Local

Situaţie de incertitudine ?n PRM, după schimbarea conducerii de la nivel judeţean

26.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Vechea conducere a PRM Arad nu recunoaşte interimatul noului lider Valentin Paul Neamţ şi solicită prezenţa la Arad a unei comisii de anchetă care să clarifice situaţia. Conform unei comunicări trimise la redacţie de către Dorin Filip, s-a „luat la cunoştinţă” decizia nr. 185 din 19.10.2010, însă „noi, toate organizaţiile PRM din municipiul şi judeţul Arad, împreună cu toţi aleşii noştri (viceprimari şi consilieri) nu recunoaştem interimatul lui Valentin Paul Neamţ şi a celor 5-6 persoane, toţi excluşi din partid în şedinţa statutară din 11. 09.2010 a Biroului Judeţean PRM.” Vechea conducere a PRM Arad precizează că activitatea politică a organizaţiei se suspendă până la sosirea comisiei de anchetă, dar viceprimarii şi consilierii locali vor continua să activeze sub sigla PRM. Dorin Filip admite că sarcinile preşedintelui de organizaţie ar trebui deja preluate de Valentin Paul Neamţ, dar spune că acesta nu s-a prezentat încă la sediul partidului pentru a-şi prelua funcţia „şi să plătească chiria”. Noul interimar Valentin Paul Neamţ spune că predecesorul său face un abuz. „Dorin Filip nu mai reprezintă organizaţia PRM Arad, după un an în care nu a făcut mai nimic şi a provocat doar scandaluri. Ce s-a întâmplat nu mi se datorează mie, este o măsură luată de la Bucureşti. Dorin Filip nu avea cum să îi consulte pe toţi consilierii pentru a vorbi în numele lor, deci este un abuz. El nu datorită mie nu mai este preşedinte, ci datorită semnăturii lui Corneliu Vadim Tudor. Nu poate face nici grevă, ci să se supună hotărârii şi eventual să trimită memorii la Bucureşti”, a conchis preşedintele interimar al PRM Arad, fostul primar Valentin Paul Neamţ.  Despre sediul de la Podgoria, Valentin Paul Neamţ a precizat că acela nu este unul repartizat de primărie şi că „este închiriat de de la un particular. Sediul poate fi sau acolo, sau altundeva”, a precizat noul preşedinte al PRM Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro