Local
Casa primarului Gheorghe Falcă şi terenul fostei fabrici de zahăr vor fi reevaluate
13.10.2010
⋅ 0 comentarii
Judecătorul dosarului „Fabrica de Zahăr” a admis cererea de probaţiune depusă de avocatul primarului Gheorghe Falcă, privind reevaluarea terenului fostei fabrici de zahăr şi a casei de pe strada I.L. Caragiale.
Expertiza tehnică va urma să stabilească valoarea tehnică şi de circulaţie a celor două imobile la data de 2 martie 2005. Alexandru Şipoş va realiza expertiza pentru terenul fostei fabrici până în data de 23 noiembrie, iar Aster Carolina va evalua casa şi terenul aferent de pe strada I.L. Caragiale (în total 234 mp) până în data de 9 noiembrie.
Inculpatul Gheorghe Falcă va trebui să depună în termen de 5 zile începând de ieri 500 de lei în contul biroului local de expertiză. Avocatul primarului a mai cerut ca la cele două expertize să participe şi experţii judiciari recomandaţi de el şi clientul său: Olariu Marian Ioan, şef serviciu administrarea domeniului public la Consiliul Judeţean Arad şi Paşca Iuliana Mia, în prezent pensionară.
Judecătorul a dispus totodată trimiterea unei adrese către actualul proprietar al terenului de pe malul Mureşului, societatea Plaza Timişoara, pentru a nu se opune desfăşurării expertizei până la data de 23 noiembrie. Dacă proprietarul va opune rezistenţă, va putea fi amendat cu o sumă cuprinsă între 500 şi 5000 de lei.
Directorul economic al primăriei a depus ieri mărturie
Doi martori au fost audiaţi ieri: directorul economic al Primăriei Arad, petru Tamaş şi Sabina Moldovan, directorul societăţii Tempo, care a realizat lucrările cadastrale pentru imobilul fostei fabrici de zahăr.
Tamaş a declarat că municipiul a avut numai de câştigat atunci când Elecon, cumpărătorul terenului, a virat toţi banii deodată şi nu în rate. În plus, dacă primăria ar fi decis să realizeze pe cheltuiala sa lucrările cadastrale, procedurile ar fi durat mult mai mult.
Sabina Moldovan, în prezent pensionară, a declarat că a realizat lucrările cadastrale la cererea cumpărătorului, adică la cererea Elecon. 4 luni de zile au durat aceste lucrări care în mod normal, dacă nu ar fi apărut complicaţii, ar fi putut fi finalizate în două luni de zile. Greutăţile au apărut atunci când au fost sesizate unele greşeli în extrasele de carte funciară şi în plus toate astea s-au întâmplat în timp ce Cartea Funciară îşi muta sediul.
Cauza se reia marţi, 9 noiembrie
Inculpaţii din dosarul „Fabrica de Zahăr”par să-şi fi pierdut interesul faţă de proces. Singura care s-a prezentat ieri în instanţă a fost Flora Popa, în timp ce ceilalţi (Gheorghe Falcă, Radu Vasil şi Francisc Demeter) şi-au trimis doar avocaţii.
Petru Prohorov nu s-a prezentat nici de această dată pentru a depune mărturie şi în consecinţă va avea de plătit o amendă de 700 de lei. A fost citat încă o dată cu mandat de aducere pentru următoarea dată când se va relua cauza – marţi, 9 noiembrie.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info