Local
Doar 800 de licenţe pentru taximetrişti şi tarif maximal de distanţă de 3,5 lei
30.11.2010
⋅ 0 comentarii
Regulamentul privind activitatea de transport în regim de taxi a fost ieri modificat de către consilierii municipali. Astfel, tariful de distanţă maximal pentru transportul în regim de taxi a crescut de la 2,5 lei, la 3,5 lei/ km. Până acum taximetriştii nu au anunţat însă majorări de tarif pentru clienţii lor.
Ţărănistul Claudiu Cristea a solicitat cu această ocazie să nu se stabilească un număr maxim de licenţe ce pot fi acordate şi nici măcar un tarif maximal. Faţă de anul trecut, acum sunt prevăzute 800 de licenţe, şi nu 1.200 câte erau în 2009.
Lui cristea i s-a explicat însă de către aparatul de specialitate faptul că există o lege care prevede acordarea a patru licenţe la o mie de locuitori şi că în prealabil au existat discuţii şi cu reprezentanţii taximetriştilor din Arad.
Hotărârea în cauză stabileşte totodată regulile în baza cărora pot avea loc cesionări parţiale sau totale a unui/unor contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori. În urma cesionării se transferă autovehiculul autorizat de pe firma iniţială, pe firma noului transportator autorizat.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info