Adevărul este că învăţământul superior privat, ba chiar şi cel de stat poate fi un „teritoriu” de acumulare a unor fonduri la care înainte de ‘89 nici nu visam. Înţeleg abia acum, după zece ani, de ce rectorul Andrei Marga mi-a spus că, în cazul în care ar fi avut bani, ar fi trebuit să gândească o universitate privată. Nu l-am înţeles atunci. Dar acum îl înţeleg prea bine. Fondurile universităţii se regăsesc pentru o vreme în patrimoniul universităţii şi pentru o altă perioadă de timp în cel al Fundaţiei. Fondurile se mută, deci, de la Universitate pe Fundaţie şi de la Fundaţie la Universitate. La fel şi imobilele. Şi, în final, câştigătorii adevăraţi sunt fondatorii! Şi nu este nimic incorect. Pentru că este vorba despre o firmă privată care în loc să vândă nasturi, sau orice altceva, vinde diplome academice. Nu aduc în discuţie acum respectarea sau non respectarea standardelor academice. Ci afacerea în sine. Trebuie să recunosc şi eu regretul de a nu fi rectorul unei universităţi private. Nu aveam parte de controale de la DNA la ANAF, de la Procuratură la Ministerul Educaţiei (vezi auditul din august 2010). Universităţile particulare fiind constituite, la început pe societăţi comerciale (SRL) şi mai apoi pe fundaţii, nu au parte de controale financiar contabile Universitatea „Vasile Goldiş” a fost controlată doar într-o singură dimineaţă de către Garda Financiară, control ce s-a încheiat înainte de a începe. Este o informaţie pe surse. Cu siguranţă, cine, ce şi cum nu ştim încă. Şi cred că nici nu intră în atenţia noastră, cel puţin acum. Mă gândesc că susţinerea, deopotrivă, a partidelor de dreapta şi de stânga, în campaniile electorale, trecerea cu dezinvoltură de la Partidul România Mare la Partidul Democrat Liberal, cu finanţări între timp şi a Partidului Social Democrat şi a Partidului Ecologic, are temei asigurarea unui „spate” atletic bogat în „substanţe nutritive” absorbante. Altminteri, de ce să cotizezi ? Pentru ce să îţi doreşti cu nesaţ un fotoliu în Parlamentul României când statutul de rector aureolat de izbânzi academice şi ştiinţifice reale şi nu de circumstanţă, ar fi putut constitui o miză demnă de luat în consideraţie.  În plus, din anul 1990, după despărţirea de Dolfi Drimer (a se citi trădarea acestuia de către Aurel Ardelean), consilierii municipali din dreapta şi stânga eşichierului politic au votat cu frenezie acordarea unor numeroase spaţii universităţii „Vasile Goldiş”, care se numea când „comunitară”, când „independentă”, până la Hotărârea de Guvern din anul 2002 când, de fapt, a fost acreditată ca Universitate privată. Ce li s-a promis şi ce au primit consilierii locali care au votat pentru înavuţirea unei instituţii private, fie ea chiar de învăţământ, este o altă problemă. Este meritul lui Aurel Ardelean că a ştiut să găsească o „cheie” pentru fiecare votant în Consiliul local. Cum este merituoasă şi numai de el ştiută strădania, ba chiar bătălia, de a lămuri valurile de autorizări ale CNEEA până la acreditarea instituţională din anul 2002! Şi, totuşi, poate fi trombonit Aurel Ardelean? Un posibil răspuns, în rubrica noastră de luni. Pe săptămâna viitoare!

Sursa: Observator.info