Local

Alfa: probleme cu caii, c?inii şi oamenii străzii

22.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Prezenţa redusă a cetăţenilor din cartierele Alfa şi Confecţii la întâlnirea cu reprezentanţii primăriei a fost pusă de către aceştia din urmă pe seama lipsei de nemulţumiri ale oamenilor. Primarul Gheorghe Falcă a făcut, la începutul discuţiilor, o apreciere referitor la solicitările arădenilor, contabilizate în întâlnirile de până acum. A constatat o „evoluţie în abordarea problemelor”, făcând referire de exemplu la o doamnă din cartierul Micălca, doamnă care a cerut demolarea garajelor existente şi amenajarea unor parcări. Un cetăţean din cartierul Confecţii, domnul Roşca, s-a plâns de faptul că lucrările nu au fost finalizate în zonă: „Marginile sunt gata, dar centrul cartierului nu. Mai sunt două străzi şi două parcări de făcut”.   ICIM nu face faţă şantierelor pe care le are Edilul-şef, care între timp a mai trimis câţiva reprezentanţii ai primăriei acasă, pe motiv că numărul celor din administraţie este mai mare decât cel al cetăţenilor din sală, a explicat stagnarea lucrărilor cu volumul mare de muncă pe care îl are de realizat societatea ICIM: „Constructorul n-a avut capacitatea necesară. ICIM a lucrat cu o firmă sub antrepriză. Când asta n-a mai fost, nici nu a putut să rupă din altă parte, din proiectele mari”. Se pare aşadar că abia anul viitor vor fi încheiate lucrările în Alfa.  Acolo unde au fost sesizate probleme cu parcările, primarul i-a asigurat pe locuitori că va fi aplicată soluţia din Vlaicu: parcări închiriate la licitaţie. „Totul trebuie redimensionat şi semaforizat. Pe Iuliu Maniu trec 56.000 de maşini, în Vlaicu la fel”, a apreciat primarul referitor la traficul din Arad. Pentru că nimeni nu mai îndrăznea să ia cuvântul la un moment dat, Gheorghe Falcă s-a încumetat să spună el problemele cartierului: caii, câinii, iar mai târziu cineva a adăugat şi „ţiganii” la această listă. În ceea ce priveşte autostrada, primarul i-a asigurat pe cei prezenţi în sală că vor fi amplasate panouri care să împiedice apariţie poluării fonice în zonă, iar iliminatul „va da o altfel de senzaţie”. „Banii de la Uniunea Europeană pentru autostradă şi centură au venit, aşa că nimic nu ne mai împiedică să le finalizăm până în 2012”, a mai spus edilul.   Garaje închiriate şi în Alfa Cei din Alfa s-au mai interesat de soarta garajelor pe care le deţin şi au aflat că vor fi demolate doar acelea, puţine, care interacţionează cu proiectele pentru amenajarea locurilor de parcare. O problemă mediatizată a zonei şi reamintită ieri a fost transportul în comun. De data asta nu a fost vorba atât despre linia 2 a tramvaiului, cât de autobuzul 21, care, spun părinţii copiilor care învaţă la Şcoala Generală nr. 5, vine prea rar în staţie şi la ore nepotrivite pentru elevii care iau autobuzul din Podgoria pentru a ajunge în Alfa. „Copiii stau 40-50 de minute în staţie. Ar fi bine să se revină la orarul dinainte şi autobuzul să vină odată la 25 de minute”, a cerut o mamă. Însă, ca de obicei, foaia celor de la CTP arăta că totul este în regulă: autobuzele circulă, conform orarului prezentat de Mariana Birău, directorul Companiei, la 13:26 (pentru elevii care termină orele la 13) şi la 14:16 minute, şi nu la 13:51 cum ştiau oamenii. „Dacă aşa circulă, atunci e bine”, au lăsat-o mai moale aceştia, deşi la început se arătau extrem de iritaţi de problemă.   Locatarii vor apela la firme de specialitate pentru curăţenie S-a ajuns cu discuţia şi la curăţenia din cartier şi mai cu seamă la cea a spaţiilor aferente blocurilor. Cei din primărie au găsit soluţia: administraţia locală să acţioneze ca un  intermediar pentru locatari şi firmele care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi contra cost. Tot acestea ar urma să se ocupe şi de curăţarea trotoarelor pe timp de iarnă. Problema existentă pe aproape toate străzile unde s-a lucrat recent este cea a canalizării pluviale. Apa nu se scurge aşa cum ar trebui, din cauza faptului că gurile de scurgere sunt mai sus decât restul asfaltului. În plus, canalizările put. Este exprimarea unei arădence din Alfa, care s-a referit la strada kogălniceanu: „Drumul este frumos, dar canalizarea pute. Înainte de asfaltare nu puţea”. Tot primarul i-a răspuns că există în zonă un service care funcţionează ilegal şi care deversează uleiuri în canalizare, dar că atunci când vor fi gata lucrările de pe dorenei şi Preparandiei, canalizarea nu va mai mirosi rău pentru că va fi legată cu cele de acolo. Următoarea întâlnire cu cetăţenii va avea loc săptămâna viitoare, miercuri, de la ora 18, la Grup Şcolar Forestier – pe Calea Timişorii Nr. 29-31, cu arădenii din cartierele Aradul Nou şi Subcetate.

Sursa: Observator.info

Autor: D.M. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro