Local

Nelu Scripciuc, preşedintele Foto Club Pro Arad, a primit titlul de excelenţă din partea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din Rom?nia

14.01.2011 ⋅ 0 comentarii

Nelu Scripciuc a primit marţi la Braşov, în cadrul unei festivităţi de anvergură, distincţia de excelenţă din partea preşedintelui Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Distincţia vine ca o recunoaştere a muncii sale concretizată prin peste o sută de lucrări acceptate în saloanele de fotografie naţionale şi internaţionale.   Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimonului Naţional a deschis marţi, la Braşov cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional cu participare internaţională „Luna Fotografiei din România”. La eveniment a fost invitat şi preşedintele FotoClub Pro Arad, Nelu Scripciuc unde, în prezenţa ministrului Culturii i-a fost înmânată distincţia de Excelenţă pentru activitatea sa remarcabilă. „Sunt onorat că mi-a fost răsplătită munca mea de ani de zile şi totodată încântat pentru că acest titlu mi s-a oferit în prezenţa ministrului Culturii, dl. Kelemen Hunor. Acest titlu mă motivează şi totodată mă obligă să mă străduiesc să muncesc mai mult decât am făcut-o până acum”, ne spune artist-fotograful Nelu Scripciuc.    Ceremonia a avut loc la Muzeul de Artă din Braşov unde au fost prezenţi, alături de ministrul Culturii şi preşedintele AAFR Ştefan Tóth A.FIAP, şi membri ai Comitetului Director AAFR precum şi invitaţi oficiali judeţeni şi locali. În încheierea festivităţii de premiere a avut loc vernisajul Saloanelor Naţionale Fotografia Anului şi Cupa Fotocluburilor. Bineînţeles că pentru artistul arădean ziua de miercuri a fost una extrem de importantă, întorcându-se la Arad cu nu mai puţin de 4 premii atât personale cât şi pentru FotoClub Pro Arad. Astfel Stefan Toth, preşedintele AAFR a înmânat preşedintelui clubului arădean, pe lângă distincţia de excelenţă încă trei premii valoroase pentru tânărul club: Menţiune pentru lucrările acceptate la Salonul Internaţional al Românilor şi Maghiarilor de Pretutindeni, Menţiune pentru concursul Foto Cluburilor unde au fost acceptate 10 lucrări din partea arădenilor - 5 semnate Nelu Scripciuc iar 5 – Călin Andra, vicepreşedinte FotoClub Pro Arad, dar şi Diploma de merit pentru întreaga activitate a FotoClubului Pro Arad – înfiinţat în 2008 şi implicarea acestuia în activităţile AAFR. „Fiind un Club tânăr înfiinţat, în 2008, am reuşit împreună cu colegii mei – care îmi sunt mereu alături – să ne ridicăm şi să ne menţinem între cele mai performante cluburi de fotografi din ţară, obţinând aproape de fiecare dată, la concursurile la care am participat, diferite premii. Acest lucru îmi motivează colegii să lucreze mai mult şi să participe la activităţile pe care le desfăşoară clubul nostru”, precizează Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClub Pro Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro