Wizz Air confirmă negocierile cu Aeroportul Internaţional Arad
06.01.2011 ⋅ 0 comentarii
Între reprezenanţii companiei aeriene low cost Wizz Air şi conducerea Aeroportului Internaţional Arad au avut loc câteva runde de discuţii, însă o concluzie cu privire la mutarea zborurilor derulate de companie la Arad, de la Timişoara, este prematur a fi luată. Ideea a fost enunţată chiar de reprezentanţii companiei Wizz Air, contactaţi de către Observator Arădean. „Wizz Air negociează constant cu aeroporturi din Europa pentru a optimiza reţeaua şi pentru a putea oferi pasagerilor noştri servicii cu o valoare ridicată. Wizz Air a derulat discuţii şi cu Aeroportul din Arad, în mai multe rânduri, însă este prematur să tragem o concluzie în acest moment. Conform practicii noastre, vom informa mass-media şi pasagerii în avans în cazul în care apar schimbări ale operaţiunilor”, ne-au comunat cei de la Wizz Air, prin intermediul lui Attila Dankovics, director de Marketing, Vânzări şi Comunicare. Discuţiile despre o posibilă mutare a zborurilor Wizz Air de la Timişoara la Arad au început înainte de Revelion, când în presă au apărut informaţii cu privire la anumite probleme întâmpinate de compania maghiară pe Aeroportul Timişoara. Conform secretarului de stat arădean din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, contractul dintre Wizz Air şi Aeroportul Timişoara va expira la data de 15 ianuarie. „Din câte ştiu eu, acest contract nu a fost prelungit. Dacă cei de la Wizz Air vor decide să opereze pe Aeroportul Arad, atunci vor contacta conducerea acestuia. Amănuntele privind contractele comerciale nu ţin de noi (Minister, n.r.)”, a declarat Pistru. Problemele companiei maghiare au fost cauzate în mare parte de reclamaţii venite din partea altui operator aerian ce desfăşoară curse pe Aeroportul Timişoara, Carpatair, reclamaţii ajunse chiar şi la Comisia Europeană. Directorul comercial al Aeroportului Arad, consilierul municipal Ovidiu Moşeneag, confirmă existenţa unor contacte cu cei la Wizz Air, însă întăreşte îndemnul dat chiar de reprezentanţii companiei: „nu este încă nimic stabilit. Mai sunt lucruri care se rezolvă pe parcurs, speranţa mea este că vor veni să semnăm contractul”, a precizat Ovidiu Moşneag. Conform informaţiilor prezente pe siteul oficial al companiei, de pe Aeroportul Timişoara decolează curse Wizz Air numai spre destinaţii externe precum: Londra, Paris, Dortmund, Roma, Veneţia, Bari, Bologna, Madrid sau Valencia.
Sursa: Observator.info
Autor: (L.C.) ⋅