Local
AJOFM susţine că Aradul se menţine şi ?n 2011 ?n topul judeţelor cu o rată scăzută a şomajului
07.01.2011
⋅ 0 comentarii
Chiar dacă veştile proaste privind numărul scăzut al locurilor de muncă oferite arădenilor au lovit încă din prima săptămână a noului an, se pare că avem totuşi parte şi de veşti bune – judeţul Arad se menţine în topul judeţelor cu o rată scăzută a şomajului: „Încă din aprilie 2010 în judeţul nostru se înregistrează o uşoară scădere a ratei şomajului, care s-a menţinut constantă, astfel încât putem spera că va fi bine”, a precizat Mihaela Jude, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Arad. Aşadar, în acest moment, la nivelul judeţului sunt înregistraţi 11.068 de şomeri, faţă de 11.438 cât erau înregistraţi la finele lunii noiembrie 2010, ceea ce înseamnă că rata şomajului este într-o continuă scădere, aflându-se la o valoare de 5,16% faţă de 5,34% din ultimele luni ale anului 2010.
Din păcate, veşti proaste vin şi din sectorul privat, unde alte două firme au anunţat concedieri colective: este vorba de o firmă care fabrică cauciuc şi mase plastice care a anunţat concedierea a 95 de persoane în această lună şi o firmă din domeniul producţie articole îmbrăcăminte care a anunţat intenţia de a concedia la începutul lunii februarie alte 39 de persoane. „În acest moment numărul locurilor de muncă oferite arădenilor este scăzut, însă sunt oferte pentru a lucra în străinătate, pe diverse posturi precum medici şi agricultură în Danemarca, iar pentru studenţi sunt oferte pentru Germania”, a mai spus Mihaela Jude.
Cu toate acestea, scăderea ratei şomajului pare nerealistă în condiţiile în care în perioada de iarnă nu se fac angajări masive, ba dimpotrivă, având în vedere domenii precum construcţiile. O neconcordanţă a fost sesizată între datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică şi ANOFM care a raportat o rată a şomajului în continuă scădere încă din luna aprilie a anului trecut, iar INS a anunţat că de fapt rata şomajului a crescut, cel puţin în al treilea trimestru din 2010.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info