Aradul, pus pe harta mondială a oraşelor care celebrează ?Ziua păm?ntului?
14.03.2011 ⋅ 0 comentarii
Organizatorii evenimentului „Săptămâna pământului” au organizat o conferinţă de presă pentru prezentarea principalelor acţiuni ce vor fi desfăşurate în cadrul programului, în perioada 21-27 martie. Preşedintele Consiliului Local Civic, Dan Cotuna, a declarat că „începând cu anul 2011, Aradul este pus pe harta mondială a oraşelor care participă activ în celebrarea Zilei pământului. Noi am decis să organizăm un eveniment mai amplu, Săptămâna pământului”, a arătat Cotuna. Consiliul Local Civic este organizatorul evenimentului căruia i s-au alăturat numeroase asociaţii civice arădene, dar şi Primăria Municipiului Arad. „Societatea civilă arădeană a reuşit să se unească şi să conclucreze, împreună cu administraţia publică, în interesul cetăţenilor. Acest eveniment se bazează pe voluntariatul celor care vor să demonstreze că le pasă de viitorul nostru. Astăzi vom lansa şi afişul oficial al evenimentului, pe care sunt prezente siglele a 70 de entităţi. Sper ca ediţia din 2011 să fie prima din cadrul celui mai mare eveniment de conştientizare a problemelor de mediu din Arad”, a declarat Sebastian Popescu – managerul de proiect al „Săptămânii pământului”. În cadrul evenimentului va fi marcată şi „Ziua internaţională a apei” (22 martie), prin acţiuni specifice desfăşurate de către elevi ai Colegiului Naţional „Elena Ghiba-Birta”, sub îndrumarea profesorului Marius Ţiu. Primăria Arad va sprijini logistic desfăşurarea evenimentului şi va marca „Ora pământului”, în seara zilei de sâmbătă 26 martie. Atunci, între ora 20.30 şi 21.30, Primăria va opri iluminatul arhitectural al clădirilor din centrul oraşului, precum şi iluminatul stradal de pe Bulevardul Revoluţiei (parţial, astfel încât să nu fie cauzate probleme de trafic).
Sursa: Observator.info
Autor: L.C ⋅