La PSD se conturează două tabere care tind să se plaseze pe poziţii ireconciliabile. Observator arădean a publicat două interviuri, cu Ciprian Luca şi Marius Lazăr, din care răzbate aşezarea partidului într-o competiţie de sumă zero, de tip totul sau nimic. Pe fondul tensiunii crescute şi a mizei pusă în joc, apar ameninţări, atacuri, critici care fac  puţin probabilă o cooperare ulterioară.Cu mai puţin de o lună înainte de alegeri, se poate observa o polarizare a PSD Arad. Care sunt tendinţele? O aripă este reprezentată de Ciprian Luca, deputatul care se prezintă ca o soluţie pragmatică. Luca îşi revendică o serie de atuuri, printre care abilitatea de a răzbi în politică. În fond, el este cel care a adunat suficiente sufragii pentru a deveni deputat. E unul dintre cei care au construit maşinăria organizatorică a adversarilor de la PDL şi propune un model similar pesediştilor. Dă impresia că are nişte obiective clare, pe care vrea să le atingă, inclusiv prin racolări de primari şi maziliri în propriul partid. Lasă, prin asta, să se înţeleagă că partidul a suferit la nivel managerial, că nu a avut personalitate.Faţă de candidatura lui Ciprian Luca este pe cale să se constituie o alianţă. Marius Lazăr şi Dorel Căprar îi spun „de bun simţ”, aluzie probabil la impetuozitatea cu care Luca anunţă sancţiuni în partid. Probabil, există ideea ca această alianţă să devină mai strânsă, să rezulte de aici un singur candidat. De această parte a baricadei, se mizează pe un anumit tip de continuitate, prin depăşirea erorilor trecute, se merge pe ideea unui „pesedism veritabil”. Idee care îl exclude pe Ciprian Luca.Spuneam că miza alegerilor este mare. Se poate, desigur, obiecta că PSD Arad e cea mai pricăjită dintre filialele partidului. Chiar şi aşa, în condiţiile în care noul preşedinte va moşteni o organizaţie în convalescenţă după bătăile electorale încasate în serie, moşteneşte de asemenea un context extrem de favorabil: situaţia din ţară pune partidul pe un trend ascendent de care ar beneficia şi un surdo-mut.Miza aceasta, mirosul unui succes relativ facil în perioada următoare, explică în bună măsură tensiunea crescută din partid. Totuşi, impresia este că această competiţie nu intră pe un făgaş corect. Niciunul dintre competitori nu este inocent, niciunul nu e în întregime culpabil. Fiecare are o parte (mai mare sau mai mică) pentru situaţia partidului la nivelul judeţului. Astfel, disputele personale sunt irelevante. Faptul că pesediştii se bălăcăresc într-o zonă gri, cu jumătăţi de argumente şi idei şchioape ajută prea puţin partidul. Campania electorală internă a PSD-ului are o traiectorie deziluzionantă. În loc să deschidă organizaţia în exterior, spre societate, tinde spre un proces de fărâmiţare, de măcinare internă. Alegerile acestea, indiferent cine la va câştiga, sunt în prea mică măsură un laborator de idei, de proiecte. Există un exces de contestare, un deficit de construcţie. La jumătatea lui septembrie, candidaţii propun un purgatoriu, în care unii se vor pârli, iar alţii speră să se călească. Nu se generează tipul de tensiune care produce adrenalină, ci tipul care generează infarctul. Pare o perseverare în vechile erori. Va ajuta această competiţie partidul să devină mai performant la Arad? Mă îndoiesc să fi frământat pe cineva această întrebare. Cum spuneam, miza e mare...

Sursa: Observator.info