Local
Poliţiştii acuzaţi de luare de mită, ?nlocuiţi de alţi colegi la Posturile de Poliţie
22.10.2010
⋅ 0 comentarii
Depistarea celor 11 poliţişti că au luat mită a dat de furcă Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care a trebuit să caute soluţii atât pentru transferarea angajaţilor respectivi în alte compartimente până la finalizarea cauzei, aşa cum prevede legea, precum şi înlocuirea acestora la Posturile de Poliţie unde activau. Doi dintre poliţiştii respectivi sunt din Vladimirescu, doi din Lipova, doi din Petriş, doi din Bârzava, iar trei din cadrul Serviciului Rutier Arad. Având în vedere că din fiecare localitate au fost reţinuţi câte doi oameni ai legii, a apărut situaţia inedită în care Postul de Postul de Poliţie de la Petriş a rămas pustiu, fără poliţişti. Pentru a remedia situaţia în locul lor au fost transferaţi alţi lucrători din cadrul Posturilor de Poliţie cu mai mulţi angajaţi.
“Cei 11 lucrători de poliţie sunt puşi la dispoziţia inspectoraului aşa cum prevede legea. Ei au fost detaşaţi la servicii neoperative din cadrul IJP Arad, cum ar fi logistica, până la existenţa unei sentinţe definitive în cazul lor. De asemenea le-au for luate armele din dotare şi chiar şi cele de vânătoare în cazul poliţiştilor care deţin astfel de permise şi armament. În ceea ce priveşte situaţia de la Petriş unde ambi poliţişti sunt cercetaţi în acestă cauză, au fost detaşaţi înlocuitori de la Lipova. În restul localităţilor ne este o problemă la fel de mare, pentru că acolo sunt încadraţi mai mulţi lucrători” a declarat Nicolae Bătrân, şeful Inspectoratului de Poliţie arădean. Recursul depus de Parchet la decizia instanţei de judecare în stare de libertate a celor 11 poliţişti şi angajata de la drumuri, pentru luare de mită, se va judeca în 18 noiembrie la Timişoara.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info