Local
"La Senat se mai ?nt?mplă minuni" - impozitul pe venit a fost scăzut de senatori la 10%
24.11.2010
⋅ 0 comentarii
Senatorii au adoptat ieri o propunere legislativă prin care cota de impozit pentru veniturile impozabile din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, investiţii, activităţi agricole, premii şi alte surse, a fost redusă la 10%. Propunerea legislativă a primit 45 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” şi 8 abţineri. Iniţiatorii propunerii legislative sunt senatori PDL, printre care pot fi regăsiţi actualul ministru al Economiei, Ion Ariton, dar şi senatorul arădean Ovidiu Marian, preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat! Propunerea a privit voturi şi din partea PSD şi PNL. Însă, până ca impozitul pe venit să scadă într-adevăr la 10%, este cale lungă. În primul rând, camera decizională va fi Camera Deputaţilor şi în al doilea rând, Guvernul nu este de-acord cu această modificare a Codului Fiscal. „Măsura ar duce la diminuarea încasărilor din impozitul pe venit cu efect asupra majorării deficitului bugetar, în actualul context al constrângerilor bugetare. Astfel, pentru anul 2011 se estimează un impact negativ asupra veniturilor bugetare în sumă de 5.200 lei”, se arată în punctul de vedere oficial al Guvernului care însoţeşte legea adoptată ieri. De asemenea, Executivul a arătat că prevederea încalcă acordurile încheiate cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Unul dintre iniţiatorii legii, senatorul PDL Iulian Urban, a declarat însă pentru Mediafax că scăderea cotei unice la 10% în cazul impozitului pe venit „va duce la majorarea încasărilor la bugetul de stat, dar va genera şi creştere economică, prin relaxarea fiscală”.
Senatorii PDL sunt contraţi atât de Guvern, cât şi de colegii lor de partid din Camera Deputaţilor. Deputatul arădean Adrian Niţu a aminitit de faptul că o scădere a cotei unice la 10% contravine acordurilor internaţionale, explicaţia sa pentru votul de ieri fiind: „la Senat se mai întâmplă şi minuni”. „Problema este că celor de la FMI li s-a propus un pachet de măsuri de reducere a CAS-ului, simultan cu reducerea cotei unice la 12%, completată cu alte măsuri compensatorii. Nu se poate aplica doar una dintre măsuri şi oricum cei de la FMI nu au fost de-acord cu tot pachetul, deci nici cu această măsură nu pot fi de-acord. Propunerea este nerealistă din punctul de vedere al impactului financiar”, a declarat Adrian Niţu. Senatorul PSD de Arad, Avram Crăciun, spune că votul de ieri este doar „praf în ochii opiniei publice, se bate cap în cap cu modul de acţiune de până acum. Au crescut TVA-ul, au scăzut salariile, şi acum vin cu asta. Vor rămâne doar nişte hârtii”, apreciază senatorul social-democrat. În raportul Guvernului asupra modificării votate ieri de senatori se mai spune că Programul de Guvernare pe 2010 a fost construit în baza unei cote unice de 16% şi a „menţinerii facilităţilor fiscale din anul 2009”.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info