Declaraţii şi plăţi lunare pentru toţi angajatorii
01.02.2011 ⋅ 0 comentarii
Conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale, de la data de 01.01.2011, contribuabilii persoane fizice, asocieri fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, care au calitatea de angajatori au obligaţia de a declara şi plăti lunar impozitul pe veniturile din salarii, contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă.
„Facem aceste precizări întrucât până anul trecut categoriile de contribuabili menţionate depuneau declaraţiile trimestrial sau semestrial. Astfel, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de declarare până la data de 25 februarie 2011, aceştia sunt aşteptaţi să declare impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii prin completarea şi depunerea formularului 112 - Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, ne spune Călin Arusti, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: S.R. ⋅