Local

?şi susţine nevinovăţia prin greva foamei: deţinut aflat ?n refuz de hrană de 80 de zile

22.12.2010 ⋅ 0 comentarii

Un deţinut  încarcerat în Penitenciarul de Maximă se află de 80 zile în refuz de hrană nemulţumit de faptul că a primit o sentinţă de ani grei de puscărie, deşi susţine el este nevionovat.  Este vorba despre Dan Voiaşciuc, condamnat la 11 ani de închisoare pentru că este considerat tâlharul a doi poştaşi din Arad, incidente care au avut loc în cursul anului 2009. Familia acestuia este disperată, temându-se că bărbatul în vârstă de 30 de ani nu o să mai reziste dacă continuă cu protestul şi susţine că acesta se află după gratii din dorinţa de răzbunare a procurorului care s-a ocupat de caz.  Dan Mihai Voiaşciuc a fost angajat al armatei române. În perioada în care a lucrat ca şi militar, arădeanul a fost trimis la luptă şi în Kosovo, iar în 2007, când s-a întors în ţară a renunţat la militărie din cauza unei probleme medicale. Anul trecut acesta a fost reţinut după ce, doi poştaşi din Arad au fost tâşhăriţi ziua în amiaza mare. A urmat un proces care s-a finalizat cu o sentinţă de 11 ani de închisoare. “Fratele meu nici nu ştia că este căutat de poliţie. A fost reţinut în momentul în care se afla în cabinetul avocatei pe care o contactase să-l însoţească la Poliţie. Dan este nevinovat, victimele nu l-au identificat după portretul robot, iar martorii au spus în timpul procesului că nu este autorul faptei. În plus cei care au declarat că atunci când au avut loc faptele, fratele meu se afla cu ei, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare. El spune că procurorul, în complicitate cu poliţiştii vrea să se răzbune pe el pentru o cauză anterioară. Am încercat să-l convingem să renunţe la protest pentru că ne temem pentru viaţa lui, dar nu am reuşit. Spune că vrea să-şi demonstreze nevinovăţia cu preţul vieţii. Ieri (n.r. alaltăieri) din cauza stării de sănătate a fost transferat la Spitalul Penitenciar Colibaşi” declară fratele deţinutului.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro