A.A.: O temă care a zguduit recent ţara a fost cea legată de înjunghierea a doi elevi în faţa unei şcoli din Craiova. Este vorba despre un elev premiant şi de colegul acestuia. Discutăm cu Mirela Aldescu, inspectoar şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, despre cât de în siguranţă se pot simţi elevii la şcoală şi cât de liniştiţi pot fi părinţii dacă copiii lor sunt în timpul orelor de curs.  M.A.: Este regretabil ce s-a întâmplat lângă liceul din Craiova, dar vreau să menţionez că nu s-a întâmplat în incinta şcolii. Oricum este regretabil, iar noi ar trebui să asigurăm siguranţa atât în incinta şcolii, cât şi în afara instituţiilor de învăţământ. Începând cu anul acesta şcolar, la nivelul Prefecturii, cu Poliţia şi Jandarmeria s-a încheiat un parteneriat astfel încât în toate unităţile de învăţământ să se ia toate măsurile pentru siguranţa copiilor în şcoli. Chiar am purtat discuţii cu fiecare director în parte, am verificat fiecare regulament de ordine interioară, i-am rugat personal pe directori să prevadă şi să fie foarte atenţi la siguranţa copiilor şi nici prin cap nu îmi trecea atunci când am făcut toate aceste acţiuni proactive, că se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Asta nu înseamnă că dacă ne luăm toate măsurile de siguranţă, aceste lucruri nu pot apărea.   A.A.: Oamenii se întreabă care este cauza pentru care se întâmplă aceste violenţe în şcoli. M.A.: Este adevărat că elevii noştri nu mai poartă acelaşi respect faţă de profesori, aşa cum era pe vremurile noastre. Eu le spun copiilor mei la care sunt profesoară la clasă: vă respect şi voi trebuie să mă respectaţi. Deci eu nu cred că acolo unde se întâmplă violenţă în clasă profesorul are în totalitate vina  sau că elevii au în totalitate vina. Toţi suntem vinovaţi pentru asta şi când spun toţi mă refer atât la profesori, cât şi la părinţi. Nimeni nu acuză jandarmeria sau poliţia că nu şi-a făcut treaba, dar poate să se întâmple ceva la 100 de metri de jandarmi, şi atunci ce fac? Problema este cum îi educăm de mici. Am fost săptămâna trecută în penitenciar cu un proiect şi am văzut gândurile tinerilor închişi pentru viol, pentru furt, pentru fraudare. Încercăm să-i reeducăm pentru ceea ce se întâmplă prin parteneriatul cu învăţământul preuniversitar. Mult mai bine ar fi dacă am preveni, iar acest lucru s-ar întâmpla acasă cu părinţii. Şi foarte mult la orele de dirigenţie, când diriginţii fac matematică, fac română şi prea puţin îşi îndreaptă atenţia spre pregătirea pentru viaţă a copiilor noştri.   A.A.: Să trecem la problemele cu care s-a confruntat şcoala arădeană la acest început de an. Ne amintim că un scandal foarte mare a fost la Nadăş, acolo unde părinţii au refuzat să îşi trimită copiii la Tauţ la şcoală, după ce şcoala lor ar fi fost desfiinţată. Ei spun că şcoala lor ar fi îndeplinit toate condiţiile de funcţionare, iar autobusul pe care primăria îl pune la dispoziţie elevilor este într-o stare foarte proastă, mai mult decât atât li s-ar fi cerut şi o sumă de bani pentru transport. M.A.: Da, atunci când s-au propus cele 60 de unităţi spre desfiinţare (şi aceste unităţi sunt structuri cu un număr foarte mic de copii), a fost şi şcoala V-VIII din Nadăş. Această propunere de a muta copiii din V-VIII care învăţau simultan cu cei din Tauţ s-a făcut de către şcoală, Consiliu Local şi Inspectorat. Propunerea a venit direct de la dânşii. Inspectoratul Şcolar a fost de acord cu propunerea dânşilor, iar în alte situaţii inspectoratul a propus. Şi chiar am avut probleme de convingere cu anumiţi primari, dar la Nadăş nu am avut niciun fel de probleme. Tot cazul acesta de la Nadăş a început duminică seara, când luni începea şcoala. Duminică seara am fost sunată de primarul din Tauţ şi mi-a spus că părinţii nu vor să-şi trimită copiii la şcoală, că li s-a cerut o sumă de bani să facă naveta. Niciodată nu s-a pus problema ca vreun copil să plătească bani pentru transport. Transportul trebuia să fie asigurat de către Consiliile Locale prin microbusele existente iar acolo unde nu exista microbus, de către Consiliul Judeţean. În acest caz, Consiliul Judeţean a pus la dispoziţie acel autobuz, să realizeze acest transport al copiilor prin parteneriat cu CTP. Am înţeles că în prima zi copiii nu s-au dus la şcoală, dar nu din cauza acelui autobus, iar în final a fost pus la dispoziţie un autobus care respectă toate condiţiile care se impun. Deci toată inflamarea de la Nadăş-Tauţ a fost atunci când li s-au cerut bani părinţilor. Nu trebuia să se ajungă aici.   A.A.: Acum la Nadăş se face şcoală sau nu? M.A.: O parte dintre copii merg la şcoala din Tauţ, unde se desfăşoară activitatea fără să fie învăţământ simultan. Clasele I-IV continuă la Nadăş.   A.A.: La Iermata a fost o situaţie similară. Trebuia să se desfiinţeze şcoala, iar copiii să facă naveta la Moroda, însă şi acolo părinţii s-au opus vehement. Era o situaţie interesantă, pentru că şcoala de la Iermata numai ce fusese renovată şi s-au investit acolo bani mulţi. Am înţeles că după o anchetă şcoala a fost redeschisă, iar problema a pornit din lipsa de comunicare cu autorităţile locale, care nu răspunseseră la o adresă a Inspectoratului Şcolar şi s-a considerat că sunt de acord cu desfiinţarea unităţii de învăţământ. M.A.: Da, aşa este, doar că şi acolo lucrurile au stat puţin altfel. La Iermata nu părinţii au influenţat decizia de a lăsa şcoala pe loc. E adevărat că la insistenţele părinţilor, când am reanalizat cazul Iermata, am pus în discuţie mai multe probleme. Şcoala din Iermata se încadra la vremea respectivă la costul standard/ elev. Nu s-au făcut investiţii foarte mari aşa cum aţi spus dumneavostră, dar într-adevăr investiţiile care s-au făcut au fost din banii Consiliului Local şi al părinţilor.    A.A.: Vă propun după ce am discutat despre Nadăş şi Iermata să mergem în cealaltă parte a judeţului, tocmai la Secusigiu. Aici există probleme între doamna directoare şi administraţia locală, dar şi o parte a cadrelor didactice. Ne-a parvenit la redacţie un document cu 31 de semnături prin care cadrele didactice protestau faţă de felul în care a fost numit consiliul de administraţie al şcolii. Dânşii consideră că a fost numit arbitrar de către doamna directoare.  M.A.: Cazul de la Secusigiu nu este un caz nou. Problemele de acolo sunt demult. Eu cunosc foarte bine şcoala, cunosc şi profesorii, şi nu de puţine ori am fost în faţa dânşilor în consiliul profesoral. Din păcate atunci niciun profesor nu a îndrăznit să spună în faţa nostră realitatea. Îi felicit pe aceşti domni profesori că au curajul să spună concret ce se întâmplă şi eu chiar aş vrea ca toţi profesorii din şcoli să semnaleze atunci când au o problemă. Nu să stăm şi să aşteptăm ca cineva să ne rezolve problema! Am făcut tot felul de inspecţii la Secusigiu şi, este adevărat, nu s-a întâmplat nimic.Vreau să menţionez  că doamna director de la Secusigiu este numită în funcţie prin concurs. Dânsa a dat concurs în 2008 şi are un contract de management pe 4 ani. Este adevărat că acolo unde directorul se înţelege cu primarul şi colaborează cu consiliul local bine şi cu comitetul de părinţi lucrurile merg bine. Acolo unde există cea mai mică dispută lucrurile nu mai merg bine, pentru că în loc să ne vedem de programul educativ stăm să vedem cine este vinovat. Am primit şi eu la inspectorat mai multe memorii de la Secusigiu, nu doar de la cei 31 de dascăli. Evaluarea cadrelor didactice, din punctul de vedere al doamnei director, s-a efectuat corect, din punctul nostru de vedere nu s-a efectuat corect.    A.A.: Eu înţeleg că doamna a câştigat un concurs, dar dacă există această situaţie nu se poate face nimic? Oamenii au impresia că doamna Aldescu, domnul Gondor, o ţin în braţe pe directoare. M.A.: Nici poveste de aşa ceva! Eu tot ce îmi doresc este un director bun care să nu fie contestat de oameni. În momentul în care eşti contestat de oamenii tăi din şcoală, de primărie, primarul spune că nu este ceva în regulă, nu pot să te ţin în braţe. I-am spus doamnei director şi am discutat cu dânsa inclusiv despre alegerea consiliului de administraţie. Săptămâna trecută am discutat cu fiecare director în parte despre fiecare problemă din şcoala respectivă. Nu vreau să mai am şedinţă cu directorii în plen, unde eu să cuvântez, dânşii să nu aibă curaj să spună ceva de ruşine, sau ştiu eu de ce. Aşa că i-am chemat pe fiecare în parte şi am discutat. Ca să schimbi un director care are concurs nu poţi decât dacă îşi dă demisia sau dacă doi ani consecutivi are un calificativ nesatisfăcător. Dânsa în ultimii doi ani are calificativul bine, ceea ce nu ne permite să declanşăm procedura de a-i înceta contractul de management.    A.A. Dacă Inspectoratul Şcolar este nemulţumit, administraţia locală este nemulţumită, dacă dascălii din şcoala respectivă sunt nemulţumiţi, atunci modul acesta de atribuire al calificativelor este el corect, este just? M.A.: Da, pentru că fişa de evaluare este făcută în aşa fel încât foarte uşor poţi lua un calificativ “bine” şi foarte greu poţi să iei un calificativ “foarte bine”. Dar legat de Consiliul de Administraţie, un director are dreptul să propună membri ai consiliului şi consiliul profesoral să voteze. Dacă cei din consiliul profesoral nu sunt de acord cu propunerea făcută de director poate să facă orice altă propunere. Am înţeles că nu s-a întâmplat aşa, la Secusigiu. A.A.: Poate că oamenii nu sunt băgaţi în seamă… M.A.: Da, dar de ce nu îndrăznesc să o spună şi acolo?! V-am spus, din 2007 -2008 am mers acolo, am stat ore în şir în faţa dânşilor. Sunt doi-trei profesori care au curajul să spună, restul nu. Când s-a votat pentru doamna director de către consiliul profesoral, au fost jumătate plus unu pentru dânsa, în anul şcolar 2008-2009. Ceea ce este grav la consiliul de administraţie este căpentru reprezentantulconsiliului local şi al primăriei, nu dânsa alege cine să facă parte din consiliul de administraţie, ci consiliul local îi trimite omul şi este pus de drept în consiliul de administraţie al şcolii. Aici nu stau lucrurile cum trebuie. Noi de săptămâna aceasta, începând de luni, monitorizăm fiecare şcoală, fiecare inspector are opt şcoli de verificat. Merg şi eu pe teren să văd despre ce este vorba. Inclusiv se vor face verificări la Secusigiu şi spun public, nu mă feresc, pentru că ăsta este adevărul: dacă s-a întâmplat un fapt, şi nu este în regulă, să plătească fiecare pentru ce a făcut. Evaluarea cadrelor didactice dacă s-a făcut conform metodologiei e în regulă. Dar dacă un profesor a primit un calificativ de care nu este mulţumit, şi sunt semnale că la Secusigiu în trei cazuri nu a fost ok, vom vedea ce s-a întâmplat, a respectat metodologia sau nu, a respectat regulamentul în ceea ce priveşte consiliul de administraţie sau nu.   A.A.: Nu vorbim neapărat de schimbarea directorului, ci a atitudinii directorului. M.A.: Tocmai asta vreau şi să nu credeţi că nu s-a discutat. Inspectorul teritorial care răspunde de şcoala din Secusigiu, inspectorii de management, eu, inspectorul general adjunct, domnul Pelegrini, cu toţii am discutat cu doamna director şi i-am arătat că nu vrem să schimbăm un director de dragul de a-l schimba, dar problema este că atitudinea directorului trebuie să se schimbe. Dacă mai mulţi oameni îţi spun că ceva nu este în regulă, ar trebui să vezi dacă tu ai dreptate sau ei au dreptate.    A.A.: Bun, atunci dacă nu se schimbă atitudinea, nu se schimbă directorul, ce se poate întâmpla atunci? M.A.: Nu se poate întâmpla nimic fără ajutorul profesorilor.    A.A.:Profesorii au la îndemână pârghiile pe care le oferă legea, să nu fim acuzaţi că vă facem mişcare sindicală la Secusigiu. M.A.: Nu,nu, nici poveste, că nu printr-o mişcare sindicală se schimbă. Eu vreau ca fiecare profesor să aibă coloană vertebrală şi să spună clar care este realitatea.   A.A.: Bun, dar dacă au trimis o petiţie asumatăde 31 de oameni, înseamnă că au coloană vertebrală.  M.A.: Da. Dar nu este normal ca profesorii să reclame în stânga şi în dreapta şi când te duci acolo jumătate plus unu sunt de partea dânsei, că atunci şi noi ne punem problema care are dreptate.    A.A.: Poate că şi profesorii se tem, dumneavoastră plecaţi ,domnul Pelegrini pleacă, ei rămân. M.A: Eu de 6 ani sunt în inspectorat, de fiecare dată când ne-am dus la faţa locului nu am avut sprijinul necesar acolo. Dar vreau să punctez că nici poveste să ţinem pe cineva în braţe când lucrurile nu sunt în regulă acolo.   A.A.: Aţi schimbat vreun director de şcoală de care nu v-a convenit, în mandatul dumneavoastră? M.A.: Da, am schimbat. Începând cu acest an şcolar am schimbat 5 directori, dar am îndeplinit condiţiile juridice. Şi ce fac? O schimb pe directoarea de la Secusigiu, mă dă în judecată, are câştig de cauză şi trebuie să o repun în funcţie, nu?   A.A.: Nu sugerăm asta, pentru că într-adevăr există o problemă de legalitate şi trebuie să respectăm asta. Săcontinuăm cu ceea ce se întâmplă la Şcoala Generală nr.1 cu un elev de clasa a III-a. Un elev din cauza căruia mai mulţi părinţi au făcut cerere de mutare a copiilor lor la alte şcoli, unii au refuzat să-şi mai trimită copiii la şcoală, a fost un adevărat scandal.  M.A.: Mă bucur că aţi atins subiectul Şcolii Generale nr.1. Atunci când în şcoală există o problemă cât de mică este, dacă tu eşti un director bun, încerci să rezolvi problema, nu Inspectoratul Şcolar trebuie să o rezolve. Conflictul cu acel băieţel de clasa a III-a este mai vechi, de doi ani. Băiatul a fost în clasa I mutat într-o altă clasă, pentru că, tot aşa, părinţii nu l-au vrut. Băiatul este bolnav, are diabet şi mai multe probleme. Cu reorganizarea claselor la Generală 1, părinţii au fost nemulţumiţi de comportamentul copilului. E adevărat, le dau dreptate părinţilor din clasa respectivă pentru că nici mie nu mi-ar fi convenit dacă aş fi avut copilul în clasa respectivă, să fie ora deranjată.   A.A.: Dar părinţii au protestat înainte ca acel elev să ajungă în clasă cu copiii lor. M.A.: Le dau dreptate părinţilor când spun că nu le convine că sunt alături de un copil în clasă care are probleme de sănătate, îi dau dreptate doamnei director când vrea să nu desfiinţeze clasa, dar fiecare dintre ei au o mare vină. O vinăo are şi şcoala, şi nu doar directoarea, ci toatălumea implicată în şcoală, că nu au rezolvat problema de la bun început. Părinţii au protestat încă din iunie, înainte de a ştii cum se comportă acest copil, am înţeles că îl cunoşteau de pe stradă. Noi ca profesori trebuie să facem tot posibilul săintegrăm copiii şi să găsim pârghiile necesare ca să facem copilul respectiv sănu mai facă ceea ce face.    A.A.: Asta sigur că teoretic sună foarte bine, dar practic ce puteau face profesorii aceia, ce putea face directoarea aceea? M.A.: Exact ce a făcut învăţătoarea din clasa I. De doi ani, noi nu am mai avut probleme cu acest copil. Pe de altă parte ca să transferi un elev de la o şcoală la alta, conform regulamentului, trebuie să ai acordul şcolii de unde pleacă şi acordul şcolii unde vine. Dar nu este normal, ca părinte zic, să ţin pe cineva forţat undeva unde eu nu vreau să-mi las copilul. S-a greşit de la bun început, şi greşeala a fost atunci când mama acestui copil a fost incitată. Dacă se discuta frumos cu mama copilului, să-i arate avantajele mutării copilului la o şcoală specială sau la o altă şcoală, problema nu devenea aşa gravă.   A.A.: Părinţilor le vine foarte greu să-şi mute copilul într-o şcoală specială pentru că fiecare părinte îşi vede cel mai frumos, cel mai deştept copilul. M.A.: Este foarte adevărat, dar în acelaşi timp nu poţi să chinui un copil la nesfârşit din ambiţie.Eu am discutat cu mama şi acum doi ani am convins-o să-l mute pe copil într-o altă clasă. Acum am discutat din nou cu mama şi m-am oferit să merg împreună cu ea la şcoala specială şi i-am spus doar să vadă cât de bine sunt ţinuţi acei copii şi cât de multă grijă au de acei copii. Pot să vă spun că în acest moment cazul este rezolvat. Inspectorul de la Inspectoratul Şcolar care răspunde de învăţământul special a luat-o pe mamă, a dus-o la şcoala specială. La şcoala specială nu înseamnă că sunt copii bolnavi psihic.   A.A.: O altă situaţie tensionată a fost în această primăvară la Şcoala Generală Avram Iancu, acolo unde părinţii nu au fost de acord cu comasarea cu liceul sportiv. S-a renunţat la această idee. Au ajuns însă să regrete acum. M.A.: Noi suntem bucuroşi că am unit liceul sportiv cu Generală nr. 9. Şi încă odată îi mulţumesc directorului Mariş, care exact în perioada în care părinţii de la Generală 18 protestau împotriva acestei unificări dânsul a spus: „Eu vreu să unesc liceul sportiv cu Generală 9”. Cred că nu regretă absolut deloc. Mă bucur din suflet, pentru dl. Mariş şi pentru Generală 9, pentru că odată uniţi cu liceul sportiv automat Şcoala Generală 9 a devenit cu nivel liceal. Profesorii de la Generală 9 sunt consideraţi profesori de liceu. Mă bucur pentru Liceul Sportiv, că în sfârşit au o locaţie binemeritată. O parte din profesorii de la Generală 18 regretă această situaţie. Să ştiţi că toate investiţiile legate de sport clar că n-o să le mai dau la o şcoală generală de cartier, ci o să le dăm cu prioritate la Liceul Sportiv. Mi se pare normal ca în oraşul Arad să existe un punct sportiv performant.

Sursa: Observator.info