Primăria, atacată din toate părţile pe subiectul tăierii unor copaci din parcul Europa
14.03.2011 ⋅ 0 comentarii
Organizaţii non-guvernamentale şi partide politice protestează împotriva toaletării şi defrişării unor zone verzi din municipiul Arad. Subiectul care a stârnit reacţiile acestor organizaţii a fost acţiunea din Parcul Europa, unde mai mulţi copaci au fost tăiaţi recent de la rădăcină, după ce în iarnă au suferit o toaletare similară celei aplicate arborilor de pe Bulevardul Revoluţiei. De fapt, toaletarea a afectat porţiuni mai largi din zona parcurilor de pe malul Mureşului, iar opozanţii acestei operaţiuni spun că tăierea excesivă va duce în cele din urmă la uscarea copacilor – nu la regenerarea lor.
PNL: „Protestul oamenilor-copac în Parcul Europa”
După ce a sesizat încă de vineri ce se întâmplă în Parcul Europa, preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, a mers sâmbătă la faţa locului pentru un protest inedit, alături de câţiva reprezentanţi ai organizaţiei de tineret. „„Împreună cu nişte colegi din cadrul organizaţiei de tineret, am decis că luăm atitudine. Am organizat un mic protest în parcul Europa faţă de crima săvârşită prin tăierea unor copaci care asigurau umbra şi aerul în zona respectivă. A fost ceva aproape spontan, ca o primă reacţie neplanificată a unor oameni lipsiţi de prea multă putere, dar care văd cum stăpânirea face anumite lucruri care pur şi simplu le fac rău. Credem că numai dacă vom lua atitudine, dacă ne vom deschide ochii, vom putea, noi arădenii, să ne facem auzită vocea în birourile unde se aude numai un glas şi orice alt sunet este considerat un bruiaj nesemnificativ. Nu înţelegem de ce parcul Europa a trebuit să fie ciuntit în asemnea hal. Dorim să transmitem administraţiei faptul că tăierea acelor copaci este un lucru dăunător în primul rând pentru sănătatea arădenilor. După cum am precizat, vom sesiza şi Garda de Mediu în acest caz”, a declarat Florin Galiş. Liderul organizaţiei PNL Arad mai afirmă că „peisajul de primăvară riscă să devină o raritate în oraşului nostru”.
Germeni de conflict între Consiliul Local Civic şi Primărie, colaboratori în cadrul proiectului „Săptămâna Pământului”
Reprezentanţi ai Consiliului Local Civic, împreună cu doi consilieri locali PDL şi cu directorul APM Arad, Dana Dănoiu, au organizat luni dimineaţa o conferinţă de presă pe tema acţiunii intitulate „Săptămâna pământului”. În discuţie a apărut însă şi toaletarea/defrişarea copacilor de pe malul Mureşului. Subiectul a fost deschis de către managerul proiectului „Săptămâna pământului”, Sebastian Popescu. „Pe lângă bucuria acestui proiect, pe de altă parte în oraş se întâmplă lucruri ciudate. Chiar am venit pe malul Mureşului (spre Primărie, n.r.) şi am văzut că e vorba despre o adevărată defrişare. Care este atunci mesajul Primăriei când pe de o parte se organizează Săptămâna Pământului şi pe de altă parte se desfăşoară aceste acţiuni care necesită un răspuns coerent din partea administraţiei?” – a întrebat Sebastian Popescu. Acesta susţine că prin aceste acţiuni diametral opuse s-ar putea „transmite un mesaj greşit”: pe de o parte este vorba de împăduriri în zona Ceala, iar de altă parte arborii de pe mal sunt tăiaţi. Preşedintele Consiliului Local Civic, Dan Cotuna, a precizat că asociaţia pe care o conduce va formula în zilele următoare un punct de vedere asupra problemei toaletării şi tăierii copacilor, după ce vor fi consultaţi specialişti în domeniu.
Mişcarea Arădeană a sesizat Garda de Mediu şi acuză Primăria de „cinism”
Atitudinea administraţiei în privinţa problemelor de mediu a fost pusă sub semnul întrebării şi de către cei de la Mişcarea Arădeană. Preşedintele acestui ONG, Claudiu Cristea, acuză administraţia de „cinism”. „Primăria organizează Săptămâna Pământului în timp ce masacrează zonele verzi ale municipiului. Este de un cinism ieşit din comun”, arată Cristea, adăugând că cei din Mişcarea Arădeană vor participa la unele acţiuni din cadrul „Săptămânii Pământului”, cum sunt cele de împădurire din zona Ceala. Cristea a mai amintit de proiectul celor 12 parcuri pe care Mişcarea le-a propus pentru înfiinţare în municipiu, proiect derulat sub egida „Alianţei Verzi”, alături de unele ONG-uri ecologiste din Arad. Problema din Parcul Europa, precum şi toaletarea copacilor de pe Bulevardul Revoluţiei (acţiune începută în luna ianuarie), au fost incluse într-o sesizare pe care Mişcarea Arădeană a trimis-o deja Gărzii de Mediu. De precizat că cei de la Mişcarea Arădeană nu au fost mulţumiţi de răspunsul Primăriei în cazul toaletării copacilor din centru. Asociaţia a sesizat Garda de Mediu bazându-se pe art. 12, alin. 5 din legea 24.2007, unde se spune că „asupra arborilor ornamentali este interzisă intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranţa traficului pietonal şi rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum şi a celor de pe traseul reţelelor aeriene”.
Alternativa Civică: „Scandalos, umilitor, caz penal”
O poziţie radicală vine şi din partea asociaţiei Alternativa Civică, membră şi iniţiatoare a proiectului Consiliul Local Civic. „Este frustrant, şocant, umilitor, scandalos, caz penal ce s-a întâmplat pe malul Mureşului! Intâi au ciopârţit copacii, şi-au bătut joc de ei, apoi sub pretextul că nu mai sunt estetici (doar s-au îngrijit ei să nu mai fie!!!), i-au tăiat definitiv. Trebuie să acţionăm, să împiedicăm distrugerea Aradului verde. Dacă tăcem ca proştii, vom fi luaţi de proşti! Masacrarea pomilor a început la Pădurice, a continuat pe Bulevardul Revoluţiei, apoi în Lunca Mureşului şi a ajuns pe Malul Mureşului. Vom trimite imagini la Bucureşti, la organizaţiile de profil ale societăţii civile, la televiziuni, la ziare. Le vom ataşa şi imagini din celelalte locuri. Daca nu ne purtăm responsabil, Aradul se va ofili sub ochii noştri!”, a spus preşedintele Alternativei Civice. Cazul Parcului Europa a suscitat un real interes în mediul on-line, informaţia răspândindu-se rapid cu ajutorul reţelei de socializare Facebook.
Consilierii: „Nu acesta e subiectul conferinţei de presă”; Dănoiu a trimis presa la dicţionar
Poziţia exprimată de Sebastian Popescu i-a luat prin surprindere pe cei doi consilieri locali ai PDL participanţi la conferinţa de presă. Bruno Biringer şi Florin Manta au fost vizibil stânjeniţi de subiect, precizând că nu acesta a fost motivul întâlnirii cu presa. În cele din urmă, cei doi au precizat că Primăria îşi va face public în mod separat un punct de vedere propriu, asigurând în acelaşi timp că acţiunile de toaletare „se fac cu acordul specialiştilor, după cum a a apărut deja în presă”. Preşedintele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad, Dana Dănoiu, a cerut presei şi celorlalţi participanţi la conferinţă să studieze ce înseamnă „a defrişa”, înainte de a folosi termenul pentru a descrie acţiunile administraţiei. „Să vă uitaţi în literatura de specialitate şi să vedeţi ce înseamnă defrişare. Să se folosească termenul doar dacă e corect”, a spus Dănoiu. Conform sursei generale de informare, DEX-ul, „defrişare” înseamnă: „a înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri.” Într-un răspuns transmis celor de la „Mişcarea Arădeană” pe marginea toaletării copacilor, cei din Primărie precizează că operaţiunea se face conform „Cadastrului verde al Bulevardului Revoluţiei”. În respectivul document ar fi clasificat fiecare pom în parte şi s-ar specifica tipul de activitate necesară pentru a-l revigora. Primăria a mai precizat că pentru toaletare nu este nevoie de aviz special, acesta fiind obligatoriu doar în cazul tăierilor de copaci.
UPDATE: Primăria: din parcul Europa au fost tăiaţi 28 de plopi ce vor fi înlocuiţi cu alte specii de arbore
Urmare a solicitărilor repetate din partea cetăţenilor şi a verificărilor efectuate în cursul anului 2010 împreună cu reprezentanţii Inspectoratului silvic teritorial (ITRSV), Primăria Municipiului Arad, prin operatorul specializat de întreţinere spaţii verzi, a realizat tăieri de necesitate în parcul Europa. Au fost vizaţi un număr de 28 de plopi cu vârsta între 60-70 de ani în stare avansată de degradare (uscaţi, cu scorburi mari) care prezentau pericol de prăbuşire peste aleile şi locurile de joacă pentru copii. Intervenţia a avut două etape, în prima fază intervenindu-se în toamna anului 2010 la reducerea înălţimii pentru eliminarea riscurilor de rupere în caz de intemperii pe perioada de iarnă, respectiv faza a doua - tăierea tunchiurilor şi extragerea rădăcinilor, operaţiune derulată în luna martie 2011. Tăierile s-au efectuat la exemplare marcate de inspectorii silvici şi cu avizele emise de ITRSV. În perioada următoare, plopii extraşi din parcul Europa vor fi înlocuiţi cu copaci cu valoare peisagistică şi ecologică ridicată, nealergeni, din specii adaptate pentru parcuri: arbori cu lalele, arbori de ambră, magnolii, stejari, conifere, etc. Reamintim că în cursul anului 2010 au fost plantaţi 250 de arbori în parcul Europa, din păcate o mare parte din materialul plantat a fost furat sau vandalizat (furturi constatate : 13 magnolii, 23 gutui japonezi, etc).
Sursa: Observator.info
Autor: L.C ⋅