Local
T?rgul de medicină oferă publicului interesat cele mai noi aparaturi ?n domeniu
05.11.2010
⋅ 0 comentarii
A XVII-a ediţie a Târgului internaţional de medicină AR Medica şi-a deschis ieri porţile, fiind vizitat încă de la primele ore de sute de medici şi personal medical.
Târgul internaţional de medicină, aparatură medicală, aparatură de laborator, farmacie, stomatologie, ortopedie şi servicii conexe, reuneşte pe suprafaţa celor două pavilioane expoziţionale peste 130 de firme reprezentând producători, importatori şi distribuitori din ţară şi străinătate. Va fi expusă o gamă variată de produse şi servicii medicale de ultimă generaţie. Majoritatea expozanţilor sunt „clienţi” fideli ai Expo Arad, participând şi la ediţiile anterioare. Aceştia spun că vin cu drag de fiecare dată la Arad, deoarece publicul vizitator este foarte prietenos şi plăcut. Cei mai mulţi expozanţi oferă publicului din domeniul medical o gamă foarte variată de aparatură şi tehnică stomatologică. „Venim cu drag la acest târg de la care de fiecare dată avem un feed-back pozitiv. Noi venim să ne facem cunoscuţi şi să ne prezentăm noile produse. Acum le oferim arădenilor o pastă de dinţi nouă cu tehnologie unică care previne şi tratează afecţiunile gingivale”, ne explică Andrei Ionescu, expozant.
Pentru prima dată la acest târg este prezentă şi organizaţia IFRA, care oferă cardurile IFRA, valabile în ţară şi în străinătate. Acestea se pot folosi pentru programări la cabinetele medicale, reduceri la cabinetele partenere ale organizaţiei, asistenţă mobilă, dar şi posibilitatea de a obţine o a doua opinie în privinţa unui diagnostic. La standurile prezente în cele două pavilioane expoziţionale se pot găsi şi diferite aparate de ultimă generaţie, ustensile....
Târgul poate fi vizitat până sâmbătă – astăzi între orele 10 - 18 şi mâine între 10 şi 16, iar biletul de intrare costă 2 lei.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info