Domnule Cuzman, în septembrie 1990, într-o discuţie cu premierul de atunci, Petre Roman, spuneaţi că dacă economia nu funcţionează, celelalte nu pot nici ele funcţiona. Au trecut 20 de ani de atunci, dumneavoastră conduceţi un SIF, poziţie din care aveţi legături cu mediul de afaceri şi informaţii realiste, puteţi trage o concluzie: în ce măsură funcţionează sau nu, astăzi, economia românească?
- După părerea mea economia românească nu funcţionează şi nu are structurile adecvate să funcţioneze. Nimeni nu a avut disponibilitatea să identifice elementele de competitivitate ale economiei şi să le stimuleze. România încă mai are domenii care ar putea deveni funcţionale, dacă ar fi puse în mod corect în mişcare.
 

- Ce înseamnă „în mod corect”?
- Încă din anul 1992 am propus să conceptualizăm reforma, să evaluăm economia românească în ceea ce este bun şi ce trebuie păstrat sau dezvoltat, şi ce trebuie schimbat. Au fost lucruri care trebuiau schimbate. Este extrem de important să avem o ţintă la care vrem să ajungem; să avem poza pe care vrem să o vedem a economiei româneşti, după o anumită perioadă de timp. Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, nu are importanţă pe ce drum o apuci. În 20 de ani am fost pe drumuri care nu ne-au dus nicăieri. În zilele noastre am citit două proiecte stragetice de dezvoltare a României, ale două partide politice. La niciunul dintre ele nu am văzut nici începutul, nici sfârşitul, nu au în vedere unde se doreşte să se ajungă peste cinci ani, zece ani, şi nu evaluează nici situaţia în care ne aflăm. Trebuie să ţinem cont că economiile se globalizează şi trebuie să ţinem cont că statul are obligaţii, are cheltuieli. Se pune problema de unde vin banii pentru acoperirea acestor cheltuieli. Citesc că există discuţii să se reducă cota unică de impozitare, a crescut TVA, se reduce deficitul bugetar prin tăierea salariilor şi prin desfiinţarea de posturi. Este o falsă problemă! Când 100 de mii de oameni îşi pierd postul şi devin şomeri, nu astea trebuie să te preocupe, ci de unde îi plăteşti pe aceşti oameni care nu vor mai contribui la bugetul de stat!
 

- Discutăm despre economia românească la modul teoretic, dar ce reprezintă ea în acest moment din punct de vedere practic?
- Vedem că economia românească nu are forţă competitivă. Or noi trebuie să o evaluăm complex, în condiţiile în care de cele mai multe ori decidenţii văd lucrurile secvenţial. Avem probleme cu rata de impozitare, cu evaziunea fiscală, fiecare chestiune este abordată separat. O mare problemă este corelaţia deciziei guvernamentale cu deciziile BNR. Trebuie să vedem atât indicatorii macroeconomici cât şi cei microeconomici. Nu putem aborda o problemă numai privind-o dintr-o  singură direcţie. PIB, rata de politică monetară, rata şomajului, rata cursului de schimb, nu pot fi privite separat, trebuie văzute în intercondiţionalitatea lor. Atâta timp cât noi avem acum o rată de 6,25% de dobândă de politică monetară şi rata de exploatare a activelor este în cel mai bun caz de 1-2%, este clar că economia nu poate funcţiona, nu are aer, nu primeşte bani. În perioada de recesiune rata de politică monetară trebuie să scadă,  nu să crească , aşa cum se întâmplă în România. Un agent economic, indiferent cât ar fi el de performant, rareori lucrează numai cu banii lui, lucrează şi cu bani pe care îi atrage de pe piaţa monetară. Volatilitatea ratelor poate aduce foarte multe dificultăţi, pentru că economia nu se schimbă aşa de uşor ca o rată de schimb. Din 2007 până în 2009 am avut o creştere de la 7,5 la 10,25 a politicii monetare, cred că cea mai mare din toată lumea asta. În SUA a fost 0,25%. După câte am citit, în Bulgaria este sub un procent, deşi nu am reuşit să mă edific asupra acestui lucru. La noi e o foarte mare problemă de a face o proiecţie şi asupra ratei de inflaţie. Chiar dacă avem acum 4 la rata inflaţiei, e perspectivă la 7,8 sau chiar 8 procente. O rată a dobânzii uşor crescătoare poate fi sanitară într-o economie, cum spunea un laureat al premiului Nobel.
 

- Aţi punctat la un moment dat problematica PIB-ului. PIB este un indicator al performanţei economice naţionale, pe care însă foarte multă lume, în special neiniţiaţii, îl percep abstract. Cum poate fi explicat acest PIB pe înţelesul tuturor, un PIB care alimentează educaţia, sănătatea, apărarea, toate direcţiile.
- PIB, în esenţa lui, nu este decât suma valorilor adăugate care ajung la finalitate într-o economie. Care e componenţa valorii adăugate? Cheltuielile salariale, obligaţiile faţă de stat (taxe şi impozite), cheltuielile financiare (datoriile faţă de bănci) şi rămâne elementul de profit net care se împarte, fie sub formă de dividende, fie sub formă de dezvoltare a afacerii. Statul are la dispoziţie în special impozitele şi taxele, nu întreg PIB este la dispoziţia statului. Dar dacă avem o creştere de PIB, înseamnă că avem şi o creştere de salarii în zona unde se produce PIB, în economia reală, nu în administraţie. Or, noi, în economia reală, avem o structură total neadecvată. PIB nu trebuie să fie un scop, ci un mijloc de întreţinere a funcţiilor statului. De această chestiune este responsabil guvernul, care trebuie să întreprindă măsuri pentru creşterea PIB. Soluţia nu este reducerea cheltuielilor, ci creşterea veniturilor, şi din acest punct de vedere nu am sesizat niciun demers de creştere a veniturilor economiei reale. Acest PIB nu îl văd să crească prin societăţi de stat, ci prin cele deţinute privat. Trebuie să caute guvernul unde este potenţialulde creştere. Sunt exemple şi la Arad: Astra Călători, Combinatul Agro Industrial de la Curtici, care demonstrează că se descurcă şi în condiţii grele, demonstrează că pot performa. Deci există şanse. Eu pot vedea luminiţa de la capătul tunelului, dar din păcate nu o văd guvernanţii.
 

- Credeţi că este posibil ca ţara să fie gestionată ca o societate comercială?
- Ţara nu se gestionează strict politic, ci trebuie gestionată economic. Dacă ai cheltuieli, dacă ai datorii, trebuie să ai venituri, să creezi acele mecanisme, condiţii, care să producă venituri. Nu trebuie să fii genial să ştii asta. Dar politicul a pierdut din vedere acest aspect, pentru mulţi dintre politicieni politica este un scop în sine, de a se îmbogăţi, nu de a fi în slujba cetăţeanului, cum o declară. Poate că statul nu se conduce ca o firmă, în sensul strict al cvuvântului, dar se conduce foarte asemănător cu o societate comercială. Eu le spun de obicei colegilor mei că nicio cheltuială nu este prea mare, dacă veniturile sunt şi mai mari. Cu cât diferenţa asta este mai mare, cu atât mai bine. Într-o societate capitalistă profitul este un element extrem de important, este un component al PIB. Dacă profit nu e, nimic nu e. Dar, aşa cum spuneam, profitul nu trebuie să fie un scop, el trebuie să fie un mijloc, alocat dezvoltării. PIB trebuie să fie gestionat de aşa manieră încât să creeze dezvoltare. Dacă ai dezvoltare economică, ai dezvoltare socială, ai dezvoltare în plan cultural. Când citesc tot ce se întâmplă acum în domeniul cultural, că se renunţă la activităţi care s-au format în zeci de ani, sunt siderat. Sunt lucruri la care nu trebuie renunţat, pentru că odată demolate nu se mai pot reconstrui decât poate cu foarte mari eforturi.
 

- Domnule Cuzman, sigur că este nevoie de profit, dar unde să cauţi profitul într-o ţară săracă?
- România nu este săracă! Are resurse destule, legate în primul rând de ceea ce creşte din pământ. Acestea pot asigura hrana, adăpostul, îmbrăcămintea, cele ce ţin de dezvoltarea ulterioară a populaţiei. Spunem că România poate hrăni 80 de milioane de locuitori ai Europei?! De fapt are probleme să îi hrănească pe cei 19 milioane de români care au mai rămas în ţară! Nu am avut absolut nicio strategie de dezvoltare a acestei ramuri economice. Sigur, s-au dat nişte subvenţii, dar avem foarte multe terenuri necultivate – iar ăsta este un mare neajuns! Dar nu este vorba doar de agricultură. Să ne aducem aminte de industria de mobilă românească, care atunci când exista, performa. Atâta timp cât exportăm scândură, şi nu mobilă, este o mare diferenţă de valoare adăugată. Eu mă întreb: care au fost atitudinile guvernamentale faţă de aceste domenii în care România putea deveni competitivă?! Încă înainte de al doilea război mondial s-au identificat soluţii: să extragem petrol, să vindem petrol şi să facem industrializarea României. Şi s-au mişcat nişte lucruri, nu am fost la coada dezvoltării industriale. Acestea sunt problemele de identificat: unde are România potenţial şi cum îl valorificăm. După 1989 am vorbit despre forţa de muncă foarte calificată din România. Din păcate însă am pierdut acest potenţial! Nu spun că nu mai sunt insule, domenii în care avem oameni foarte bine pregăţiţi, dar sunt puţine. Trei milioane de români buni de muncă lcurează în străinătate şi produc PIB pentru alţii, pentru că niciun program guvernamental nu a avut disponibilitatea să îi aducă în ţară, să producă aici. Avem o populaţie care în mare parte trăieşte dintr-o agricultură de subzistenţă. Avem o mare parte a populaţiei îmbătrânită, avem o structură inadecvată, şi nu văd nimic care să îi determine pe cei care muncesc în străinătate să vină înapoi. Asta trebuie să fie grija guvernului: cum facem să creştem locurile de muncă în economia reală! Importăm materiale de construcţii din alte ţări, importăm maşini agricole. Chiar nu mai avem nicio capacitate? Care este viziunea unui partid politic, a oricărui partid, privind competitivitatea economiei Româneşti peste cinci ani de zile? Asta ar trebui să fie prioritatea guvernului, a parlamentului: legislaţia să fie adecvată dezvoltării, nu supravieţuirii!
 

- Poate o vină poartă faptul că politicienii care ne conduc nu au niciun fel de răspundere pentru acţiunile, omisiunile, erorile lor...
- Nu au răspundere şi nu au pregătirea profesională adecvată să înţeleagă aceste lucruri simple, că ţara trebuie să trăiască şi că trebuie să aibă venituri. Sigur, pluralismul este foarte important, democratizarea este importantă, dar din păcate în campaniile electorale se merge mai degrabă pe păcălirea populaţiei decât pe idei geniale. Dacă un individ care la locul său de muncă a fost neperformant ajunge parlament, ce discutăm? Prea mulţi, când ajung în parlament, chiar cred că sunt grozavi!
 

- La o societate comercială managerul are contract de management sau există rigori legislative care îl fac răspunzător de pierderi. Cei care conduc însă ministerele, agenţiile naţionale, care conduc guvernul, ţara în general, nu răspund pentru nicio decizie, pentru nicio cheltuială.
- Nu răspund, pentru că în cei 20 de ani s-a creat un sistem politic care nu mai lasă loc de mişcare pentru nimic ce este bun. Acum interesele de partid stricte sunt mai importante decât absolut orice în România. Dacă este să ne gândim la toată nebunia cu nominalizarea pe posturi pe criterii politice, e groaznic ce se întâmplă. Am citit în presa locală că la SC TOP SA ar fi fost angajată o femeie de serviciu pentru că este membru al unui partid politic. S-a ajuns la nivelul impunerii de oameni pentru astfel de posturi! Toată responsabilitatea se diluează, pentru că partidul nu va fi fraier să spună că a pus oameni proşti pe funcţie. Nu înseamnă că toţi sunt incapabili care vin pe culoar politic. Dar sistemul nu este bun. Eu am asitat la numirea de directori la instituţii deconcentrate şi nici nu s-a pus problema de competenţă. Oamenii ajung şefi peste domenii despre care nici nu ştiu cu ce se ocupă. Corupţia porneşte de la politică, şi atunci s-a creat acest sistem politic închis în care ori eşti, ori nu eşti. Când Helmuth Kohl a pierdut alegerile în Germania, SIF făcea parte dintr-un protocol de colaborare româno-german, şi primea asistenţă tehnică finanţată de Germania. Eu m-am dus repede la nemţi să discut cu ei ce se întâmplă, cu cine vorbim în continuare, şi directorul cu care am vorbit mi-a spus că la ei oamenii de specialitate rămân pe loc, nu sunt politruci, şi duc lucrurile mai departe indiferent că se schimbă partidul de la putere. La ei nici măcar secretarul de stat nu mai este numit politic, decât poate ministrul. Or, să ne gândim ce se întâmplă la noi, dacă şi femeia de serviciu este numită pe criterii politice. Una este în Germania meseria, şi alta claxonul. La noi claxonul este mai tare decât meseria.
 

- La ce claxon vă referiţi?
- La declaraţia politică.
 

- Există o dezbatere în mediile economice referitoare la situaţia de acum a ţării, dacă suntem în criză sau suntem doar în blocaj.
- Şi în criză, şi în blocaj. Ce înseamnă criza? Dezechilibre profunde între structurile economice şi cele sociale. Această criză economică generează o criză socială, o criză existenţială. Să ne gândim la structura economiei româneşti, la cea a populaţiei, la structurile de funcţionare ale statului, care s-au umflat după interese inexplicabile. Aşa s-a ajuns că primăriile funcţionează cu mii de angajaţi. Economia anilor 2005-2008 nu a fost o creştere sănătoasă, a fost o umflătură, ceea ce în mediile economice se numeşte „balon”. Ieşirea din criză are nevoie de decizii coerente, logice, şi din păcate eu astea nu le văd. Faptul că împrumutăm bani? Trebuie să îi dăm înapoi şi se pune problema de unde îi vom returna, când datoria publică este de 40 de miliarde de euro. Lucrurile sunt simple. Aici trebuie să vedem măsurile coerente, ce înseamnă să crească sursele de venit. Dacă avem risipă, prima chestiune este să o eliminăm, desigur, dar în acelaşi timp să şi creştem încasările. Străbunicul meu nu îmi permitea să tai o bucată de pâine mai mare decât aş putea mânca. Trebuie să înţelegem că România are şansa de ieşire din criză, nu mâine, nu poimâine, ci dificil şi cu măsuri concrete, pe termen lung.
 

- Pentru că revine ca un lait motiv în discuţia noastră creşterea economică, care credeţi că ar putea fi resursele acestei creşteri?
- Doar prin creştere economică, reală, sănătoasă, poate creşte şi ţara. Avem şansa asta, pentru că avem condiţii naturale favorabile. Avem oameni, o inteligenţă umană ca resursă inepuizabilă, şi trebuie să avem un proiect de utilizare a acestei inteligenţe umane. Ne gândim la sistemul de învăţământ. Noi în toate clasamentele internaţionale suntem la coadă. Investiţia în educaţie trebuie să corespundă zilei de mâine şi de poimâine, nu celei de ieri, cum este la noi acum. Să nu amintesc chiar despre mult discutatul domeniu turistic, unde toate aiurelile nu au avut decât un singur efect: să îi îndepărteze pe turişti de România, chiar dacă pornesc de la „Eterna şi Fascinanta Românie” şi ajung la actualul brand, frunza. Poate totuşi că frunza aceasta, de acum, are o semnificaţie: România a ajuns o frunză în vânt, vânturi care bat din toate direcţiile. Or, România trebuie să se integreze pe plan mondial. Dacă ne uităm la ţările care se dezvoltă, ele au această preocupare!
 

- Domnule Cuzman, cum evoluează investiţiile în industria românească în această perioadă? Vă întreb asta fiindcă pentru a te integra pe plan mondial, trebuie să ai cu ce...
- Din păcate situaţiile de succes sunt din ce în ce mai rare. Criza în România are în primul rând cauze interne, reducerea consumului înseamnă în primul rând reducerea dezvoltării. Dacă ne uităm la societăţile din portofoliul SIF, vedem că unele sunt dependente de exporturi. Avem o societate în portofoliul nostru care trimite 80% la export. În urmă cu un an lucra 4 zile pe săptămână, acum nu mai face faţă producţiei, pentru că piaţa europeană îşi revine. Când leul este foarte slab, sunt avantajate societăţile care exportă, dar România nu trăieşte izolată, ea are şi importuri, de aceea această problemă a raportului de schimb este foarte importantă. În acest context România încă este în blocaj, aşa cum am discutat mai devreme, încă nu funcţionează la turaţie, deşi mai sunt acele excepţii fericite, cum e fabrica de vagoane din Arad, care s-a gândit să îşi extindă producţia la tramvaie. Eu nu sunt încă foarte în clar dacă viitorul este al tramvaiului sau al troleibuzului, dar la nivel de România sunt convins că va exista o cerere pentru tramvaie mai economice, mai fiabile. Astra Vagoane Călători este un caz fericit, dar izolat.
 

- Se discută în această perioadă despre acordul cu FMI, despre condiţiile care ne sunt puse în cadrul acelui acord. Sunt aceste condiţii corecte, condiţii care să favorizeze dezvoltarea României?
- Pot fi subiectiv în această problemă. Personal nu sunt de acord cu acordurile cu FMI. Acei specialişti care vin din afară nu pot pricepe în mod concret economia românească. Recomandările sunt de reducere a personalului, a pensiilor, a salariilor, dar ei nu au introdus în acord niciun element de creştere. În cele mai multe cazuri intervenţia FMI a fost nefastă pentru economiile ţărilor respective. Noi nu avem negociatori cu FMI şi nu am avut nici în trecut. Am pornit de la ideea că dacă nu primim banii de la ei ne va fi foarte greu, şi de aceea le-am acceptat toate condiţiile. În presă s-a întrebat de multe ori: unde sunt banii de la FMI? Ei nu s-au dus pe dezvoltarea economică, am trăit pe datorie. Cred că trebuie să se aibă în vedere nu consumul, pentru că dacă vom merge mai departe pe linia asta sfârşitul va fi cu siguranţă nefavorabil. Şi la nivel de FMI se manifestă anumite interese, FMI face şi nişte jocuri de putere internaţională.
 

- Care poate fi efectul lipsei de dezvoltare? Până când mai putem lua bani împrumut?
- Tocmai asta este problema, aceşti bani trebuie daţi înapoi. România a strâns cureaua incredibil vreo zece ani pentru a restitui 11 miliarde de dolari, ori acum discutăm de 40 miliarde de euro! Îmi este şi groază să mă gândesc la perspectivă. Există o iresponsabilitate din parte decidenţilor. Citesc în ziare, pe marginea acordului cu FMI, sau a împrumuturilor luate de primăria din Arad: „Vin banii!” Dar nu vin banii, să ne înţelegem clar! Este puţin probabil să nu trebuiască să îi dăm înapoi. Eu sunt adeptul să găsim soluţii să nu mai apelăm la împrumuturi, dar dacă totuşi o facem, aceste lucruri trebuie să fie clare şi foarte bine explicate opiniei publice, nu cu şmecherii!
 

- Adică sunteţi pentru un guvern de tehnocraţi?
- Absolut. Numai un guvern care are contract cu parlamentul mai poate salva România. Membrii guvernului respectiv să îşi dea demisia din partid şi să nu mai aibă nicio subâordonare faţă de partid, să nu asculte decât de contractul pe care îl au cu România. Personal cred că există condiţii de ieşire din criză, în primul rând prin identificarea acelor domenii de activitate, a ramurilor economice care pot fi competitive internaţional, care sunt legate de bazele existenţei umane (fără hrană nu se poate, şi atunci de ce nu fac ca omul să nu consume 70% din salar pe coşul zilnic?!); să identificăm acele lucruri care generează creşterea economică, dar trebuie să avem decidenţi pregătiţi. Nu cred că este imposibil să se găsească acei oameni capabili, dar ei trebuie selectaţi indiferent de culoarea lor politică şi – aşa cum spuneam – să îşi dea demisia din partide în momentul când intră în actul de guvernare.

 

Sursa: Observator.info