Stire
Un arădean reclamă că primăria ?i cere 33 de milioane lei pentru două indicatoare culcate la păm?nt şi... replantate!
30.07.2010
⋅ 0 comentarii
Omul cât trăieşte învaţă (şi) din păţanii. Aceea a lui Ioan Belu este trecută la categoria „incredibil dar adevărat. Anul trecut, prin octombrie, venind din Ungaria - la intrarea în oraş prin Vlaicu - a răsturnat două indicatoare de circulaţie. Omul suferea de o boală cruntă – nevralgie de trigemen. „Chiar atunci m-a apucat criza şi n-am mai văzut acele indicatoare!” Maşina s-a avariat rău dar arădeanul nu a păţit nimic „Am văzut acele indicatoare răsturnate şi am aşteptat să primesc o notă de plată de la poliţie sau primărie. Chestia e că m-am trezit cu o notă de plată din partea primăriei de am îngheţat: 33 de milioane lei pentru indicatoare distruse când ele erau doar culcate la pământ, dislocate. Aşa au stat două luni, am poze. Apoi le-au pus tot pe acelea, revopsite – în timp ce eu sunt ameninţat cu instanţa de judecată dacă nu plătesc suma asta enormă! Cum este posibil aşa ceva?! Am trimis o adresă primăriei în luna mai şi mi-am spus punctul de vedere, cum s-a întâmplat şi totodată am cerut devizele pentru indicatoare! Am spus că dacă primăria nu e de acord să plătesc pagubele minore şi reale pe care le-am provocat – îi voi acţiona în judecată şi totodată mă voi adresa mass media”. Ceea ce omul a şi făcut. La rândul nostru am cerut un punct de vedere oficial al primăriei prin PR – dar nu a fost posibil. Totuşi, în mod neaşteptat – la finalizarea articolului am primit un telefon de la Direcţia tehnică (probabil) prin care ni s-a comunicat faptul că cetăţeanul Belu este aşteptat de ugenţă la acest departament cu toate documentele pe care le deţine. „În cadrul departamentului tehnic s-a constituit o comisie care va reanaliza această problemă vizavi de plata indicatoarelor”. Am respirat uşuraţi. Sau nu?! a Iniţial, chestiunea cu care s-a prezentat cetăţeanul Belu mi s-a părut de-a dreptul hazlie prin neverosimilitatea ei. Şi totuşi, nu e. Ba chiar e tristă, dramatică şi te trage spre adâncul unor certitudini: faptul că primăria îşi permite (mereu) să calce în străchini pe banii noştri. A câta oară se tot spune asta?! E ca zicala cu popa care toacă pentru o babă surdă. Dar poate că din sutele şi miile de exemple neruşinate, până la urmă vom trage – în sfârşit - învăţămintele necesare. Exemplul de faţă e unul dintre cele mai dureroase privind modul în care această instituţie care ar trebui să ne reprezinte interesele – îşi bate joc de cetăţean. Cum am spus – totul ar părea o poveste hazlie în urma căreia râzi sănătos şi apoi te pui să tragi un somn bun de amiază până când toropeala zilei se pierde în adieri răcoroase. Asta dacă stai doar în faţa hârtiei şi citeşti enormităţile unor pretenţii fără acoperire în raţiune. De aceea am vrut să-l cunoaştem pe arădeanul Ioan Belu. Omul se prezintă la redacţie şi discutăm. Fost economist de meserie, pensionar de boală, fost sportiv, om de bun simţ. Începem cu sfârşitul. Are de plătit suma de 3.273.2 RON, respectiv aproape 33 milioane lei vechi pentru refacerea a două indicatoare pe care le-a culcat la pământ anul trecut în urma unui accident.Luăm documentele. 1. Notificare primită de cetăţean din partea primăriei (data 23. 02.2010). „Având în vedere accidentul rutier în care aţi fost implicat la data de 12. 10.2009, constatat de Poliţia Rutieră Arad prin procesul verbal seria... din 14.10.2009, în urma căruia au fost distruse două indicatoare rutiere, respectiv Intersecţie Sens Giratoriu şi Curbă Deosebit de Periculoasă pe str. C.A. Vlaicu în apropierea primului sens giratoriu spre Nădlac, prin prezenta: - NOTIFICARE – vă solicităm să achitaţi la primăria Municipiului Arad în termen de 60 de zile de la primirea prezentei notificări, suma de 3.273.2 lei reprezentând contravaloarea indicatoarelor avariate de dvs. Totodată vă atragem atenţia că în cazul în care nu achitaţi această sumă suntem obligaţi să vă acţionăm în judecată, urmând ca dvs. să suportaţi cheltuielile pricinuite de aceasta. Dovada achitării va fi comunicată Primăriei Municipiului Arad – Biroul Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi Comunicaţii terestre”. (semnează şef birou, ing. Bogdan Faur, consilier, juridic şi primarul Falcă).
Indicatoarele nu au fost distruse, doar culcate la pământ şi... replantate2. Reproducem replica lui Belu cu titlu de Întâmpinare trimisă primăriei (12.05.2010) şi înregistrată. „Subsemnatul Belu Ioan, etc. – în urma accidentului rutier în care am fost implicat la data de 12.10.2009 şi constatat de Poliţia Rutieră Arad prin P.V. nr. din 14.10.2009 - precizez şi aceasta o pot dovedi cu martori că cele două indicatoare de circulaţie respectiv Intersecţie sens giratoriu şi Curbă deosebit de periculoasă - pe Calea A. Vlaicu la primul sens giratoriu spre Nădlac - NU AU FOST DISTRUSE ci doar răsturnate prin dislocarea acestora din locul de unde au fost amplasate. Aceste indicatoare au rămas răsturnate mai bine de două luni, după care s-a procedat la replantarea acestora în prealabil făcându-se mici retuşuri şi aici mă refer la revopsirea stâlpilor de susţinere a celor două indicatoare. Menţionez că suma de 3.273.2 RON pe care mi-o solicitaţi să o achit este mult supraevaluată, motiv pentru care nu sunt de acord cu plata acestei sume. Pentru dovedirea celor de mai sus anexez o ofertă pentru confecţionarea şi montarea a două indicatoare identice care se ridică la suma de: Curbă periculoasă – 186 RON, Indicator sens giratoriu – 78 RON, Stâlp indicator – 65 RON, Montat stâlp +indicator – 60 RON. Sunt de acord să suport cheltuielile legate de replantarea celor două indicatoare rutiere dar nu să achit o sumă care NU ARE NICIUN TEMEI LEGAL: de asemenea doresc să mi se pună la dispoziţie cele două indicatoare „distruse” dacă acestea au fost înlocuite cu altele noi şi să mi se prezinte devize pentru înlocuirea celor două indicatoare de circulaţie. În caz contrar îmi rezerv dreptul de a mă adresa instanţei de judecată în vederea soluţionării în mod legal a acestei probleme. Întrucât situaţia de faţă constituie un abuz grosolan al firmei UTI care are contract de întreţinere a indicatoarelor rutiere la care se fac părtaşi reprezentanţii Primăriei Arad în frunte cu primarul – voi sesiza acest aspect mass media arădene şi naţionale.” Semnat Belu Ioan
Dialog cu BeluUn om raţional şi calm, cetăţeanul Belu ne explică pe scurt cum s-a întâmplat cu indicatoarele. „Veneam din Ungaria şi chiar când am ajuns în apropierea lor am avut acea criză de nevralgie de trigemen. Sufeream de peste un an şi jumătate de această boală extrem de cruntă ce produce mari suferinţe şi dureri neînchipuite. Se produc contracţii dureroase ale muşchilor, a capului şi nu mai vezi nimic din cauza durerii atroce. Exact în acel moment mi-au sărit în faţă acele indicatoare. Evident că s-au răsturnat – ieşind din locul în care au fost plantate. Maşina s-a avariat dar eu nu am păţit nimic. La scurt timp după accident m-am operat la Szeged de boala de care sufeream. Am primit şi Notificarea din partea primăriei privind indicatoarele pe care le-aş fi distrus. Dar eu am văzut foarte bine că nu erau distruse ci doar dislocate şi culcate la pământ. Totodată, fiica mea a făcut poze cât timp încă mai erau la pământ, pentru că de-abia peste două luni au fost repuse la loc. Deci nu au fost înlocuite ci doar revopsite şi replantate la loc. Cum, atunci – să plătesc asemenea sumă exorbitantă şi absurdă?! Pe de altă parte şi nu am intenţia de a chema în judecată primăria pentru acest abuz incredibil, de toată jena şi bătaia de joc. Cum am spus: sunt de acord să plătesc vopsitul şi replantatul dar nicidecum 33 de milioane pentru ceva ce nu există, adică alte indicatoare – dacă la faţa locului sunt tot acelea!”Ultima oră – răspuns de la primărieÎn urma solicitării ziarului de a primi un răspuns oficial din partea primăriei – cum acesta a întârziat am considerat că articolul are destulă susţinere şi fără acest răspuns care nu mai voia să vină. Până la urmă (totuşi) am fost sunaţi – probabil de către cineva de la Direcţia tehnică. Ni s-a comunicat în termeni extrem de amabili că „domnul Belu este aşteptat de urgenţă la Direcţia tehnică a primăriei. S-a constituit o comisie care va reanaliza cazul acestui cetăţean şi problema indicatoarelor. Tototdată să prezinte toate documentele pe care le are!”Totul e bine când se termină... raţional – zicem noi. Să vedem.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info