Local

Ciprian Luca: ?Guvernul urmăreşte ?ngrădirea dreptului la lupta sindicală?

23.02.2011 ⋅ 0 comentarii

Deputatul PSD de Arad, Ciprian Luca, se opune modificărilor pe care Guvernul doreşte să le impună asupra Codului Muncii, prin procedura asumării răspunderii în Parlament. Luca este dur cu guvernanţii, afirmând că aceştia nu vor nici măcar să stea la masa negocierilor cu sindicatele.  „Prin noua legislaţie a muncii se urmăreşte îngrădirea drepturilor la luptă sindicală. Nu sunt un adept al protestelor nejustificate, folosite ca practici populiste, însă pe de altă parte, ma opun categoric limitării acestor drepturi. Apreciez că această măsură de a „pune pumnul în gura” celor care ar avea ceva de spus împotriva directivelor democrat liberale demonstrează laşitatea celor aflaţi acum la guvernare. De teama de a sta la discuţii cu sindicatele şi de a asculta alte puncte de vedere, guvernul Boc adoptă această măsură de protecţie; pentru că tot despre o protecţie e vorba, doar că protejaţii nu sunt oamenii muncii, ci grupul de interese al portocaliilor”, consideră deputatul Ciprian Luca.  
Social democraţii susţin că noile prevederi ale viitorului Cod al Muncii nu vor conduce  la o flexibilizare a pieţei muncii, la o scădere a fiscalităţii, la o disciplină  şi la o diminuare a ceea ce înseamnă munca la negru. Efectele vor fi contrare, urmând să crească fenomenul evaziunii fiscale şi să transforme românul angajat  într-o „slugă” fără dreptul de a-şi exprima o părere.  „În cazul în care Guvernul Boc îşi va duce la îndeplinire ideea asumării răspunderii pentru noul Cod al Muncii, noi vom  susţine în cadrul Uniunii Social Liberale ideea moţiunii de cenzură. În mod cert nu putem permite unei grupări politice conduse de interese meschine să distrugă totul, în funcţie de „jocurile” lor, fără a le păsa de soarta celor peste patru milioane de români loviţi în mod direct de modificările aduse viitorului Cod al Muncii”, a conchis deputatul Ciprian Luca.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro