Local

Din 2011 avem noi legi de salarizare şi de pensii

03.01.2011 ⋅ 0 comentarii

Noul an nici bine nu a sosit, că deja vine cu veşti proaste pentru cele mai importante categorii de oameni  - muncitorii şi pensionarii. Este vorba despre noile modificări în plan legislativ în ceea ce priveşte Codul Muncii şi noua Lege a Pensiilor. Încă din 2009 s-a discutat despre cele două acte normative, menite să revoluţioneze sistemul de salarizare la stat şi pe cel de pensii, şi deşi noile legi au fost trecute încă de la începului lui 2009 ca principale condiţii pentru primirea banilor de la FMI, autorităţile au reuşit abia pe finalul anului 2010 să le adopte, nu fără discuţii şi zeci de amendamente. Pentru legea salarizării a fost nevoie de un act separat pentru calcularea salariilor în 2011, legea cadru neputându-se aplica de la anul, în timp ce pe legea pensiilor mai sunt probleme legate de pensiile speciale, câştigate de beneficiari în instanţă.   Noul Cod al Muncii – mai multe ore de muncă, interval de probă mai lung Modificările privind reglementarea muncii sunt menite să îi avantajeze pe angajatori şi nu pe angajaţi. Una dintre principalele propuneri este schimbarea programului de lucru, de la 8 la 12 ore şi deşi media săptămânală de maximum 48 de ore se poate întinde, conform actualului Cod doar pe un interval de trei luni, propunerea este ca salariatul şi angajatorul să negocieze direct timpul de lucru.  Noi modificări vor apărea şi la capitolul concediu – va exista posibilitatea fracţionării celor 15 zile de concediu neîntrerupt, prevăzut de actualul Cod al Muncii. Referitor la concediu, o altă modificare vizează şi acordarea zilelor neefectuate până la sfârşitul anului următor şi în cazul perioadelor din alţi ani.De asemenea, contractul de muncă pe perioadă determinată nu va mai fi considerat excepţie de la cel cu perioadă nedeterminată, astfel încât situaţiile în care să se poată încheia astfel de contracte să fie mai frecvente, având în vedere că acestea sunt avantajoase ambelor părţi. De schimbări nu scapă nici liderii de sindicat - o dată cu Codul Muncii, vor fi modificate şi legea sindicatelor, legea patronatelor şi legea contractelor de muncă.   Din 2011, femeile muncesc mai mult şi iau bani mai puţini la pensie Noua lege a pensiilor aduce o serie de schimbări care îi vizează direct pe actualii salariaţi. Aceştia nu se vor mai putea pensiona la fel de uşor ca în prezent. Principalele modificări aduse de noua lege sunt majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 63 de ani (deşi vârsta de pensionare a fost scăzută de la 65 la 63 de ani, stagiul complet de cotizare a rămas 35 de ani, egal cu cel al bărbaţilor, ceea ce va duce la diminuări ale pensiilor femeilor, la stabilirea punctajului), schimbarea modalităţii de indexare a punctului de pensie în raport cu inflaţia şi nu cu creşterea salariului mediu şi eliminarea pensiilor speciale şi introducerea tuturor categoriilor de salariaţi în sistemul public de pensii.

Pentru actualii pensionari, legea nu aduce însă noutăţi: punctul de pensie rămâne la 39,9 la sută din salariul mediu brut, astfel încât nici în 2011 nu vom vorbi de majorări de pensiilor. O altă modificare introdusă este şi cea a măriri numărului de contribuabili – sunt incluse şi persoanele care sunt plătite pe drepturi de autor sau persoanele fizice autorizate. Cei care doresc să iasă la pensie mai devreme ar trebui să se gândească de două ori deoarece condiţiile de pensionare anticipată vor fi înăsprite. La fel se va întâmpla şi cu pensionările pe caz de boală.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Varvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro