Local

Pregătirile sunt ?n toi pentru Balul Bobocilor de la CFR

04.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Seara balului se apropie cu paşi repezi, iar bobocii de la Grupul Şcolar Industrial CFR Arad repetă scenetele, momentele-cheie şi, bineînţeles, dansurile, pentru Balul Bobocilor, care în acest an are o tematică interesantă: ani de liceu. Nu putem să vă dezvăluim tot, dar vă putem spune deocamdată că vor fi bănci, „Un pedagog de şcoală nouă” şi... multă veselie, dansuri, energie debordantă şi eleganţă. Elevii de aici s-au pregătit singuri, tot ei au ales dansurile, ei au pregătit scenetele, surprizele, nefiind ajutaţi de nimeni. O boboacă, campioană la karate, a renunţat să participe în aceste zile la un campionat mondial de karate pentru a fi alături de colegii ei, ceea ce înseamnă că seara va fi una de neuitat. Muzică bună, multe dansuri, momente artistice şi tot felul de probe care de care mai interesante – asta promit organizatorii care au fost trup şi suflet alături de boboci. „Suntem o mare familie”, spun ei cu mândrie, continuând să muncească pentru ca paşii de dans să iasă perfect. Dar de surprize nu vor avea parte doar bobocii, care vor trece prin probe de foc pentru a-şi demonstra talentul, ci şi organizatorii (noi am aflat că bobocii le pregătesc şi lor nişte teste). Iar dacă vor fi la fel de energici, bine dispuşi şi frumoşi ca şi la repetiţii, cu siguranţă balul, care va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, vineri seara, cu începere de la ora 19.00, va fi un real succes.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro