Stire
Comercianţii ambulanţi de pe centură, amendaţi de poliţişti şi Primărie
12.08.2010
⋅ 0 comentarii
Comercianţii ambulanţi care împânzesc centura de la ieşirea din Arad au fost luaţi la bani mărunţi de autorităţi. În cursul dimineţii de ieri Poliţia Comunitară, în colaborare cu Primăria Arad, a desfăşurat o acţiune de identificare şi sancţionare a persoanelor care comercializează diverse mărfuri pe domeniul public, fără a avea avize şi autorizaţii. Acţiunea a avut loc pe centura de nord-vest a municipiului, în imediata apropiere a CET, fiind prima dintr-o serie care vizează acest tip de comerţ. “S-a constatat la faţa locului că un număr de opt persoane ocupau o suprafaţă de aproximativ 200 de metri aparţinând domeniului public şi ofereau spre vânzare diverse produse. Mai mult, au fost ridicate diverse construcţii de către acestea, fără drept, în acest scop”, a declarat Nicoleta Belean, purtător de cuvânt în cadrul serviciului. Cei opt comercianţi au fost sancţionaţi conform legii, fiecare cu amenzi cuprinse între 1000 şi 1500 de lei.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info