Stire
Grenadă din timpul celui de-al doilea Război Mondial găsită la fundaţia casei ?n S?nleani
25.08.2010
⋅ 0 comentarii
În timpul unor lucrări şi săpături la fundaţia casei, un cetăţean din Sânleani a descoperit elemente de muniţie neexplodată. Pentru a nu se întâmpla ceva, bărbatul a solicitat intervenţia echipajului pirotehnic din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. Specialiştii au verificat explozibilul şi au constatat că este vorba despre o grenadă defensivă în stare de funcţionare, provenind, cel mai probabil din cel de-al doilea Război Mondial. După asanarea terenului, muniţia a fost ridicată de către echipajul pirotehnic, transportată şi depozitată în condiţii de maximă siguranţă până la distrugerea acesteia. Pe această cale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad doreşte să avertizeze populaţia cu privire la pericolul pe care îl poate genera manipularea acestui gen de muniţie de către nespecialişti. „În cazul identificării unor elemente de muniţie, ele nu trebuie atinse, ci se impune interzicerea accesului în zonă şi anunţarea imediată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă prin Serviciul 112 sau a celui mai apropiat post de poliţie”, ne sfătuieşte Sorina Ambruş, purtător de cuvânt I.S.U.J. Arad.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info