Local

P?nă la 15 ianuarie ar putea fi semnat un acord politic local ?ntre PSD, PNL şi PC

22.12.2010 ⋅ 0 comentarii

Manifestările de comemorare a eroilor Revoluţiei organizate de asociaţiile revoluţionarilor  au prilejuit şi o serie de întâlniri informale dintre unii politicieni arădeni. Sediul PSD a fost locul unde s-au întâlnit „la o  cafea” lideri social-democraţi, liberali sau conservatori după participarea la comemorarea din Piaţa Revoluţiei. Discuţii mai interesante au avut însă loc după ora 11, când preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, s-a întors la sediul PSD pentru o discuţie mai aplicată cu omologul său Dorel Căprar. Subiectul discuţiei a fost încheierea unei alianţe politice la nivel local, dacă la nivel central conducerile partidelor se vor pune de-acord. Atât Căprar cât şi Purcaru avansează data de 15 ianuarie în privinţa semnării unui acord politic între partidele de opoziţie. „Am convenit să încheiem o alianţă până la 15 ianuarie. În principiu toată lumea este de-acord, rămâne de văzut cum se va concretiza. Sper ca până în 15 ianuarie să putem concretiza ceva”, ne-a dezvăluit Mircea Purcaru. „Da, am discutat acest subiect, rămâne să aşteptăm liderii de la Bucureşti, să vedem exact cum funcţionăm. Au fost şi cei de la PNL prezenţi, dar au plecat între timp. Vom avea şi cu ei o discuţie, din punctul meu de vedere s-ar putea şi până la sfârşitul anului. Până la 15 ianuarie sperăm să avem o decizie şi de la Bucureşti”, a declarat şi preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar. PNL a fost reprezentat la manifestările revoluţionarilor de preşedintele organizaţiei municipale Florin Galiş şi de secetarul Vasile Man. Primul ne-a spus că a plecat înainte ca discuţia despre o anumită alianţă să aibă loc, însă a menţionat că trebuie să se consulte cu preşedintele de la judeţ, Ioan Cristina, în privinţa acestui subiect.  În altă ordine de idei, la nivel naţional, PSD şi PNL se află într-o perioadă de tatonare. O poziţie tranşantă a venit din partea preşedintelui de onoare al PC, Dan Voiculescu, cel care a cerut social-democraţilor şi liberalilor să „uite de rivalităţi” şi să fondeze o „Alianţă Social-Liberală”. Voiculescu spune că pentru a nu se decredibiliza, opoziţia trebuie să se unească „dacă nu doreşte să se compromită definitiv” prin „proteste simbolice” şi „moţiuni în care nu mai crede nimeni”. La nivel local, din informaţiile noastre, „rivalităţi” între PSD şi PNL ar mai exista doar la Vârfurile şi eventual Şimand, unde liberalii şi social-democraţii sunt în tabere diferite. Din informaţiile noastre, astfel de situaţii locale nu sunt (încă) pe cale să tensioneze relaţiile dintre PSD şi PNL, cele două partide aflându-se doar la începutul unei perioade în care şi-au promis unul altuia sprijin la nivel judeţean.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro