Local

Judeţul Arad a redus cheltuielile cu 4,6% faţă de anul 2009

19.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Capital.ro a făcut publice date referitoare la bugetele judeţelor din România, realizând o comparaţie între cheltuielile înregistrate până acum în 2010 cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Se pare că în mijlocul măsurilor de austeritate, România are totuşi judeţe care au cheltuit mai mult.    De la 1 iulie, salariile bugetarilor au fost reduse, au fost îngheţate anumite proiecte şi au fost stopate angajările. Datele solicitate de Capital Ministerului de Finanţe, arată că există judeţe care au cheltuit mai mult în primele 8 luni ale acestui an, în comparaţie cu primele 8 luni ale anului trecut.  Lider al acestei “performanţe” este judeţul Tulcea, unde cheltuielile au crescut cu 15,6%, în timp ce în Ilfov, s-a înregistrat o creştere de 10%. Următorul clasat este Bucureştiul, unde s-a cheltuit cu 8,2% mai mult decât anul trecut.  La polul opus se află judeţele care au reuşit să-şi micşoreze cheltuielile, lideri din acest punct de vedere fiind Bacău (-33%) şi Bihor  (- 30%). Aradul ocupă în acest top locul 30, cu o scădere a cheltuielilor de 4,6%. Dacă în anul 2009 veniturile erau de 594.622.000 de lei, în 2010 acestea au ajuns la  641.521.000 de lei. Cheltuielile înregistrate anul trecut au fost de 554.434.000 de lei, iar cele din acest an la  528.827.000 de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro