Local

Liga Pensionarilor pregăteşte Balul Mărţişorului

21.02.2011 ⋅ 0 comentarii

Tradiţia va continua şi în acest an – reprezentanţii Ligii Pensionarilor Arad pregătesc „balul Mărţişorului”, aşa cum fac în fiecare an în preajma zilelor de 1 şi 8 Martie.
Balul a ajuns la ediţia cu numărul 13, însă pensionarii speră că că numărul nu e cu ghinon, ci se vor distra şi chiar câştiga premiile puse în joc la tombola organizată cu ocazia evenimentului. „Ca în fiecare an sărbătorim soţiile, mamele, colaboratoarele, prietenele noastre pensionare, cărora dorim să le oferim posibilitatea de a depăna aminiri împreună, de a discuta despre viaţa de ieri şi de azi”, a precizat Vasile Vegheş, preşedinte al Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad.
Evenimentul se va desfşura la Restaurantul Laser, Casa Sindicatelor, în data de 8 amrtie, între orele 14.00-22.00.  La Bal sunt aşteptaţi aproximativ 300 de pensionari, cărora le sunt pregătite o serie de surprize, atât muzicale, cât şi premii. La eveniment vor lua parte pensionarii din municipiu, dar şi de la filialele din judeţ, precum şi invitaţi speciali de la cluburile de pensionari partenere din Ungaria.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro