În urbanismul arădean, aspectul cel mai grav, degradant, periculos şi care ne face de râsul lumii, este starea cofretelor electrice. Zilele acestea le-am fotografiat pentru a „31 oară” şi iar le fac publice. Imagini terifiante. De câte ori văd stâlpii de iluminat, ASTRA 1938, lucrări de artă, cu uşile de vizitare a părţii electrice descuiate, cu broaştele înţepenită de nefolosire şi cu gunoaie aşezate iresponsabil printre sârme ori peste cleme, îmi vin în minte electricienii de odinioară, cu care vreme de 39 ani am lucrat în fabrică. N-ar fi lăsat instalaţiile electrice neasigurate, neîncuiate, pentru nimic în lume. Proiectanţii, când au gândit şi realizat aceste minunate opere de artă, le-au asigurat încuietori eficiente, simple, şi CHEI. Cheile de la toate asemenea cofrete, erau păstrate atârnate în vitrina cheilor, în atelierul de întreţinere a electricienilor de schimb. Din reflex, la o chemare de intervenţie, electricienii de care-mi amintesc cu veneraţie: Molnar Tibi, Ignuţa, Moise Ciobanu, Neamţu, Neagu, Szabo şi, şi... inginerii Lipnitzky ori Kiraly Pisti, luau întâi cheia cofretului din rastel, apoi trusa. Ei, ce vremuri! Astăzi, unor asemenea meseriaşi le-aş ridica câte o statuie. Vă amintiţi, dumneavoastră, cei cu ceva ani în spate, de hulitul Decret 400/1985, scos de administraţia ceauşistă? De-i ziceam în ciudă, -„Decretul 400, cum te prinde, cum te f..e!” . Aleşii noştri, pentru cofretele din oraş, scoateţi o hotărâre de Cons. Municipal specială, sperietoare ca şi D. 400! Poate astfel electricienii nu uită cheia de la uşa de vizitare. În Arad stâlpii de iluminat de pretutindeni, din centru şi cartiere, nu aparţin nimănui, la intervenţii apar amatorii, care în loc de cheie folosesc patentul, şurubelniţa, dalta şi mopsul, ori vreun  instrument ce poate rupe, strica broasca, şi deschide cofretul. Tragedia începe acum, când treaba-i rezolvată şi siguranţa înlocuită, iar MAURUL se retrage cu simţul datoriei împlinite. Ce contează că locul său de muncă arată ca dracu’. Uneori, ca la cofretele din faţa Primăriei, maurul a luat şi uşa, din prevedere, să nu mai aibă probleme data viitoare. Maurii noştri ce fac pe electricienii, nu se gândesc nici un pic la copii ce-i plimbă bunicii prin parcuri. O mânuţă poate pipăi un şurub ce luceşte, ferească Dumnezeu. Sau arădenii cei „ordonaţi”, ce n-ar arunca un ambalaj de ciocolată  ori pahar din plastic pe jos, pentru nimic în lume, deschid cofretele de gaz, de electricitate, şi cu pedanterie de bijutier aşează gunoiul între sârme. Şi cum să nu fie dezastru cât carul de mare în parcul Orizont, cofrete cu cutia lipsă, dacă   Primăria este înconjurată de stâlpii de iluminat fără uşiţe la cofretele electrice. Nu le vede nimeni, nici chiar cei de la Inspecţia Teritorială a Muncii când sunt chemaţi pentru felicitări la Prefectură ori la Primărie. Pe partea de către Universitatea Aurel Vlaicu, cofretele sunt, şi aici, fără uşi de vizitare, de se uita chiorâş la întunericul din gaură, ambasadorul Israelului venit în vizită. Iar acum las fotografiile să vorbească într-o limbă ESPERANTO să le fie înţelese mesajele.

Sursa: Observator.info