Comisia Europeană va ancheta reabilitarea Podului Traian!
24.02.2011 ⋅ 0 comentarii
Mişcarea Arădeană a trimis anul trecut o sesizare Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European privind modul în care se va face reablitarea Podului Traian. Membrii acestui ONG, împreună cu cei de la Pro Urbe, au avut în 2010 o intervenţie prin care blamau intenţia Primăriei de a încerca reabilitara Podului Traian împreună cu realizarea unui pod nou (iniţial prevăzut a fi provizoriu) aproape lipit de construcţia iniţială. Cei de la Mişcarea Arădeană şi Pro Urbe au adus atunci atât argumente legale, cât şi estetice (arhitectonice) împotriva intenţiei de construire a podului nou. Au fost trimise în acest sens petiţii şi sesizări atât autorităţilor locale şi centrale româneşti, cât şi autorităţilor europene. Dacă din partea română nu s-a primit un răspuns considerat mulţumitor, cei de la Mişcarea Arădeană au prezentat un răspuns din partea Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European. „Problemele semnalate de dumneavoastră sunt adminisibile, în conformitate cu Regulamentul de Procedură al Parlamentului European. Comisia a început examinarea petiţiei şi a decis să solicite Comisiei Europene să efectueze o anchetă preliminară asupra diferitelor aspecte ale problemei. Comisia va continua exameniarea petiţiei de îndată ce va intra în posesia informaţiilor necesare”, scrie în răspunsul adresat Mişcării Arădene de Comisia din cadrul P.E. „Politica locală de dezvoltare cu orice preț a primarului Falcă nu ținea cont de obiectivul finanțării, anume cel de reabilitare, și demara construcția unui nou pod, alipit monumentului istoric. Alături de Asociaţia Pro Urbe am informat opinia publică și am înaintat tuturor instituțiilor abilitate din România plângeri pe această temă. Nimeni nu ne-a oferit un răspuns. Din nou, autoritățile centrale s-au complăcut în mizeria manevrelor cu fonduri europene”, a arătat Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene. Vom reveni cu răspunsul Primăriei Arad pe această temă.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅