Local

Ecograf 4D, analizator biochimic automat şi EKG nou pentru Matern

13.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Descentralizarea s-a dovedit a fi extrem de benefică pentru maternitatea arădeană care îşi menţine trendul ascendent în ceea ce priveşte investiţiile în unitatea medicală atât din punct de vedere al aparaturii cât şi al îmbunătăţirii condiţilor. Astfel că în momentul de faţă unitatea medicală se află în etapa licitaţiilor pentru detectoarele  de fum dar şi pentru achiziţionarea unui ecograf 4D,  primul de acest gen din judeţul Arad. Banii necesari au fost alocaţi de Consiliul Judeţean, astfel că 10.000 de lei sunt destinaţi celor 200 de detectoare, în timp ce ecograful  foarte performant costă aproximativ 9.700 de lei. De curând spitalul beneficiază şi de serviciile unui EKG portabil, nou care a costat 7.000 de lei. Alţi 81.000 de lei au fost alocaţi pentru îmbunătăţirea sistemului de încălzire, iar 54.000 de lei pentru partea de instalaţie electrică. Pe lângă toate acestea spitalul a reuşit să obţină un analizator biochimic automatizat, o aparatură care permite efectuarea analizelor pacienţilor într-un timp mult mai scurt, rezultatele având o precizie mai mare. “Această aparatură pot să spun că este una la care eu am visat ca medic. Prezenţa analizatorului biochimic automat în spitalul nostru dublează paleta de analize medicale pe care le putem efectua pacientelor, plus că vorbim despre o acurateţe mult mai mare a rezultatelor,  precum şi o reducere esenţială a timpului în care acestea sunt obţinute” declară dr. Sorin Prişcă, managerul Spitalului de Obstetrică Ginecologie “Salvador Vuia” Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro