Local

Două fete de la Colegiul Economic şi-au ?mpărţit pumni şi s-au păruit de la o discuţie ?n contradictoriu (video)

10.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Două eleve din clasa a IX-a de la Colegiul Economic Arad s-au păruit şi şi-au „împărţit” pumni şi picioare preţ de câteva minute sub privirile colegilor de clasă. Bătaia a avut loc luni, în timpul pauzei şi se pare că a pornit de la o discuţie în contradictoriu şi de la o joacă cu apă. Întreaga întâmplare a fost filmată de un coleg de-al fetelor şi postată pe internet.   Conducerea Colegiului a aflat abia a doua zi despre bătaia petrecută în clasă de pe... internet. „Nu am ştiut nimic pentru că bătaia a avut loc în pauză şi nu ne-a anunţat niciun elev. Cum am aflat am demarat ancheta şi în funcţie de rezultatele acesteia vom lua măsurile care se impun. Acum îi aşteptăm pe părinţii celor două fete să vină la şcoală”, ne-a declarat ieri, Monica Băltăreţu, directorul Colegiului Economic Arad. 

În filmuleţul postat pe www.vestic.ro se vede cum fetele au început să se păruiască apoi şi-au împărţit pumni şi picioare ajungând pe duşumea. Câţiva colegi au încercat să intervină între cele două dar nu au avut succes. Abia după câteva minute bune au reuşit să le despartă pe cele două. Acum fetele vor fi pedepsite pentru fapta comisă riscând să li se scadă nota la purtare.
 

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro