Local

"Oameni de l?ngă noi" - prima expoziţie vernisată anul acesta de Foto Club Pro Arad

07.01.2011 ⋅ 0 comentarii

Foto Club Pro Arad a vernisat, la Sala Clio, prima expoziţie din acest an – „Oameni de lângă noi”, expoziţie prezentată de către artist-fotografii Nelu Scripciuc – preşedintele Foto Club Pro Arad, Sebastian Colibar şi jurnalistul Andrei Ando.  Expoziţia face parte din programul naţional „Luna Fotografiei din România”, aflat la a II-a ediţie. Programul presupune ca în această lună, toate cluburile afiliate Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România să realizeze expoziţii în diferite oraşe. „Am ales această tematică considerând că va fi o temă uşoară pentru colegii mei, dar din păcate, nu a fost chiar aşa. Nefiind obişnuiţi cu fotografia de fotoreportaj li s-a părut o temă greoaie. Din punctul meu de vedere lucrările puteau să aibă un mesaj mai bine definit, dar sper pentru data viitoare, când vom aborda aceeaşi temă, să fie mult mai bine pregătiţi. Per total, lucrările au arătat mai bine panotate (în rame) decât în realitate. Cu siguranţă la următoarea expoziţie care va fi organizată de FotoClub Pro Arad vor demonstra mai mult decât au demonstrat acum, pentru că au potenţial”, declară Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClub Pro Arad. Lucrările din cadrul expoziţiei aparţin membrilor FotoClub Pro şi ilustrează oameni obişnuiţi . Pe mulţi dintre ei i-am şi întălnit pe stradă. Cele 50 de lucrări vor rămâne la sala Clio, unde vor putea fi văzute încă 10 zile.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro