţările mamă. O parte din situaţia de acum poate li se datorează şi lor. V.B.: Dacă noi ne imaginăm că vin străinii să ne îmbogăţească, ne înşelăm. Trebuie să ne intre bine în cap că munca este singura soluţie. În România se repară sau se modernizează circa un milion de apartamente sau case într-un an. 90% se fac sub formă de ciubucuri, nu plăteşte nimeni nimic. Dacă luaţi la socoteală câte persoane trăiesc fără să plătească niciun impozit, o să vedeţi că numărul lor este colosal. E adevărat că statul nici nu ştie să ia şi nici nu vrea să ia de la ele.

Sursa: Observator.info