Local

PNL Arad: fără semnale de alarmă, deci alegerile au mari şanse să aibă loc

15.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Liberalii au intrat în ultima săptămână de dinaintea Conferinţei de alegeri şi semnalele par a fi de data aceasta numai pozitive în perspectiva desfăşurării şedinţei. Adică, pare mai sigur ca oricând faptul că alegerile din PNL Arad vor avea loc după o serie lungă de amânări şi interimate, începută în anul 2006. Preşedintele interimar al PNL Arad, deputatul Mihăiţă Calimente, este cel care oferă de această dată asigurări în privinţa desfăşurării şedinţei de alegeri.  „Dacă ar fi fost probleme, am fi anunţat. Ştiţi că înainte de celelalte dăţi, eu am tras anumite semnale de alarmă că s-ar putea să nu se ţină. Probleme din punctul de vedere al actelor nu sunt, procedurile de pregătire ale Conferinţei judeţene sunt îndeplinite”, declară Mihăiţă Calimente. Astfel, alegerile din PNL Arad vor avea loc, în sfârşit, pe data de 20 noiembrie, începând cu ora 11 la Complexul Expoziţional Arad. Conform secretarului coordonator Vasile Man, la eveniment sunt aşteptaţi 720 de delegaţi.  Este aşteptată şi sosirea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, dar vizita sa urmează să fie confirmată în următoarele zile. Reamintim că suspansul – în cazul PNL Arad – nu ţine doar de desfăşurarea Conferinţei, ci şi de validarea rezultatului. În acest sens, ambii candidaţi (Mihăiţă Calimente, Ioan Cristina) au dat asigurări că nu sunt motive de îngrijorare, ultimul obţinând conform propriei declaraţii  asigurări chiar din partea lui Crin Antonescu.    Protest al liberalilor prin conferinţe de presă  Pe lângă problemele organizatorice de la Arad, deputatul Mihăiţă Calimente se ocupă şi de activitatea partidului la nivel naţional. Calimente a dezvăluit ieri că în toate judeţele ţării, liberalii au organizat conferinţe de presă, duminică la aceeaşi oră, „pentru a trage un semnal de alarmă faţă de încercarea PD şi a lui Traian Băsescu de închide gura şi a trece pe linie moartă ultima instituţie care li se mai opune: opoziţia din Parlament”. Calimente a reluat scandalurile de săptămâna trecută din Parlament, acuzând din nou PDL că îşi foloseşte majoritatea pentru „a încălca şi a nu ţine cont în permanenţă de regulemtenele Camerei Depuaţilor”. Liberalii insistă pentru schimbarea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi resping categoric trecerea unor prerogative ale Biroului Permanent al Camerei spre preşedinte, Calimente echivalând acest lucru cu „o lovitură de stat”.  Deputatul liberal a mai precizat că recentul „dezacord” dintre PNL şi PSD porneşte de la refuzul social-democraţilor în privinţa începerii unor noi demersuri de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro