Local

Primăria cumpără din nou dispozitive de blocare a locurilor de parcare

28.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Primăria Arad se pregăteşte să achiziţioneze un alt lot de echipamente pentru blocarea locurilor de parcare, în vederea instalării acestora în parcările care vor fi amenajate în cartiere, pentru închiriere. Suma alocată este de peste 56.000 de lei (fără TVA), adică aproximativ 13.000 de euro. Dispozitivul de blocare va permite rezervarea locului de parcare de către titular, prin blocarea  acestuia,  în poziţie verticală. Fixarea dispozitivelor se va face prin conespanuri acolo unde permite suprafaţa (asfalt, beton), iar acolo unde sunt dale sau pavaj se va efectua o fundaţie pentru prinderea acestora, astfel încât smulgerea dispozitivului din fundaţie să fie dificil de realizat. Dispozitivul de blocare se montează între două rânduri de borduri astfel încât locul  să nu poată fi ocupat când dispozitivul este ridicat. Acesta va fi acţionat prin telecomandă de la o distanţă de minimum 20 de metri distanţă şi va fi rezistent la trecerea peste el cu autoturismul, conform cerinţelor din caietul de sarcini. 

Astfel de locuri de parcare vor fi amenajate în continuare în cartierul Vlaicu, dar şi în Alfa şi Micălaca.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro