Local
"Mai aproape de Eminescu" la Biblioteca Judeţeană
15.01.2011
⋅ 0 comentarii
Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” din Arad a desfăşurat astăzi o serie de manifestări în memoria marelui poet naţional Mihai Eminescu, la care au participat preşcolari şi elevi din municipiu.
De la ora 9, la secţia “Împrumut Carte Copii”, prichindei din grădiniţe arădene, dar şi elevi de la Şc. Gen. "Aron Cotruş" şi Şc. Gen. "Iosif Moldovan" au venit să-l omagieze pe Eminescu. Mihaela Blaga- bibliotecarul secţiei, a pregătit pentru cei mici un variat program intitulat „Eminescu şi copiii”. Astfel, cei mici au putut afla date semnificative din bio-bibliografia poetului, au vizionat filmuleţe despre copilăria acestuia, despre prietenia sa cu povestitorul Ion Creangă, au audiat poeme semnate de Eminescu şi interpretate de mari actori români, le-au fost prezentate câteva publicaţii ale poetului care se găsesc în secţia arădeană pentru copii şi au învăţat cântecul "Somnoroase păsărele".
În replică, copiii au pregătit versuri eminesciene, întrebări referitoare la copilăria Luceafărului şi au vorbit despre natură -motiv permanent al operei poetului. În acelaşi timp, la sala Artă şi Multimedia, a putut fi vizionată o expoziţie omagială ce reuneşte aproximativ 60 de piese rare din colecţia arădeanului Victor Miuţescu: cărţi, medalii, insigne şi cărţi poştale.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info