Local

Expoziţie de fotografie la Lunca Mureşului ?Traseu tematic la bălţile Bezdin?

04.02.2011 ⋅ 0 comentarii

Asociaţia Peisagiştilor din România anunţă organizarea unei expoziţii fotografice. Evenimentul va avea loc în 8 februarie, de la ora 12, la sediul Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului. Expoziţia va ilustra rezultatele finale ale proiectului „Traseu tematic la bălţile Bezdin” sub forma unor fotografii care vor cuprinde peisaje şi aspecte din activităţiile organizate în cadrul proiectului.

Proiectul mai sus menţionat are drept scop reducerea impactului negativ al vizitatorilor în zona de protecţie strictă a Parcului Natural Lunca Mureşului, prin construirea unui traseu tematic suspendat, cu impact minim asupra peisajului şi habitatului. Concret în cadrul proiectului s-au construit 500 m de ponton suspendat între balta Bezdin şi observatorul Prundul Mare, astfel încât vizitarea zonei bălţilor Bezdin nu se va mai face aleatoriu periclitând habitatele şi ecosistemul. Vizitele în aria protejată se vor face folosind traseul tematic stabilit şi construit prin prezentul proiect, îndeplinindu-se astfel scopul şi primul obiectiv al proiectului. Construcţia efectivă a traseului a fost realizată în cadrul unor ateliere de lucru cu participarea studenţilor de la specializarea Peisagistică din Bucureşti şi Timişoara, cărora li s-au alăturat cercetaşii membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii România, Centrul Local Phoenix din Arad şi angajaţii Parcului Natural Lunca Mureşului, precum şi voluntari din judeţele Timiş şi Arad.

Expoziţia face parte din caravana fotografică pe care Asociaţia Peisagiştilor din România o organizează în judeţele Arad şi Timiş. Prin această expoziţie se doreşte promovarea şi conştientizarea asupra fragilităţii şi importanţei menţinerii la nivel european a ecosistemul bălţilor Bezdin şi a Parcului Natural Lunca Mureşului.

Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România şi de partenerii: Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului, Asociaţia Altitudine Arad, Asociaţia de la 4, Primăria localităţii Pecica, Primăria localităţii Felnac, Primăria localităţii Secusigiu şi Grupul Şcolar Forestier Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro