Local

Derularea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală se desfăşoară ?n ritm susţinut

09.03.2011 ⋅ 0 comentarii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste 4 miliarde de euro.

    De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 29.595 de cereri de finanţare. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 27.509 de proiecte, în valoare de 3,63 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 52,21% a fondurilor totale alocate pentru Măsurile de investiţii gestionate de către APDRP.

    De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,92 miliarde de euro, din care 977,8 milioane de euro pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă şi aproximativ 950 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă delegate pentru implementare către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

    În contextul în care ne aflăm la jumătatea perioadei de derulare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, care a început efectiv în martie 2008, situaţia demonstrează capacitatea foarte bună de angajare a banilor europeni.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro