Stire

Şefi de instituţii şi mari personalităţi culturale vorbesc despre efectele ordonanţei de urgenţă ?care nu a sesizat că există şi teatre?

16.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Vor fi operate restructurări şi la nivelul instituţiilor culturale din subordinea Consiliului Judeţean  
„Observator Arădean” a contactat  o serie de personalităţi culturale arădene sau cu notorietate naţională, în vedere obţinerii unor opinii pe marginea restructurărilor anunţate în cadrul instituţiilor de cultură din Arad. Situaţia instituţiilor culturale din subordinea Primăriei Municipiului Arad este cunoscută deja, Filarmonica fiind cea mai afectată instituţie - prin intenţia de a schimba modul de finanţare a corului Filarmonicii, echivalentul desfiinţării, conform directorului instituţiei. La Consiliul Judeţean vor fi operate restructurări în fiecare instituţie culturală din subordine, conform vicepreşedintelui Adrian Ţolea, astăzi putând fi ziua în care se va şti exact câţi oameni vor trebui să plece.  „Lumea culturală” a Aradului se află, astfel, într-un moment delicat, punându-se problema renunţării la unele embleme culturale şi a disponibilizării unui număr, încă necunoscut, de angajaţi.
Rădăcina „răului”: Ordonanţa care i-ar face pe primari să constituie „CAP-uri culturale”Cunoscutul actor Mircea Diaconu, în prezent senator PNL şi director al Teatrului Nottara din Bucureşti, spune că problema disponibilizărilor din cadrul instituţiilor de cultură este una cu întindere naţională, cauza fiind „o greşeală de redactare” a Ordonanţei de Urgenţă 63/2010, cea privind restructurarea administraţiilor locale. Astfel, primarii ar fi fost nevoiţi să recurgă la soluţii precum înglobarea unor instituţii sub acelaşi management - modelul utilizat în oraşe precum Arad şi Constanţa, recomandat şi Timişoarei de ministrul Vasile Blaga. „Nu este vorba de intenţia unui primar, ci de ordonanţa 63 privind restrângerea angajaţilor din administraţia publică locală, despre care mă întreb ce are cu prefectura. Ordonanţa, sau bine zis cei care au făcut-o, nu au sesizat că există şi teatre. Este o greşeală de redactare, iar acum victimele sunt primarii. Noi, la Bucureşti, vom ataca în conferinţă de presă mâine această lege”, a declarat Mircea Diaconu pentru „Observator Arădean”, adăugând că liberalii o vor ataca şi la Curtea Constituţională. „Abuzul vine de la o ordonanţă prost gândită, iar acum s-au vehiculat tot felul de variante. Ordonanţa a tăiat instituţiile, nu este o mişcare gândită, ci o măsură disperată a Guvernului”, a mai spus Mircea Diaconu. Marele actor român mai consideră însă că variantele găsite în anumite oraşe, printre care şi Aradul, nu ar fi viabile. Diaconu susţine că instituţiile culturale trebuie să fie independente (unele faţă de altele), ori prin  aceste „CAP-uri culturale” nu se va mai putea realiza asta.    Directorul Filarmonicii îşi va da demisia dacă primăria va trece corul „pe fundaţie”La Arad, directorul Filarmonicii de Stat, Rodica Tălmaciu, vorbeşte în primul rând de restrângerile legislative care nu permit instituţiilor culturale româneşti să dezvolte activităţi prin care să-şi finanţeze activitatea, cel puţin în parte. „ Este mult prea devreme să discutăm de eficienţă economică la nivelul instituţiilor culturale înainte de anumite schimbări legislative care să permită activităţi economice în Filarmonică. Mă refer la producţia şi comercializarea de CD-uri, DVD-uri cu concertele noastre. Instituţiile publice nu pot să vândă - dacă o parte din buget ar fi asigurat din astfel de activităţi, treptat subvenţiile s-ar putea diminua”, explică Rodica Tălmaciu dependenţa totală, instituită prin lege, a instituţiilor culturale de bugetul public. Mai departe, directorul Filarmonicii de Stat Arad argumentează că „instituţiile culturale arădene trebuie să îşi păstreze identitatea.” Tălmaciu mai spune că „a încercat să înţeleagă justificarea exactă” a măsurii de „unire” a instituţiilor culturale, însă cel puţin pentru instituţia pe care o conduce nu s-ar fi ajuns doar la o restructurare administrativă, ci „spre desfiinţarea unei părţi din Filarmonică,  plus restructurare administrativă”. Rodica Tălmaciu se referă, desigur, la problema corului Filarmonicii. „Nu pot fi de acord cu o astfel de măsură. Aştept încă o informare oficială, mă aştept să o primesc în calitatea mea de director al Filarmonicii. În niciun caz nu cred că ar trebui desfiinţat corul. Dacă trebuie un procent egal de restructurare tuturor instituţiilor, eu aş căuta soluţii care să nu le afecteze prestigiul. Finanţarea pe fundaţie înseamnă desfiinţare, sunt total împotrivă. În Austria, de exemplu, există acest model, dar sistemul general în care funcţionează este altul - acolo există o legislaţie care motivează sponsorii să finanţeze activităţile culturale”, a mai explicat Rodica Tălmaciu. Dacă totuşi se va ajunge la desfiinţarea corului (sau la finanţarea lui prin intermediul unei fundaţii), „mă gândesc dacă îmi voi mai continua activitatea. Când am câştigat concursul de management, eu m-am bazat pe o anumită organigramă şi nu sunt de acord ca aceasta să se schimbe”, a conchis directorul Filarmonicii de Stat Arad. Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete, ne-a mărturisit că nu este la curent cu dezbaterile din aceste zile, fiind plecat din ţară. „Conform legislaţiei din România, Teatrul are de făcut o tonă de hârtii, cum s-ar putea face ele nu ştiu (în condiţiile unui singur management al instituţiilor culturale, n.r.). Se poate ajunge la economii, dar e greu de împăcat şi capra şi varza, din cauza legislaţiei şi birocraţiei din România”, a declarat Dinulescu, subliniind o eventuală dificultate funcţională a noii structuri administrative a instituţiilor de cultură din municipiu. 
Consiliul Judeţean: restructurare în cazul tuturor instituţiilor de cultură din subordineÎn subordinea Consiliului Judeţean se află următoarele instituţii culturale arădene: Centrul Cultural Judeţean, Muzeul Judeţean Arad, Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” şi Şcoala Populară de Artă. Conform vicepreşedintelui CJA, Adrian Ţolea, se vor opera restructurări în toate cele patru instituţii. „Noi analizăm acum variante de restructurare la nivelul Consiliului în ansamblul său, la toate instituţiile trecute în acea ordonanţă. Nu pot să vă spun acum ce anume se face, săptămâna viitoare vom avea o şedinţă. Vor fi restructurări în toate instituţiile de cultură, însă nu pot să vă dau deocamdată cifre exacte”, a spus Adrian Ţolea. Chiar dacă vicepreşedintele CJA se fereşte de termenul „disponibilizări”, din informaţiile noastre „restructurarea” s-ar traduce în plecări ale oamenilor din toate instituţiile. Conform lui Adrian Ţolea, conducerea Consiliului Judeţean trebuie să reducă numărul angajaţilor în structurile specificate de ordonanţa 63/2010 de la o cifră aflată în jurul a 800 de angajaţi, la 455 plus 10 angajaţi care lucrează la proiectele externe cu finanţare nerambursabilă. „ Asta nu înseamnă că dăm afară diferenţa, pentru că de exemplu Direcţia Publică de Pază o transformăm în societate şi cei 260 de angajaţi nu vor mai figura la noi”, a explicat Adrian Ţolea. Vicepreşedintele CJA ne-a mai spus că în conformitate cu ordonanţa 63, instituţiile ai căror angajaţi formează acel număr de 800, sunt următoarele: cele de cultură, Direcţia de Pază, aparatul propriu al Consiliului Judeţean, unităţi medico-sociale (din Săvârşin, Ghioroc şi Gurahonţ), şi „o parte din activitatea Direcţiei pentru Protecţia Copilului.”    Directorul Centrului Cultural Judeţean, Ana-Maria Dumitrean, ne-a spus că nu ne poate oferi nicio informaţie oficială despre eventuale disponibilizări din cadrul instituţiei pe care o conduce. Dumitrean a mărturisit însă că i s-a cerut să elaboreze un plan de restructurare a Centrului Cultural Judeţean, care ar putea fi discutat astăzi (împreună cu documente similare din partea celorlalţi conducători de instituţii) într-o şedinţă condusă de preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu. În privinţa unor schimbări structurale, pe modelul municipiului, Ana-Maria Dumitrean a dezvăluit că „se pune problema ca Şcoala Populară de Artă să treacă în subordinea Centrului Cultural Judeţean”. Informaţii certe vom putea primi însă cel mai probabil săptămâna viitoare.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/