Local

Maşină ?dispărută? şi recuperată cu aproape 200 de lei

16.10.2010 ⋅ 0 comentarii

O arădeancă i se plânge primarului Gheorghe Falcă pe pagina de internet a primăriei că din pricina unei întâmplări nefericite, a trebuit să plătească taxa de ridicare a maşinii. „Domnule primar, în cursul zilei de astazi (n.r. 11.10.2010), în jurul orelor 14, am rămas cu maşina defectă în dreptul semaforului de la UTA. Am rugat doi taximetrişti să mă ajute să împing maşina până în parcare în faţă la Leumi Bank, unde mai erau parcate alte 7 maşini şi am mers până în spatele blocurilor, la service, să chem un mecanic, dar când m-am întors cu mecanicul, maşina dispăruse. Am sunat la poliţie de unde mi s-a spus că a fost ridicată. Pentru toată această distracţie am plătit suma de 192,48 lei, pentru că nimeni nu a fost interesat că de fapt a fost un caz fortuit, şi că nu puteam lăsa maşina pe banda de mers, să blochez traficul. Spuneţi-mi vă rog dvs care era varianta legală în acest caz, şi dacă vi se pare normal cum au rezolvat angajaţii primăriei acest caz? Cu respect Florentina Butari”. Femeia a primit răspuns, dar nu de la edilul-şef, ci de la angajaţii Serviciului de Informare a Cetăţenilor: „Vehiculul marca Opel Omega la care faceţi referire a staţionat neregulamentar în staţia de autobuz UTA, staţie marcată corespunzător cu indicatoare rutiere. Ridicarea vehiculului s-a dispus de către agentul din cadrul Poliţiei Rutiere Arad, secţia 1 Vlaicu. Varianta legală este cea prin care vi s-a eliberat vehiculul în cauză, respectîndu-se prevederile legale în vigoare...”.

Mare grijă aşadar, pentru că vehiculul de ridicare a maşinii este folosit la prima ocazie. În vreme de criză, fiecare angajat însărcinat cu aducerea de bani în bugetul municipiului pare să îşi facă treaba cu mai multă tragere de inimă.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro