Ne intersectăm cu ei de multe ori pe stradă, ne sunt indiferenţi, am învăţat să nu ne lăsăm impresionaţi de problemele lor, de starea jalnică în care se află. Nici măcar nu ne-am întrebat ce fac şi cum trăiesc, dar mai ales cum au ajuns în situaţia aceasta. Şi, să fim sinceri, pe toţi îi băgăm în „aceeaşi oală” – considerând că sunt neîngrijiţi, violenţi sau chiar alcoolici. O vizită la Adăpostul de Noapte şi două vorbe cu ei ne pot schimba părerea. Într-adevăr, mulţi au făcut greşeli, dar toţi suntem supuşi erorii. Ei  nu au mai avut puterea să treacă peste, să se adune şi să continue să lupte.  „Pe stradă trebuie să dai din coate să supravieţuieşti”, este părerea unei arădence de 57 de ani, pentru care Adăpostul înseamnă acasă. A trecut prin multe din 2005, de când a pierdut locuinţa de la stat - două luni de neplată a cheltuielilor de iarnă au înseamnat condamnarea: „Mai aveam o bancă şi un copac (n.red. stătea în Parcul Orizont, din Micălaca)”, ne mărturiseşte Viorica Hîncu, cu lacrimi în ochi. A fost bătută, ameninţată, batjocorită. A trăit din ce îi dădeau alţii...nu cerşea. Spera doar ca într-o zi cineva să o ajute să se pună pe picioare. Salvarea ei, după o bătaie cruntă lăsată cu arcada spartă, faţă învineţită şi dureri grele, au fost două doamne care au dus-o la spital şi apoi, după ce şi-a revenit, la Adăpostul de Noapte unde asistenţii sociali au ajutat-o, prin mărinimia lor, să-şi revină: „Tanti Viorica a venit într-o stare grea la noi, şi după ce am analizat amănunţit situaţia ei, după ce am ascultat-o, am decis să o ajutăm atât cât se poate. Nu are pensie, deşi a muncit peste 28 de ani, deoarece nu are încă vârsta de pensionare. Am decis ca din ajutorul social să primească o masă caldă la Cantina Muncipală”, ne-a explicat Viorica Stanca, asistent social la Adăpostul de Noapte.  Poveştile celor de aici sunt foarte triste, cu oameni greu încercaţi de soartă. Vin aici pentru că nu mai au unde să se ducă. Asistenţii sociali sunt singurul lor sprijin, fiind de multe ori îngerii lor salvatori: „Aici m-am refăcut...e o siguranţă a omului, siguranţă pe viaţa ta”, spune Viorica Hîncu. Povestea ei este impresionantă nu doar prin drama prin care a trecut, ci şi prin simplitatea şi resemnarea acesteia faţă de soarta implacabilă căreia a trebuit să-i facă faţă: „Acum aveam o casă, acum nu... în primăvară s-a întâmplat asta, iar de acolo m-au prins toate anotimpurile”, relatează arădeanca cu tristeţe în glas. Tristeţea, resemnarea şi singurătatea sunt cele care le ţin de urât acestor oameni ai străzii. În Arad există un singur Adăpost de Noapte, care s-a mutat de pe B-dul Decebal pe strada Dr. Ioan Georgescu (fostă Sebeşului), la nr.8, unde condiţiile şi capacitatea sunt mai bune: „Capacitatea acestei noi locaţii este de 60 de locuri, cu posibilitate ca în caz de forţă majoră să încapă chiar 70-80 de persoane. Condiţiile sunt mult mai bune, avem încălzire centralizată, dormitoare mai mari, apă caldă, băi mai multe, condiţii bune în dormitoare, mai multe paturi”, ne explică Eugen Purcil, asistent social la Adăpost. Într-adevăr, condiţiile sunt bune, există trei dormitoare pentru bărbaţi şi alte trei pentru femei. Lenjeria curată, căldura şi inima bună a asistenţilor sociali îi fac pe foarte mulţi oameni ai străzii să revină şi în noaptea următoare: „Cât sunt la noi, sunt ca şi acasă. Când ajung aici, nici nu ştiu ce le putem oferi. Dar avem procedura standard pe care o aplicăm tuturor: deparazitare, baie, primeşte haine curate şi abia apoi poate merge să doarmă” ne spune şi Viorica Stanca. „Sunt tot felul de oameni, cu tot felul de probleme. Mulţi sunt aduşi de poliţişti, de cei de la spital, mai ales în această perioadă. Sunt şi care pleacă după 10 minute, imediat ce a plecat poliţistul. Nu putem să-i oprim, noi putem doar să-i ajutăm”. Cum fac faţă? Cu greu, încercând să fie neutri, să lase problemele lor la uşă şi dedicându-se total celor fără adăpost.  Frigul de afară, temperaturile cu minus chiar şi pe timpul zilei au făcut ca numărul celor care vin aici să crească simţitor - „A început valul. Vin cam trei persoane noi pe zi”, spun asistenţii, care se aşteaptă ca în perioada imediat următoare numărul acestora să crească şi mai mult. Cei mai mulţi oameni ai străzii sunt bărbaţi, dar sunt şi femei şi tineri. Cel mai tânăr are 22 de ani, iar cel mai vârstnic 75. Când frigul de afară creeazp probleme chiar şi celor mai bine îmbrăcaţi dintre noi, oamenii străzii au posibilitatea să stea aici şi peste zi. Iar pentru ca un strop de bucurie să fie şi în sufletele acestor oameni loviţi de soartă, astăzi vor împodobi bradul, iar de Crăciun, o fundaţie le va pregăti o masă caldă festivă. Am întrebat-o pe tanti Viorica ce-şi doreşte de Crăciun, iar răspunsul ne-a impresionat - nu ştie ce să-şi dorească, tot ce speră e să ajungă la anii de pensie şi să-şi închirieze o căsuţă a ei.

Sursa: Observator.info