Local

De ?Moş Nicolae?, peste 200 de locuri pentru comercianţii ambulanţi

17.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a emis săptămâna trecută o dispoziţie prin care s-au stabilit locaţiile pentru comercianţii ambulanţi care doresc să îşi vândă produsele cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae („Moş Nicolae” în dispoziţie). Astfel, numai pe bulevardul Revoluţiei au fost stabilite 115 locuri pentru comerţul cu suveniruri adaptate sărbătorii, în şapte locaţii. Comercianţii ambulanţi se vor mai putea stabili şi în Piaţa UTA (câte 20 de locuri pe ambele părţi); în Calea Aurel Vlaicu, zona blocului Z 22 (10 locuri); Calea Timişorii în dreptul magazinului „Lanţul” (20 de locuri); Piaţa Mioriţa (10 locuri); Piaţa Gării (10 locuri); Calea Aurel Vlaicu în faţa blocului A6 (10 locuri); Micălaca – Aleea Borsec (10 locuri). Săptămâna aceasta comercianţii pot depune cerere la primărie pentru un loc, în timp ce perioada de vânzare va fi cuprinsă între 2 şi 6 decembrie.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro