Local

Arădenii ?şi doresc o stradă pietonală mobilată cu lucrări de artă

03.12.2010 ⋅ 0 comentarii

În cadrul proiecului VITO - Dezvoltarea integrată a oraşelor istorice în Europa Centrală şi de Est au fost aplicate sute de chestionare pentru a afla părerea arădenilor despre planurile primăriei pentru strada Meţianu, care va urma să fie amenajată ca stradă pietonală. Astfel, au fost primite 435 de răspunsuri referitor la acest subiect.
Sondarea opiniei publice s-a desfăşurat pe două paliere: chestionare aplicate pe 258 de subiecţi, pe grupuri ţintă şi chestionare prin site-ul electronic al primăriei - 177 de răspunsuri.
Chestionarea clasică a fost realizată pe următoarele grupuri ţintă: cetăţeni din cinci cartiere ale  municipiului, agenţi economici din zonă, turişti.
Cei care au răspuns on-line, în proporţie de 81,9% au declarat că au vizitat oraşe în care există zone pietonale atractive, iar 85,8% dintre ei sunt de părere că Aradul ar avea avantaje prin crearea unei zone pietonale în centrul istoric. 74,5% dintre răspunsuri au fost favorabile pentru strada Meţianu, iar ca amenajări potrivite, cei mai mulţi, 60%, au ales mobilierul stradal, în special lucrări de artă. Ca activităţi comerciale potrivite pentru zona pietonală ar fi: alimentaţie publică, magazine de antichităţi, magazine de cadouri,.
Cei mai mulţi dintre respondenţi (97%) vor ca aprovizionarea magazinelor din zona pietonală să fie restricţionată cu un orar special pentru accesul auto (dimineaţa devreme sau în cursul nopţii), dar nu ar vrea să le permită locatarilor din zonă să intre cu autoturismele pe strada pietonală în timpul nopţii. Cu staţiile de taxi în apropierea acestei zone respondenţii sunt însă de acord (62,7%).
Ceilalţi 258 de subiecţi asupra cărora s-au aplicat chestionarele au avut opinii similare faţă de strada pietonală Meţianu. Toţi tinerii intervievaţi au declarat că îşi doresc organizarea unor terase şi expoziţii în aer liber, însă atunci când a venit vorba despre oprirea taximetrelor pe străzi adiacente străzii pietonael, jumătate dintre turişti s-au declarat nemulţumiţi. Cei mai mulţi dintre respondenţi (96,1%) au fost însă de acord ca cei care nu respectă interzicerea circulaţiei în zona pietonală să fie sancţionaţi. Doar 10,25% dintre agenţii economici întrebaţi s-au declarat împotriva acestei măsuri.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro