Local

Băiatul care susţine că a fost bătut de poliţişti ?n secţia Micălaca va depune pl?ngere la Poliţie şi Procuratură

11.11.2010 ⋅ 0 comentarii

George Vichentie Bădoiu, tânărul arădean care susţine că a fost bătut în secţia de poliţie  din Micălaca va depune plângere la Poliţie şi Procuratură împotriva oamenilor legii pe care îi acuză de lovire repetată. În prezent, băiatul se află în spital pentru analize, astăzi urmând să îşi scoată certificatul medico-legal pentru a avea proba medicală a agresiunilor suferite. Bădoiu a povestit pentru ziarul Observator că în seara zilei de 8 noiembrie se afla în zona străzii Şiriei din Micălaca, unde este asociat la o societate de dezmembrări auto pentru a vinde o maşină unor băimăreni. La un moment dat a venit un echipaj de poliţie care i-a legitimat pe toţi patru. „Am stat la coadă să prezint buletinul, mâncam nişte snacksuri care aveau un abţibild pe care l-am lipit pe maşina poliţiei, dar imediat l-am dat jos. A ieşit un poliţist care m-a băgat apoi în maşină unde au început să mă lovească”, povesteşte Bădoiu. Băiatul susţine că în Loganul de poliţie erau trei persoane: doi poliţişti şi un jandarm. A fost dus la o secţie din Micălaca, închisă când au ajuns acolo, după care Bădoiu afirmă că jandarmul şi cu unul dintre poliţişti au început să îi administreze bastoane peste mâini, coaste şi picioare (jandarmul) şi pumni în cap (poliţistul). George Bădoiu spune că a fost salvat efectiv de unul dintre cunoscuţii săi (asociatul său)  care a venit la secţie după el. Asociatul lui Bădoiu confirmă că l-a luat bătut din secţia de poliţie şi că l-a dus înapoi în zona de unde a fost ridicat. Ulterior, băiatul a ajuns la spital (unde a venit şi mama sa care ne-a prezentat la redacţie cazul) dar şi la Poliţia municipală unde a dat declaraţii. În timp ce aştepta pe holul Poliţiei municipale, Bădoiu povesteşte că jandarmul i-ar fi zis următoarele: „dacă eram pe timpul lui Ceauşescu nu mai veneaţi voi să depuneţi plângere că v-a bătut Poliţia”. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Camelia Tuduce-Berar, declară că s-a depus o plângere în acest caz şi  că „se fac verificări pentru a se stabili dacă cele semnalate se confirmă. În funcţie de rezultatele anchetei se vor lua măsurile ce se impun”, a conchis purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro