Local

Majorări de cheltuieli pentru proiectele finanţate prin POR

25.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Reabilitarea pasajului rutier Grădişte – mai mult de 4.000.000 de euro Primăria modifică documentaţia tehnico economică a proiectului de reabilitare a pasajului rutier Grădişte şi bugetul aferent, votate la sfârşitul anului 2009. Astfel, de la valoarea totală de 16.896.200 de lei, s-a ajuns la 17.526.215 lei (o diferenţă de 630.000 de lei). Valoarea eligibilă a proiectului scade însă cu aproape 60.000 de lei, până la 14.164.000 de lei, iar TVA creşte cu 690.000 de lei, ajungând la valoarea de 3.361.000 de lei. Contribuţia Consiliului Local al Municipiului Arad, la cheltuielile eligibile ale proiectului este de 283.290 de lei. Dacă valoarea proiectului creşte, scad însă câţiva indicatori tehnici, precum parapetul pietonal, parapetul direcţional, hidroizolaţia pe pasaj şi bretea. Durata de realizare a reabilitării pasajului este de 8 luni şi include reabilitarea liniilor de tramvai, a trotuarelor, a căii de pasaj şi a rampelor. Lucrările vor avea loc anul viitor şi vor fi finanţate în cea mai mare parte prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, restul contribuţiei reprezentând alocaţii de la bugetul general al municipiului.  În prezent, proiectul se află în etapa de analiză a conformităţii proiectului tehnic aferent cererii de finanţare.    Pasajul rutier Micălaca - peste 3.400.000 de lei Şi datele economice ale proiectului de reabilitare a pasajului rutier Micălaca se modifică, ajungându-se la o valoare totală de 14.837.000 de lei cu TVA, din care valoarea eligibilă a proiectului este de aproape 12 milioane de lei, restul sumei reprezentând TVA. Investiţia ar urma de asemenea să se realizeze din fonduri POR.   Cu 700.000 de lei mai mult şi pentru trecerile la nivel cu liniile de tramvai Cresc cheltuielile şi în cazul proiectului de amenajare a trecerilor la nivel cu liniile de tramvai, proiect finanţat şi el în cadrul POR. De la valoarea de 18.400.000 de lei votată în anul 2009, s-a ajuns la 19.102.870.000 de lei. TVA reprezintă 3.669.500 de lei. Lucrările ar urma să se desfăşoare de-a lungul anilor 2011 şi 2012.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro